România în era „eclipsei demografice“

Populaţia României scade vertiginos; numai în luna ianuarie 2017 ţara noastră a pierdut aproape 13.700 de locuitori, conform datelor din 17 martie ale INS. În prima lună a acestui an s-au născut sub 16 mii de copii – cu 4% mai puţini comparativ cu ianuarie 2016 – şi au decedat aproape 29.000 de persoane, cu 23% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Datele Institutului Naţional de Statistică mai spun că, la începutul anului, mortalitatea infantilă a crescut semnificativ – cu 31% – și avem astfel cea mai mare rată a mortalităţii infantile din UE.

Conform statisticilor oficiale, la începutul anului 2016, România ocupa locul al șaptelea în cadrul Uniunii Europene în ceea ce privește populația: cei 19,760 milioane de locuitori ai țării noastre reprezentau 3,9 la sută din populația UE. Înaintea noastră se situau Germania, cu un procentaj de 16,1% din populaţia UE, Franţa – cu 13,1%, Marea Britanie – cu 12,8%, Italia – cu 11,9%, Spania – cu 9,1% şi Polonia – cu 7,4%. Din păcate, aproape sigur că România va pierde acest loc onorabil: specia­liștii estimează că, în viitoarele trei decenii, populația țării noastre va scădea dramatic și nu va mai depăși 14-15 milioane de locuitori.

Propaganda ne-a obișnuit cu ideea că poporul român locuiește de o eternitate pe aceste meleaguri și ne asigură că tot așa se va întâmpla și de aici încolo, „în vecii vecilor, amin!“.

Dar această viziune este doar un clișeu: istoria demonstrează că, la fel ca indivizii, și popoarele apar, cresc și se dezvoltă, după care pornesc pe o pantă descendentă, mai mult sau mai puțin abruptă. Nici poporul român nu va face excepție. Motiv pentru care specialiștii Institutului Național de Statistică (INS) trag un dramatic semnal de alarmă: dacă politicienii nu se vor implica în dezvoltarea unor politici demografice coerente, poporul român riscă să dispară.

Nașterea pruncilor, căsătoria și moartea sunt etape atât de obișnuite ale vieții, încât rareori le punem într-o legătură directă cu viitorul nației. În ciuda acestui fapt, legătura există: orice modificare a parametrilor care definesc aceste etape va influența cele mai diverse domenii ale vieții sociale, de la stabilitatea financiară la apărarea națională și de la situația învățământului până la structura sistemului de sănătate și de pensii. Cele mai noi date privitoare la evoluția demografică din România sunt cele colectate de specialiștii INS în 2016.

Concluziile care rezultată din analiza acestor informații sunt extrem de îngrijorătoare: de ani buni, țara noastră a intrat într-un declin demografic tot mai accentuat. Conform datelor oferite de „Anuarul demografic“, în anul 1930, în România, trăiau 14,1 milioane persoane. Vârful de populație a fost înregistrat în 1990, când țara noastră avea 23,2 milioane de locuitori. Acest spor a fost asigurat și de către „decreței“, copii veniți pe lume după intrarea în vigoare a mult hulitului Decret 770/1966, prin care regimul Ceaușescu a interzis avorturile. Conform statisticilor, între 1960 și 1990 țara noastră a înregistrat o creștere de circa 26% a populației. Imediat după 1990 a început însă un declin demografic din ce în ce mai accentuat. Între 1990 și 2015 populația României a scăzut cu circa 14%.

Din păcate, există semnale că acest declin se va accentua în deceniile următoare, astfel că la orizontul anului 2050 populația României va scădea cu circa 22,1%. Concret, o serie de studii realizate de ONU avertizează că, în următoarele decenii, țara noastră va înregistra una dintre cele mai mari rate de scădere a populației din toată lumea. O decădere galopantă provocată, în special, de doi factori de natură socială: scăderea abruptă a natalității, înregistrată după 1990, plus creșterea masivă a emigrației.

Români plecați în lumea largă

Chiar dacă este impresionantă, descreșterea biologică a populației este doar una dintre cauzele scăderii populației din România. Mult mai consistentă, cifrată la aproximativ 77%, este scăderea cauzată de emigrare. În acest sens, se estimează oficial că, imediat după 1990, circa 2,5 milioane de români au părăsit țara pentru a se stabili pe alte meleaguri. Neoficial, numărul celor emigrați este mult mai mare. Conform datelor INS, rata anuală de emigrație se situează la circa o sută de mii de persoane. Fenomenul migraționist a luat amploare după 2007, adică după intrarea României în UE. Inițial, primele valuri de emigranți au fost oameni obișnuiți, dispuși să facă orice fel de muncă: ei au fost cei numiți ,,căpșunari”. Dar chiar și în aceste condiții, ei trimiteau la familiile rămase în țară circa 40-42 miliarde euro, bani care, indiferent la ce erau folosiți, intrau în circuitul financiar, suplinind astfel valuta necesară economiei naționale. Această sumă a scăzut după 2008, anul în care și economia europeană a intrat în recesiune. Dar și așa, banii respectivi au ajutat la asigurarea unei relative stabilități a bugetului.

Exodul creierelor

De câțiva ani încoace, numărul „căpșunarilor“ a început să scadă, iar emigrația a început să includă tineri cu studii superioare, care pleacă din țară pentru a-și găsi viitorul pe alte meleaguri, unde li se oferă condiții mai bune decât cele de acasă. Pe vremuri, în cursul anilor ’80, regimul Ceaușescu a fost acuzat că-i „vinde“ pe etnicii germani sau evrei care plecau din țară. A fost doar un slogan propagandistic. De fapt, banii pretinși în schimbul celor care plecau reprezentau contravaloarea studiilor pe care acei oameni le făcuseră aici, acasă, unde, cel puțin teoretic, învățământul era gratuit. Bineînțeles că țările vestice erau deosebit de interesate să primească, pe gratis, specialiști de bună calitate: pe vremea aceea învățământul medical românesc și o bună parte din cel tehnic erau foarte bine cotate, chiar și printre țările occidentale. Din păcate, în zilele noastre, situația s-a schimbat radical: beneficiind de libertatea de mișcare, tinerii noștri specialiști, școliți acasă, ajung în străinătate, fără ca statul român să mai recupereze în vreun fel banii cheltuiți cu pregătirea lor. Dar, chiar și în acest caz, vinovăția aparține doar guvernanților, care de 27 de ani nu au fost capabili să ofere condiții atractive de viață și profesionale, tinerilor. „Exodul creierelor“ este un alt fenomen care se va repercuta grav asupra evoluției viitoare a societății românești.

Populaţia îmbătrânită şi localităţile pustiite au devenit o realitate a României secolului XXI

Efectele îmbătrânirii populației

Cel mai grav fenomen care se petrece de circa 27 de ani încoace este îmbătrânirea accentuată a populației. Este un proces social deosebit de complex. Scăderea natalității și exodul tinerilor care pleacă din țară vor face ca, în deceniile următoare, numărul vârstnicilor să crească din ce în ce mai mult, iar numărul de pensionari va crește și el corespunzător. Potrivit informațiilor oferite de INS, în acest moment, raportul dintre numărul de pensionari şi cel de salariaţi este de 9 la 10, ceea ce înseamnă că 10 angajaţi activi, plătitori de impozite și taxe, inclusiv banii pentru fondul național de pensii, susţin nouă pensionari. Deocamdată, acest raport este încă rezonabil.

În deceniile următoare, odată cu îmbătrânirea galopantă a populației, situația se va schimba dramatic: se va ajunge la situația în care numărul de pensionari îl va depăși pe cel al persoanelor active, contribuabile stabile la fondul de pensii. În jurul anului 2030, foștii „decreței“ ajunși la vârsta pensionării vor pune presiune pe bugetul de pensii, care nu va mai fi alimentat din cauza numărului scăzut de contribuabili născuți în anii ’90, în care numărul nașterilor a scăzut foarte mult în raport cu perioada anterioară. Ce se va întâmpla atunci? Fie vârstnicii nu vor mai primi pensiile cuvenite (declanșând astfel o extrem de gravă criză socială), fie banii pentru pensiile lor vor fi extrași din bugetul național. Iar această situație va instaura un haos financiar despre care nimeni nu are idee cum va fi rezolvat. Până atunci, scăderea natalității și declinul demografic vor avea efecte ce se vor face simțite mult mai rapid în societatea românească. În anii viitori, scăderea numărului de copii și adolescenți va modifica structura învățământului: foarte multe școli, de la cele elementare până la unitățile de învățământ superior, vor fi nevoite să-și închidă porțile. Ce vor face profesorii, indiferent de nivelurile lor de competență? Unii se vor „recalifica“, în timp ce alții vor pleca în șomaj.

Declinul demografic, mult mai accentuat în mediul rural, va duce la dispariția a câtorva sute de localități, poate chiar și a unor mici orașe de provincie. Iar asta, cu atât mai mult cu cât deja există sate rupte de restul lumii, în care mai locuiesc doar câțiva bătrâni. Scăderea natalității, dublată de îmbătrânirea populației, va modifica drastic sistemul sanitar, care, în deceniile viitoare, va fi nevoit să se ocupe tot mai mult de tratarea unor boli degenerative, specifice vârstelor înaintate.

Iar asta nu este tot: în lipsa unor noi generații de tineri doritori să îmbrățișeze o carieră militară, forțele armate române vor fi și ele afectate. Iar odată cu ele, și siguranța națională va avea de suferit.

Modificarea compoziției etnice

Bineînțeles că declinul demografic nu-i va afecta doar pe români. Același fenomen va afecta și minoritățile conlocuitoare. Dar pe fiecare într-un mod specific. Unele dintre acestea au o structură demografică deja îmbătrânită, aspect care se va perpetua și în deceniile următoare.

De 27 de ani încoace, mesajele politicienilor extremiști s-au concentrat asupra pericolului pe care l-ar reprezenta pretențiile revizioniste ale ungurilor. Nu este cazul: în condițiile în care se estimează că, până în 2030, populația majoritară românească va scădea cu circa 13%, etnia maghiară va scădea cu circa 23%. Iar asta se va întâmpla în condițiile în care Ungaria însăși va înregistra o rată a declinului de populație de minus patru la mia de locuitori. Minoritarii evrei și germani sunt și ei într-o descreștere galopantă, scădere provocată mai ales de procesul de repatriere în țările lor de baștină. În schimb, alte minorități etnice din România vor realiza o creștere demografică. Este vorba despre romi, ruși, ucraineni și cei de confesiune musulmană. Oficial, în ceea ce-i privește pe cei din urmă, este vorba despre comunitatea turco-tătară, care, deși redusă numeric, înregistrează, de câțiva ani buni încoace, un spor demografic constant. Acestora li se adaugă câteva mii de afaceriști din țările musulmane care s-au stabilit în țara noastră. În ceea ce privește evoluția pe ansamblu a populației de religie musulmană, situația este totuși incertă. În acest moment, refugiații care au luat cu asalt Europa în ultimii câțiva ani refuză vehement să vină în România. Dar nimeni nu știe dacă, la un moment dat, țara noastră nu va fi obligată să ofere găzduire permanentă câtorva zeci de mii dintre aceștia.

O concluzie îngrijorătoare

Toate aceste scenarii pesimiste privitoare la viitorul nostru demografic, precum și la urmările lor, au fost sintetizate, la un moment dat, de către Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică: „Fenomenul cel mai puţin plăcut pentru România este declinul demografic. (…) Este foarte greu să ajungem să echilibrăm nişte dezechilibre majore care au apărut în cei 25 de ani la nivelul populaţiei. (…) Este foarte greu să ajungi ca într-o perioadă rezonabilă să vii şi să echilibrezi structurile pe vârste. În opinia mea, problema mare a României nu este că am ajuns de la 23.200.000 în 1990 la 19.800.000 pe populaţia rezidentă. Problema majoră este că s-a schimbat radical structura populaţiei pe vârste. Aceasta este problema pe care o vom duce probabil în următorii 20-30 de ani şi, dacă vom merge pe scenariile pesimiste (…), probabil că vom ajunge la 14-15.000.000 într-o perioadă de 30-40 de ani“.

Evoluţia numărului de născuţi-vii şi decedaţi, în perioada ianuarie 2016 – ianuarie 2017

Spor natural negativ

Factor definitoriu al evoluției sociale, sporul natural al populației reprezintă diferența dintre numărul de decese și cel de nașteri într-un anumit interval de timp.

Când decesele depășesc numărul de nașteri, avem de-a face cu un spor natural negativ, care, cu timpul, ajunge să afecteze grav echilibrul unei comunități umane. Exact asta se petrece acum în România. Spre exemplu, anul trecut, în luna mai, s-au născut 14.492 de copii și au murit 20.011 persoane de diferite vârste. Conform unor date oferite de Eurostat (Biroul european de statistică), în cursul întregului an 2015, în România s-au născut 185.000 de copii, în timp ce numărul deceselor s-a ridicat la 260.000. Astfel se face că, în urma acestui spor natural negativ, populația României a scăzut, doar în cursul anului 2016, cu peste 75.000 de persoane. Statisticile internaționale menționează, de asemenea, că în România se înregistrează unul dintre cele mai mari procente de mortalitate infantilă din UE: în timp ce media europeană este de 4,1 decese la mia de nașteri, în țara noastră se înregistrează un raport de 9 la mie. Iar asta înseamnă că, în România, un copil mai mic de un an moare la fiecare cinci ore.

Acest procentaj este consecința tragică a stării precare a sistemului nostru sanitar. Pentru ca lucrurile să fie și mai clare, INS anunță că, în fiecare zi a anului 2016, populația României s-a redus cu 247 persoane. În altă ordine de idei, nici în ceea ce privește căsătoriile nu stăm mai bine. Statisticile afirmă că, spre exemplu, în luna mai 2016, s-au oficiat 4.791 de căsătorii şi s-au înregistrat 2.615 divorţuri. Comparativ cu luna mai 2015, numărul de căsătorii a scăzut cu 57%, în timp ce rata divorțurilor a rămas aceeași.

România, pe locul al doilea în topul migrației mondiale

Numărul românilor de peste hotare a crescut anual cu peste 7% din 2000 până în 2015, arată datele ONU. Singura ţară care a avut o creştere mai mare a migraţiei a fost Siria, dintr-un motiv evident – războiul civil care macină acea ţară. Românii sunt în schimb migranţi economici şi au ajuns să aibă cea mai mare diasporă din Uniunea Europeană. Datele ONU arată că anul trecut locuiau peste hotare 3,4 milioane de cetăţeni români, cu mult peste estimările oficiale făcute de autorităţile române.

Fenomenul migraţiei s-a declanşat în România imediat după Revoluţie. Însă a crescut în amploare de la un an la altul, mai ales după ce aderarea la UE le-a oferit acces nelimitat cetăţenilor români la locurile de muncă din ţările occidentale.

Între 2000 şi 2015, numărul românilor de peste hotare a crescut în medie cu 7,3% pe an. Este o estimare a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care pune o singură ţară deasupra României la ritmul migraţiei, Siria, a cărei diasporă a crescut cu 13% pe an. Însă procentajul Siriei este mai mare din cauza exodului declanşat de războiul civil din acea ţară. România este în schimb ţara cu cea mai mare creştere a migraţiei pe considerente economice.

Datele ONU arată că anul trecut 3,4 milioane de români locuiau în străinătate, cei mai mulţi în Spania şi Italia. Numeric, România a ajuns să aibă cea mai mare diasporă din UE după Marea Britanie, Polonia şi Germania. Toate aceste ţări au însă o populaţie de câteva ori mai mare. Ca să ne putem face o imagine, diaspora românească reprezintă 17% din totalul populaţiei care a rămas în ţară, iar în Polonia – doar 11%. Astfel, am pierdut 3,4 milioane de potenţiali angajaţi din cauza migraţiei. O estimare a BNR arăta că PIB-ul din 2014 ar fi fost cu 50 de miliarde de euro mai mare dacă românii din străinătate ar fi lucrat în ţară în aceleaşi sectoare în care sunt angajaţi peste hotare.

Din 2000 până anul trecut, românii din diaspora au trimis în ţară peste 60 de miliarde de euro, dar după 2008 sumele au început treptat să scadă. Motivele țin, pe de o parte, de criza care a lovit UE după acel an, dar, pe de altă parte, și de faptul că românii din străinătate au început să îşi mute familiile în ţările în care au plecat şi nu au mai avut motive să trimită bani acasă.

„Bomba“ demografică

Cândva, pe vremea când era parlamentar, unul dintre politicienii care se consideră un fel de lideri ai romilor a avertizat asupra posibilității ca, în viitor, aceștia să detoneze „bomba“ demografică. Palavre politicianiste: „bomba“ respectivă era deja detonată de multă vreme, astfel că romii sunt pe cale de a deveni cea mai numeroasă minoritate etnică din România. Recensământul din 1992 anunța că în România trăiesc 401.087 de romi. Cel din anul 2002 dădea cifra de 535.250. Totuși, acele cifre nu erau reale, căci îi luau în calcul doar pe cei care s-au declarat de etnie romă: la cele două recensăminte, mulți ,,conlocuitori“ s-au declarat ca fiind români sau maghiari.

În 1993, sociologii Elena și Cătălin Zamfir au estimat că numărul real al etniei rome se situează între 810.446 și un milion de persoane, așadar, între 3,6 și 4,3 la sută din populația totală a României. Unii dintre liderii romilor susțin că minoritatea lor ar număra între două și trei milioane de persoane. Organizațiile lor internaționale vorbesc chiar despre 2,5 milioane de persoane, o cifră pe care specialiștii o consideră totuși exagerată. Pornind de la actuala natalitate a etniei rome, se estimează că în viitor va exista un spor de circa 57 la sută față de situația actuală. Cuplat cu viitoarea scădere demografică generală, acest spor demografic va aduce această etnie pe primul loc printre minoritățile naționale din România.