Săli de clasă cu igrasie și mucegai, descoperite într-un liceu din Timișoara

Direcția de Sănătate Publică Timiș a retras autorizația de funcționare pentru un liceu din Timișoara, după ce a descoperit condițiile improprii în care elevii erau obligați să învețe.

Săli de clasă cu igrasie și mucegai, descoperite într-un liceu din Timișoara

Direcția de Sănătate Publică Timiș a retras autorizația de funcționare pentru un liceu din Timișoara, după ce a descoperit condițiile improprii în care elevii erau obligați să învețe.

Sălile de clasă ale Liceului „William Shakespare” din Timișoara erau un adevărat pericol pentru elevii unității de învățământ. DSP Timiș a retras autorizația de funcționare a școlii și a aplicat și o amendă.

„Având în vedere sesizarea adresată Ministerului Sănătăţii şi retransmisă instituţiei noastre, care vizează o serie de neconformităţi igienico-sanitare în cadrul Liceului Teoretic «William Shakespeare» din Timisoara, o echipă de inspectori ai Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Timis s-a deplasat la unitatea în cauză, în vederea evaluării situaţiei. Cu ocazia controlului s-a constatat existenţa unor zone extinse de degradare a pereţilor (exfoliere, desprindere a tencuielii, umezeală şi igrasie, cu afectarea finisajelor interioare, precum şi prezenţa mucegaiului pe suprafeţe)” susțin inspectorii DSP Timiș, într-un comunicat de presă, citat de News.ro.

Săli de clasă cu igrasie. Elevi obligați să învețe în condiții improprii

Controlul DSP Timiș la Liceul „William Shakespare” din Timișoara a scos la iveală numeroase deficiențe.

”În sălile de clasă şi holurile de acces, pardoselile prezintă uzură accentuată, zone degradate şi neuniforme, care nu permit o igienizare corespunzătoare. În paralel cu aspectele neconforme ale interiorului, la nivelul faţadei clădirii şi în curtea interioară se constată degradări accentuate ale pereţilor exteriori, exfoliere şi desprindere a tencuielii, infiltraţii de apă şi mucegai. La data controlului s-a identificat faptul că obiectele sanitare sunt insuficiente, raportat la numărul de elevi înscrişi”, a mai transmis DSP Timiş.

Risc pentru sănătatea elevilor

Inspectorii sanitari din Timiș atrag atenția că sănătatea elevilor a fost pusă în pericol.

„Deficienţele constatate reprezintă încălcări ale normelor igienico-sanitare şi pot genera un risc major pentru sănătatea şi siguranţa beneficiarilor. Inspectorii sanitari au aplicat o amendă contravenţională, precum şi sancţiunea complementară de anulare a autorizaţiei sanitare de funcţionare, conform HG nr.857/2011, având în vedere faptul că unitatea nu mai îndeplineşte condiţiile asumate prin declaraţiile pe proprie răspundere care au stat la baza emiterii autorizaţiei sanitare de funcţionare” potrivit comunicatul DSP Timiș.

Mai mult, în acest caz a fost aplicată și o sancțiune de 40 mii de lei, iar unității de învățământ i-a fost retrasă autorizația sanitară de funcționare.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Cum a fuctionat ac liceu? Ce msuri se iau fata de directorul scolii? Mai e in functie? Niciun punct de vede?
    Demisie primar populist ~expertul Fritz~ Ce rusine!!! Laudarosul asta care conduce tara dintr-un partid de 9%. Dupa acest model conduce si tara!! Asta-i optica . Traim ca in feudalism, astea-s masurile luate si fata de restul tarii. Mizerie, egrasie…..copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.