Românii, în majoritate resemnaţi că nu se mai poate face nimic

La Bucureşti, cu ocazia Summit-ului Dunării am avut confirmarea Comisiei Europene, prin gura preşedintelui ei, J.M. Barroso, că Uniunea Europeană e complice la sărăcirea programatică a regimului Băsescu, pe care nu numai că n-o condamnă, dar o şi laudă: „Prietenul meu Băsescu este un european angajat”. În sfârşit, am priceput: Băsescu este angajatul UE să ducă România de râpă şi românii, în sapă de lemn. Ţi se face greaţă. Nu-mi vine să cred că UE e în stare să sfideze, alături de actuala putere de la Bucureşti, majoritatea populaţiei României, care nu mai dă doi bani pe „regimul Băsescu”, pe însuşi Băsescu şi pe cei aflaţi la guvernare acum. Vine UE la Bucureşti şi anunţă că suntem pe drumul cel bun – adică drumul care duce la prăpastie. Sătuii Occidentului (puşi în fruntea UE) aplaudă prăbuşirea nivelului de trai în România! După trei ani de la integrarea în UE, atât a înţeles românul de rând: că trebuie să se sacrifice pe altarul democraţiei instituite de la Bruxelles (sau Strasbourg, unde mai are sedii UE), să plătim cotizaţie anuală de un miliard de euro ca membri şi să nu putem să accesăm zecile de miliarde de euro puse României la dispoziţie (dar numai prin coplată). Plus faptul că trebuie să fie sclavi occidentalilor, plecaţi din ţară la muncă (fie legal, fie la negru).

Am tot sperat că la acest final de an, când românii se simt părăsiţi, asupriţi, puşi la colţ de actuala putere Băsescu-PDL şi acoliţii lor, să vină Înalta Poartă UE şi să-i mai tragă de mânecă pe conducătorii României, să o lase mai moale, că românii trebuie să se mai şi bucure de viaţă, nu numai să-şi blesteme zilele. O naivitate. A venit Barroso să ne anunţe că „Băsescu e un european angajat şi vom colabora împreună cu Fondul (FMI) pentru a ajuta la modernizarea României”… Acelaşi vocabular de lemn infect, care confundă modernizarea şi reformele ei cu sărăcirea programată a românilor şi epuizarea resurselor-cheie ale României (resurse pe care au pus şi aşa mâna ţările dezvoltate din UE, cumpărându-le pe nimic, de la bănci la electricitate sau combustibili), Românie care nici în 100 de ani nu va ajunge din urmă ţările din „spaţiul Schengen”. O Românie datoare vândută nu numai FMI, mai nou, ci şi Comisiei Europene a lui Barroso, de anul viitor intrând într-un nou ciclu al împrumuturilor externe. România se scufundă, repet, cu complicitatea statelor occidentale dezvoltate (inclusiv de peste Ocean), găsind în coruptul şi ineptul Băsescu (şi camarila lui) un bun colaborator la jaful postcomunist „legal” – o tot repet, se fură legal, mai nou „în stil curat european”, „transpartinic” şi „transnaţional”. Acum, când am ajuns pe fundul prăpastiei, trebuie să spunem lucrurilor pe nume, România trage ponoasele unor conducători vânduţi, care n-au apărat interesele naţionale în ultimii 20 de ani. E tragic pur şi simplu că s-a ajuns în această situaţie, postcomunismul n-a însemnat altceva decât o sursă perfectă de îmbogăţirea a ţărilor occidentale. Am crezut că se va opri totuşi acest jaf, dar nu, el continuă, sunt găsite permanent portiţe care să spolieze până şi ultima acumulare a banului public în România, prin înglodarea în datorii a României şi a economiei ei sau a cetăţenilor de rând, prin creşterea preţurilor la produsele importate (produse majoritare în România, importul bate de mult exportul la noi; dar nu numai atât, creşterea preţului la benzina vândută în ţară intră în buzunarul proprietarului occidental, la fel creşterea ratei la banca străină sau a facturii la telefon, străinii se îmbogăţesc aberant în România pe seama sărăcirii accentuate a românilor de rând).

Preşedintele ţării, Traian Băsescu, invită românii de rând să strângă din dinţi până la sfârşitul acestui an (că şi aşa nu au de ales), în timp ce guvernatorul Isărescu ne invită să ne învăţăm cu gândul că la anul va fi şi mai rău decât anul acesta (fiindcă nu se poate altfel). Iar premierul Boc se tot pregăteşte să-şi dea demisia, să le dea lui Băsescu şi lui Isărescu ocazia să deschidă o supapă populară şi visul unei îndreptări miraculoase a situaţiei… În condiţiile în care numai de la putere mai aşteptăm azi o schimbare, nu de la opoziţia parlamentară (opoziţie dispusă la dihonie, la dispute ideologice între liderii partidelor PSD şi PNL; uitând că populaţia majoritară a aşteptat de la ei o minune, să dea jos actualul guvern şi să recondiţioneze acordurile cu FMI şi Comisia Europeană, să salveze în ultimul ceas interesele României şi ale majorităţii populaţiei aduse în pragul disperării). Din păcate, acum, resemnarea că nu se mai poate face nimic a pus stăpânire pe România (că opoziţia e făcută din acelaşi aluat de proastă calitate ca puterea, compromisă, coruptă, neputincioasă, nu mai crede nimeni în ea).