Rompetrol: Consumatorii finali vor suporta întreaga majorare a accizelor la carburanți de la 1 ianuarie

Consumatorii finali vor fi cei care vor suporta întreaga majorare a accizelor la carburanți de la 1 ianuarie 2014, a declarat, luni, vicepreședintele grupului Rompetrol, Azamat Zhangulov, într-o conferință de presă, transmite AGERPRES.

El a explicat că principalii factori care influențează prețul la pompă sunt cotațiile petroliere, cursul de schimb și taxele.

„Costurile de rafinare și cele de distribuție au cea mai mică pondere în prețul final, de circa 10%. Competiția între companiile petroliere este mare, așa că prețul este stabil, dar consumatorul final va fi cel care va plăti în preț creșterea accizei’, a susținut oficialul Rompetrol.

El nu a dorit să precizeze cu cât se va majora prețul de la 1 ianuarie, odată cu creșterea accizelor, menționând doar că orice majorare a prețului petrolului și a accizei și orice variație a cursului de schimb influențează pe termen scurt prețurile la pompă.

De anul viitor, accizele în lei vor fi calculate diferit în situația în care cursul de schimb din prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent va fi mai mic decât în anul anterior. În acest caz, valoarea cursului de schimb din prima zi lucrătoare din octombrie se va actualiza cu media anuală a indicelui prețurilor de consum, calculată în luna septembrie din anul precedent și comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie.

Guvernul estimează că modificarea modului de calcul a accizelor în lei va aduce la buget încasări de 1,107 miliarde de lei.

Raportul privind situația macroeconomică pe anul 2014 și perspectiva acesteia pe anii 2015 — 2017, publicat de Ministerul Finanțelor la mijlocul lunii noiembrie, prevede că accizele la benzină se vor majora cu 19,6%, iar cele pentru motorină vor fi mai mari cu 20,9% de la 1 ianuarie 2014.

În acest moment, acciza reprezintă 30% din prețul final la benzină și 26% la motorină.

Astfel, acciza pentru benzină va crește de la 467 euro/tonă la 557,91 euro/tonă, respectiv de la 359,59 euro/1.000 de litri la 429,59 euro/1.000 de litri, iar statul va încasa 810 milioane de lei din această majorare.

Acciza la motorină se va majora și ea de la 391 de euro/tonă la 473,85 euro/tonă, respectiv de la 330,395 euro/1.000 de litri la 400,395 euro/1.000 de litri, iar această măsură va aduce la buget 1,867 miliarde de lei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.