Nouriel Roubini a prezis criza financiara americană din 2008 și modul în care se va extinde asupra țărilor cu datorii mari, precum Grecia. Într-un interviu publicat de Der Spiegel la finalul săptămânii trecute, Roubini vine cu o altă previziune: epidemia de coronavirus va provoca un dezastru economic mondial, iar președintele Donald Trump nu va fi reales.
Der Spiegel: Cât de gravă este epidemia de coronavirus pentru China și pentru economia globală?
Roubini: Criza este mult mai gravă pentru China și restul lumii decât s-au așteptat investitorii. Asta din patru motive. Primul: nu este o epidemie care să se limiteze la China, ci o pandemie globală. Al doilea: e departe de a se sfârși. Asta are consecințe uriașe, însă politicienii nu-și dau seama. Uitați-vă la continentul vostru. Europa se teme să-și închidă frontierele, ceea ce e o mare greșeală. În 2016, ca reacție la criza refugiaților, acordul Schengen a fost suspendat, însă acum e și mai rău. Granițele Italiei trebuie închise cât de repede. Situația e mai gravă decât intrarea în Europa a unui milion de refugiați.
Der Spiegel: Care sunt celelalte două motive?
Roubini: Toată lumea crede că va fi o recesiune urmată de o revenire puternică, însă oamenii nu știu despre ce vorbesc. Ei preferă să creadă în miracole. Este matematică simplă: dacă economia chineză va scădea cu 2% în primul trimestru, ar trebui să aibă o creștere de 8% în următoarele trei trimestre pentru a ajunge la o rată anuala de creștere de 6%, adică ceea ce se aștepta înainte de epidemie. Dacă creșterea va fi de doar 6% din trimestrul doi încolo, ceea ce e un scenariu mai realist, atunci economia chineză va crește cu doar 2,5-4% în acest an. Asta înseamnă recesiune pentru China și un șoc pentru restul lumii.
Der Spiegel: Și ultimul motiv?
Roubini: Toată lumea crede că politicienii vor acționa rapid, dar nu este așa. Pietele sunt amăgitoare. Uitați-vă la politicile fiscale: poți să aplici politici fiscale doar în unele țări, precum Germania, pentru că în celelalte nu exista libertate de mișcare, precum în Italia. Apoi, procesul politic presupune multe discuții și niegocieri. Pentru niște măsuri ar fi necesare șase-nouă luni, ceea ce e prea mult. Adevărul este că Europa ar fi avut nevoie de un stimul fiscal chiar și fără criza coronavirusului. Italia este la limita recesiunii, la fel și Germania. Însă politicienii germani nici nu se gândesc la un stimul, chiar dacă țara lor este atât de expusă la criza din China. Răspunsul politic este o glumă – politicienii nu se mișcă. Criza se va răspândi și va duce la un dezastru.
Der Spiegel: Ce rol vor avea băncile centrale?
Roubini: Banca Centrală Europeană si Banca Japoniei sunt deja în zona negativă a dobânzilor. Desigur, ar putea reduce dobânzile la depozite și mai mult, pentru a stimula împrumuturile, însă asta nu ar ajuta piețele decât o săptămână. Criza este un șoc împotriva căruia nu poți lupta prin politica monetară sau fiscală.
Der Spiegel: Ce ar fi de ajutor?
Roubini: Soluția trebuie să fie medicală. Măsurile monetare și fiscale nu ajută la nimic atunci când nu ai siguranța hranei și a apei. Dacă șocul va duce la o recesiune globală, atunci vom avea o criză financiară, pentru că nivelurile datoriilor vor crește, iar piața imobiliară din SUA devine deja o bulă, ca în 2007. Până acum, bula aceasta nu a fost o bombă cu ceas, pentru că am avut creștere economică. Însă creșterea s-a terminat acum.
Der Spiegel: Criza va schimba modul în care chinezii își privesc guvernul?
Roubini: Oamenii de afaceri îmi spun că lucrurile stau mai rău în China decât spune guvernul. Un prieten din Shanghai este închis în casă de săptămâni. Nu mă aștept la o revoluție, însă guvernul va avea nevoie de un țap ispășitor.
Der Spiegel: Care ar fi?
Roubini: Sunt deja teorii ale conspirației despre o imixtiune din străinătate când vine vorba de pesta porcină, gripa aviară și protestele din Hong Kong. Cred că China va începe să iște probleme în Taiwan, Kong Kong sau chiar Vietnam. Vor înăbuși protestele din Hong Kong sau vor trimite avioane în spațiul aerian taiwanez pentru a provoca armata SUA. E nevoie de un singur accident în strâmtoarea Formosa pentru a ajunge la acțiune militară. Nu un război fierbinte între SUA și China, ci o formă de acțiune. Asta vor unii din guvernul SUA, precum secretarul de Stat Pompeo sau vicepreședintele Pence. Asta e mentalitatea multora de la Washington.
Der Spiegel: Criza aceasta este un regres pentru globalizare. Credeți că vor avea de câștigat politicienii precum Trump, care vor să aducă companiile acasă?
Roubini: Va încerca să obțină beneficii de pe urma crizei. Însă totul se va schimba când virusul va ajunge în SUA. Nu poți construi un zid în cer. Locuiesc în New York, iar oamenii merg mai puțin la restaurante, cinema, teatru, chiar dacă nu este încă nimeni infectat până acum. Dacă vine virusul, am dat de dracu’. (Primul deces din SUA a fost anunțat la pe 1 martie, la două zile de la publicarea interviului).
Der Spiegel: Ar fi un scenariu perfect pentru Trump?
Roubini: Deloc. Va pierde alegerile, asta se va întâmpla.
Der Spiegel: De ce credeți asta?
Roubini: Pentru că există riscul unui război între SUA și Iran. Guvernul SUA vrea o schimbare de regim și va încerca să-i bombardeze pentru asta. Însă iranienii sunt obișnuiți să sufere, credeți-mă, sunt un evreu iranian și îi cunosc! Și iranienii vor o schimbare de regim în SUA. Tensiunile vor majora prețul petrolului și vor duce la înfrângerea inevitabilă a lui Trump în alegeri.
Der Spiegel: De ce sunteți atât de sigur?
Roubini: Așa a fost de-a lungul timpului. Ford a pierdut în fața lui Carter, după șocul petrolier din 1973. Carter a pierdut în fața lui Reagan după a doua criză a petrolului, în 1979. Bush a pierdut în fața lui Clinton, după invazia din Kuweit. Partidul Democrat este slab, însă Trump e mort. Citați-mă cu asta.
Der Spiegel: E nevoie de un război cu Iranul pentru ca Trump să fie învins?
Roubini: Absolut. Și merită. Încă patru ani cu Trump ar însemna război economic.
Der Spiegel: Ce ar trebui să facă investitorii în fața crizei?
Roubini: Ma aștept la o prăbușire cu 30-40% a acțiunilor anul acesta. Sfatul meu este să economisți bani cash și să cumpărați obligațiuni de stat, precum cele germane. Au dobânzi negative, și ce? Asta înseamnă ca prețurile vor crește și iar vor crește – poți să faci mulți bani așa. Iar dacă mă înșel și acțiunile vor crește cu 10%, și în cazul ăsta e bine. Trebuie să-ți protejezi banii în fața unei crize, asta e cel mai important. Mai bine așa decât să-ți pară rău după aceea.
@Jnapanu’
Esti necajit rau in materie de cunostinte a istoriei contemporane. Saddam dispunea de arme de nimicire in masa si chiar le-a folosit in razboiul dintre Iran si Irak. Nu avea arme nucleare, dar avea arme chimice din belsug si studia punerea la punct a armele biologice. Punctual, a fost o minciuna chestia aia cu fiola, Collin Powell ar fi trebuit sa agite in mana un butoi cu gaz sarin, dar a convins asistenta si cu o fiola. Folosirea armelor chimice de catre Irak impotriva Iranului este un fapt istoric, oricat te-ai chinui sa minti nu vei convinge pe nimeni. Greseala lui Saddam a fost anexarea Kuweitului, si apoi amenintarile continui proferate impotriva americanilor. A si mintit cand a amenintat, dar au fost si multe amenintari reale. S-a umflat orezul in el si a luat-o razna crezandu-se un mare lider arab.Daca-si vedea de Irak, era mai bine pentru toata lumea, ar fi murit in patul lui.
Pesemne ca nu ai citit cu atenție Wiki in cazul lui Powell. Citez: „a scuturat o fiola in care SUSȚINEA ca e antrax irakian, contribuind astfel, PRIN UZ DE FALS, la declansarea razboiului care continua si astazi” Si e o formulare ultra politicoasa. Ia sa fi facut asa ceva Putin, Assad sau Kim. Cam ce crezi ca era la „gura” presei? „Criminali”, „Genocid” etc, etc….Asa ca mai bine te-ai uita in oglinda ca sa vezi un adevarat necajit in materie de cunostinte ale istoriei contemporane….