Vladimir Putin a declarat luni că Rusia nu se opune implicării Europei în negocierile de pace ruso-americane care vizează soluționarea conflictului din Ucraina, dar a remarcat că Bruxellesul a respins mult timp orice dialog cu Moscova, relatează Reuters.
Într-un interviu acordat televiziunii de stat ruse, Putin a mai spus că președintele american Donald Trump abordează conflictul dintre Rusia și Ucraina rațional, și nu emoțional.
Rusia și Statele Unite au purtat o primă rundă de discuții privind Ucraina săptămâna trecută în Arabia Saudită. Ucraina și aliații europeni ai Kievului nu au fost invitați, stârnind obiecții din partea ambelor părți.
Putin a declarat că este logic ca Europa să ia parte la discuțiile privind soluționarea conflictului vechi de trei ani.
‘Participarea lor la procesul de negociere este necesară. Noi nu am respins niciodată acest lucru, am purtat discuții constante cu ei’, a spus președintele rus.
‘Uneori, sub pretextul de a provoca Rusiei o înfrângere pe câmpul de luptă, ei au fost cei care au refuzat contactul cu noi. Dacă vor să revină, este în regulă’, a dat asigurări liderul de la Kremlin.
El a declarat că reacțiile negative la discuțiile de la Riad au fost ‘emoționale și lipsite de orice fel de logică’.
‘Și de ce? Pentru că pentru a rezolva chestiuni complexe și dificile, inclusiv problema ucraineană, Rusia și Statele Unite trebuie să facă primul pas. Iar acest prim pas trebuie să fie dedicat creșterii nivelului de încredere între țările noastre. Și asta este ceea ce am făcut la Riad’, a explicat Putin.
Conflictul din Ucraina a fost discutat, ‘dar nu în esența sa’, a spus el. ‘Pur și simplu am căzut de acord că îl vom aborda. Și nu respingem implicarea țărilor europene’.
Putin a declarat, de asemenea, că susține sugestia conform căreia Rusia și Statele Unite ar putea discuta despre reduceri profunde ale cheltuielilor militare, de până la 50 %.
‘Am putea ajunge la un acord cu Statele Unite. Nu suntem împotriva acestui lucru’, a spus Vladimir Putin. ‘Ideea mi se pare una bună. Statele Unite le reduc pe ale lor cu 50%, iar noi le reducem pe ale noastre cu 50%. Iar China ar putea să ni se alăture mai târziu, dacă dorește’.
Logic ar fi ca precum Nuremburg, toate actziunile bolshevice sa fie judecate, dar nu ca la Ceashka, ka sunt shi legi Europene. Mai ushor cu pianele…
O zi buna.
Con