Rusia va organiza exerciţii militare de amploare în estul ţării

Ministerul a precizat că vor participa trupe din ţări străine nespecificate

De (R.C.)

Ministerul a precizat că vor participa trupe din ţări străine nespecificate

Rusia va organiza exerciţii militare de amploare în estul ţării, continuând antrenamentul regulat al trupelor, în pofida acţiunilor din Ucraina, au anunţat marţi autorităţile militare ruse.

Ministerul rus al Apărării a precizat că exerciţiul Vostok 2022 (Est 2022), programat pentru perioada 30 august-5 septembrie, va implica manevre de trupe în 13 poligoane de tragere din Districtul Militar de Est, potrivit AP.

Ministerul a precizat că vor participa trupe din ţări străine nespecificate. Trupele ruse şi chineze au luat parte anul trecut la o serie de manevre militare comune, reflectând legăturile militare tot mai strânse dintre Moscova şi Beijing.
Ministerul a respins acuzaţiile potrivit cărora mobilizează trupe pentru a-şi întări forţele din Ucraina, menţionând că „doar o parte a armatei ruse a fost implicată în operaţiunea militară specială”.

Fără a dezvălui detalii, ministerul a declarat că numărul de trupe care operează în Ucraina este „suficient pentru îndeplinirea sarcinilor” şi a subliniat că armata nu a anulat niciunul dintre exerciţiile planificate.

Distribuie articolul pe:

22 comentarii

  1. MISHTEAUX spune candva ceva…
    „deindata ce in Ukraina va fi pace”
    va-ncepe tambalaul la chinezi …”

    *S curios de … ulterioriatea predictiilor ! Mishteaux pare un natarau trollistic !
    mda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.