Jucătoarea rusă de tenis Mirra Andreeva, numărul 6 mondial, a devenit luni cea mai tânără jucătoare de tenis care s-a calificat doi ani la rând în sferturile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Roland Garros în ultimii aproape treizeci de ani, ea învingând-o pe australianca de origine rusă Daria Kasatkina, locul 17 mondial, în două seturi, 6-3 7-5.
Mirra Andreeva, în vârstă de 18 ani, care nu a pierdut niciun set la actuala ediție de la Roland Garros, a egalat performanța reușită de elvețianca Martina Hingis în 1997 și 1998.
Mirra Andreeva va lupta pentru un loc în semifinale cu franțuzoaica Lois Boisson, locul 361 WTA, beneficiara unui wildcard, care a trecut de americanca Jessica Pegula, numărul 3 mondial.
Loïs Boisson a trecut de Pegula în 2 ore şi 40 de minute, scor 3-6, 6-4, 6-4.
De asemenea, jucătoarea americană Coco Gauff, finalistă la Roland Garros în 2022 și nr.2 mondial, s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale turneului din capitala Franței, după ce a întrecut-o în două seturi, 6-0, 7-5, pe rusoaica Ekaterina Alexandrova (20 WTA).
Aflată în formă în acest sezon pe zgură, după două finale la Madrid și Roma (WTA 1000), în mai, laureata US Open 2023 (21 ani) o va întâlni pentru un loc în semifinale pe una din compatrioatele sale, Madison Keys (7 WTA) sau Hailey Baptiste (70 WTA).
Mai e si draguta, lucru destul de rar la jucatoarele de tenis, mai toate cu trasaturi masculine ! …
Roland Garros a devenit turneul de casa al rusoaicelor de tot felul. Mira = pace !
Bravo Mira!
Iata o tânără,o copilă foarte serioasă!
Sper sa rămână cu picioarele pe pământ!