S-a găsit soluția pentru rezolvarea temporară a crizei apei calde în București

Primăria Capitalei va putea plăti în avans către Radet, regia sa de termoficare, subvenția pentru apa caldă primită de la Elcen, astfel încât producătorul de căldură al Capitalei să poată la rândul său să achite gazele naturale de la Romgaz, conform unui act normativ aprobat de Guvern, prin care se dorește rezolvarea crizei apei calde din București.

Astfel, Radet va încasa 193 de milioane de lei. Cu acești bani, regia ar urma să plătească o mică parte din datoria ei către Eelcen. În aceste condiții, locuitorii Capitalei ar avea asigurate apa caldă și căldura până la sfârșitul anului 2016. „Ordonanța de urgență va permite Primăriei să plătească în avans subvenția către Radet, iar banii să ajungă, prin intermediul Elcen, la Romgaz, astfel încât Romgaz să nu întrerupă furnizarea de gaze către producătorul de energie termică din București. Acești bani, circa 193 de milioane de lei, pot asigura fluxul financiar până la finele lunii ianuarie 2017, mai mult sau mai puțin în funcțiile de condițiile meteo”, explicau, acum două zile, surse din sectorul energetic.

Conform unei informări, Executivul a creat un mecanism financiar mai rapid, prin care se stabilește că sumele alocate din bugetele locale în scopul acoperirii diferenței de preț pentru producerea energiei termice în sistem centralizat ajung la furnizorul de combustibil. În lipsa acestei finanțări, serviciul public de alimentare a populației cu energie termică nu poate fi asigurat.

Practic, sumele virate în contul escrow creat special cu această destinație vor merge direct către furnizorii și producătorii de energie termică în sistem centralizat.

De asemenea, potrivit actului normativ adoptat, pe o perioadă de 12 luni de la intrarea în vigoare a OUG, contul de tip escrow nu poate fi supus măsurii de poprire, în cadrul procedurilor de executare silită, reorganizare judiciară, insolvență și faliment, în cazul furnizorilor și producătorilor de energie termică.

Sumele acordate în avans pot fi virate în termen de 15 zile de către autoritățile administrației publice locale în conturile furnizorilor de gaze naturale, care vor utiliza sumele exclusiv pentru aprovizionarea producătorilor de energie termică cu gaze naturale, numai în baza unei justificări a avansurilor între unitatea administrativ-teritorială, furnizorul de energie termică, producătorul de energie termică și furnizorul de combustibil.

„Guvernul a găsit soluția legislativă pentru asigurarea, cel puțin pe perioada acestei ierni, a energiei termice în sistem centralizat pentru populație. În paralel, Ministerul Energiei a inițiat restructurarea ELCEN, proces care trebuie continuat pentru că la final vom avea sisteme centralizate de încălzire eficiente. Vorbim însă de probleme acumulate în ani, care trebuie rezolvate. Mai departe, responsabilitatea revine autorităților administrației publice locale. Faptul că astăzi am ajuns la aceasta soluție, că am reușit să rupem cercul vicios, este însă decisiv pentru asigurarea energiei termice pentru cetățenii Capitalei”, consideră ministrul Energiei, Victor Grigorescu.

Consiliul de Administrație al Romgaz a decis luni că va continua livrările de gaze către Elcen până pe 6 octombrie, în așteptarea acestei Ordonanțe de Urgență pentru rezolvarea situației privind alimentarea cu energie termică a Capitalei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.