S-a stabilit data audierii Rovanei Plumb

Rovana Plumb, propusă comisar european pentru portofoliul Transporturi, urmează să fie audiată într-o ședință comună a comisia de transporturi și de mediu ale Parlamentului European pe 2 octombrie, potrivit programului oficial afișat pe site-ul instituției.

Audierea tuturor comisarilor propuși va avea loc în intervalul 30 septembrie – 8 octombrie, potrivit sursei citate.
Pe lângă aceste audieri, Conferința Președinților va avea un schimb de opinii cu cei trei vicepreședinți executivi, la scurt timp după încheierea audierilor. Audierile vor fi urmate de întâlniri în care președintele comisiei respective și coordonatorii diferitelor comisii vor evalua prestația comisarilor desemnați.

Pe 15 octombrie, Conferința Președinților de Comisii va evalua rezultatul audierilor și va înainta concluziile Conferinței Președinților. Cea din urmă va face o evaluare finală și va decide dacă să închidă sesiunea audierilor, la întâlnirea din 17 octombrie, conform unui comunicat de presă al Parlamentului European.
Votul în plenul PE va fi dat pe data de 23 octombrie.

Întreaga componență a Comisiei Europene trebuie să fie aleasă cu majoritate simplă a voturilor în ședința plenară, prin da sau nu din partea fiecărui europarlamentar. Votul va avea loc pe 23 octombrie, conform sursei menționate.

Pe 10 septembrie, președintele ales al Comisiei Europene Ursula von der Leyen a anunțat că Rovana Plumb, propusă de România pentru funcția de comisar european, va avea portofoliul Transporturi.
„Rovana Plumb (România) este deputat în Parlamentul European (vicepreședinte al Grupului Socialiștilor și Democraților) și a ocupat, la nivel național, posturile de ministru al mediului și schimbărilor climatice, ministru al muncii, ministru al fondurilor europene, ministru al educației și ministru al transporturilor. Ea se va ocupa de portofoliul Transporturi”, potrivit anunțului președintelui ales al CE.

Noul colegiu va avea opt vicepreședinți, inclusiv Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (Josep Borrell). Vicepreședinții sunt responsabili pentru prioritățile majore cuprinse în orientările politice. Rolul acestora este de a orienta activitatea noastră în ceea ce privește ambițiile emblematice, cum sunt Pactul ecologic european, o Europă pregătită pentru era digitală, o economie în serviciul cetățenilor, protejarea modului nostru de viață european, o Europă mai puternică pe plan internațional și un nou elan pentru democrația europeană. Comisarii se află în centrul structurii noului colegiu. Ei vor gestiona expertiza furnizată de direcțiile generale.

Trei vicepreședinți executivi vor avea o funcție dublă. Fiecare dintre ei va fi atât vicepreședinte responsabil pentru una dintre cele trei teme principale de pe agenda președintelui ales, cât și comisar.
Vicepreședintele executiv Frans Timmermans va coordona activitatea cu privire la Pactul ecologic european. Acesta va gestiona, totodată, politicile climatice, fiind sprijinit de Direcția Generală Politici Climatice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. După audiere sa vina repede acasă, unde sa și rămână,sa și rezolve cu suspiciunile de încălcare a legii, că așa a zis șefa ei că trebuie să facă orice aspirant la o funcție europeană.Apropo, va ofticați!?!

  2. din moment ce a scapat de proces cu ajutorul colegilor din parlament si planeaza asupra ei suspiciuni de infractoare ar trebui sa ramana acasa in studiourile latrinei3

  3. O gunoiera fara profesie. O neica-nimeni. O sustine analfabeta ca a cotizat gros infractoarea, a cumparat postul cu bani publici pe care nu i-a muncit. Felicitari laura codruta

  4. pana la Audiere, Rovana a dat de dracu’!!
    Comisia juridică din Parlamentul European îi cere Rovanei Plumb explicații suplimentare cu privire la diferențele care apar între Declarația de avere pe care fostul ministru a depus-o în România și declarațiile de avere depuse la Bruxelles.
    De asemenea, comisia îi cere Rovanei Plumb să traducă în engleză Declarația depusă în România și să ofere detalii suplimentare despre un împrumut al acesteia pe care nu l-a menționat anterior.
    Rovana a crezut ca Impostura si hotia de la Bucuresti nu se vede la Brussels!
    Rusine, impostori ordinari!

  5. …dar in tara asta de oligofreni se poate intotdeauna si mai rau!

  6. Ioan Mircea Pascu baga strambe in PSD-Veorica:
    „Ioan Mircea Paşcu îi cere V. Dăncilă să dezmintă informaţia că ar vrea să se autopropună comisar european.
    Ioan Mircea Paşcu, fost vicepreşedinte al Parlamentului European, reacţionează la zvonurile lansate in presa despre o posibilă încercare a V. Dăncilă de a se autopropune pentru funcţia de comisar european, în locul R. Plumb.
    „Constat cu mâhnire ca se înmulțesc și se întăresc zvonurile ca Dna Dancila ar urmări in realitate sa ajungă domnia sa comisar european, și nu R. Plumb, propusă chiar de ea însăși.

    Personal, cunoscând-o pe Dna Dancila de atâția ani, ca pe o persoana integra, onorabila, nu pot sa cred aceste zvonuri, stârnite evident de răuvoitori.

    Ar însemna ca toată campania electorala pentru funcția de președinte al României e un fals, ca partidul a fost antrenat intr-o mascarada, iar Dna Plumb a fost propusă, tocmai pentru a fi sacrificata!?
    In același timp, in baza lungei și bogatei experiențe politice acumulate, știu ca zvonurile, dacă nu sunt contracarate repede și complet, tind sa se inradacineze, creind o noua realitate, chiar dacă falsa.

    De aceea cred ca, pentru a-și re-credibiliza campania pentru președinție, Dna Dancila ar trebui sa dea imediat o Declarație publica, care sa reteze asemenea zvonuri din rădăcina, spunând clar și răspicat ca NU are absolut nicio intenție sa se autopropuna comisar european!”

  7. Sansele Rovanei de a fi validată pentru a deveni comisar european scad pe zi ce trece, mai ales în condițiile în care a ieșit la iveală faptul că există Suspiciuni la Bruxelles chiar și asupra Declarației de avere pe care a depus-o la PE, din cauza unor împrumuturi pe care NU le-ar fi declarat.

    Comisia pentru afaceri juridice din Parlamentul European a SOMAT-o joi pe R. Plumb să CLARIFICE Diferențele dintre Declarațiile de avere depuse în România și cele depuse la Bruxelles.
    De asemenea, i-a cerut Rovanei Plumb să traducă Declarația depusă în țară și să dea informații suplimentare în legătură cu un Imprumut pe care NU l-a prezentat în detaliu.

    În Declarațiile de avere pe care le-a făcut publice în România, figurează 3 împrumuturi, unul uriaș la o bancă și 2 făcute la persoane fizice.
    Cine sunt aceste persoane fizice și cum au ajuns să construiască o dinastie politică și de afaceri datorită relației cu Rovana?

    În Declarația de avere depusă de Rovana anul acesta figurează un împrumut de 800 000 euro la o bancă, scandent în 2030, și despre care presa a scris că ar necesita o rată LUNARA de aproximativ 3500 euro, și un împrumut de 800 000 lei de la o persoană fizică, Elena Loghin.
    Același document arată că liderul PSD a donat partidului FIX 800 000 lei, suma CERUTA candidaților la europarlamentare drept Contribuție de campanie, deci se poate presupune că a avut nevoie de acel împrumut de la E. Loghin pentru a face donația la PSD.
    Rovana Plumb a refuzat să spună cine e E. Loghin care i-a pus la dispoziție 800 000 lei.

    Pe același model, în Declarația de avere din 2017 figurează un împrumut de 63 000 lei(bani pe care i-a donat la PSD) de la Ion Neculaescu, om de afaceri din Târgoviște, patronul unui hotel din Targoviste.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.