S-au găsit soluții. Iohannis spune că nu vor mai fi afectați fermierii români

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că au fost găsite soluţii pentru gestionarea exporturilor

S-au găsit soluții. Iohannis spune că nu vor mai fi afectați fermierii români

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că au fost găsite soluţii pentru gestionarea exporturilor

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că au fost găsite soluţii pentru gestionarea exporturilor cerealelor ucrainene. Este vorba despre crearea unui sistem de autorizare, astfel încât să nu fie afectaţi fermierii din România, a explicat Iohannis.

El a avut o întâlnire cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi vicepremierul bulgar, Mariya Gabriel, precizând că discuţiile s-au axat pe tranzitul cerealelor şi exportul acestor produse în statele prin care se face tranzit.

„Am găsit soluţii atât pentru tranzitul produselor agricole din Ucraina spre pieţele mondiale, cât şi pentru a gestiona exportul acestor produse spre România. Am găsit deschidere în partea ucraineană, Guvernul României s-a implicat foarte bine şi s-au negociat condiţionalităţi, Comisia a venit cu soluţii suplimentare. În esenţă, este vorba de un sistem de autorizare a acestor exporturi, care autorizare trebuie să fie agreată şi de-o parte şi de cealaltă, în acest fel putând să controlăm foarte bine fenomenul şi să nu afectăm fermierii din România, care au nemulţumiri legate de aceste produse”, a afirmat şeful statului.

În ceea ce priveşte gestionarea tranzitului de cereale, Iohannis a pledat pentru o abordare „orientată spre soluţii”.

„Orice altceva nu este potrivit pentru acest moment. Cunoaştem foarte bine problematica. Şi noi, în România, avem nemulţumiri ale fermierilor, avem probleme concrete de rezolvat cu acest tranzit, însă după părerea mea nu este important să ne centrăm pe a bloca tranzitul de cereale sau pentru a face o temă de politică naţională din asta”, a completat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a vorbit despre necesitatea de a asigura în continuare tranzitul cerealelor din Ucraina.

„O parte semnificativă din acest tranzit se desfăşoară prin România şi, pe de altă parte, este extrem de important să gestionăm exportul nedeclarat al acestor produse, spre exemplu spre pieţele din România şi, împreună cu partea ucraineană, Guvernul României a găsit soluţii care au fost agreate şi de Comisie”, a mai spus Klaus Iohannis.

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. Care soluții bre..?? Că de ai portul constanța blocat de grâne ukrane, cum pui mei mai apucă agricultorul român la exportat ?? Ai rupt podul ”brooklyn”,. Acu ți-o repră ukranul sau americanul,.. sau trebuie tot eu ?? Ai curajul să te piși in contra ursulei bre ?? Nu te cred..Soluția e doar una singură..Și nu o faci..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.