S.O.S agricultura: „Curtea Europeană de Justiţie îşi excede din drepturi”

Preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), Valeriu Tabără, susţine că autorităţile române trebuie să conteste decizia Curţii Europene de Justiţie care consideră nelegală acordarea autorizaţiilor de urgenţă pentru folosirea temporară a substanţelor de protecţie a plantelor din gama neonicotinoide.

El a catalogat hotărârea CJUE „un exces”, în condiţiile în care lipsa acestor tratamente ar putea aduce României compromiterea în totalitate a culturilor de floarea-soarelui şi porumb.

Acesta a precizat că studiile derulate de cercetători au arătat că nu există o legatură directă între aceste tratamente aplicate culturilor agricole şi dispariţia albinelor.

„Curtea Europeană de Justiţie îşi excede din drepturi şi loveşte prin sentinţe judecătoreşti – aceasta fiind a doua după cea dată împotriva metodelor de multiplicare genomică şi de utilizare a biotehnologiilor – într-un sistem de progres în agricultură şi de siguranţă alimentară. După părerea mea, este un exces, adică se evită partea ştiinţifică şi se iau decizii chiar pe acte juridice europene, care nu au întotdeauna la bază toate elementele care să dea tăria acestui act juridic, dar şi din necunoaşterea unor realităţi. Condiţiile din România sunt cu un grad mare de specificitate şi ele favorizează dezvoltarea acestor dăunători extrem de periculoşi care practic pot duce până la compromiterea culturii, nu e vorba de anumite pierderi, de anumite procente, ci efectiv de compromiterea totală a culturii”, a declarat, vineri, pentru Agerpres, Valeriu Tabără.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a emis o serie de derogări pentru a permite şi anul acesta tratarea seminţelor de porumb, floarea-soarelui şi sfeclă de zahăr cu pesticide de ultimă generaţie împotriva dăunătorilor, iar mai multe organizaţii de mediu acuză faptul că aceste substanţe chimice sunt extrem de toxice pentru albine, mediu şi om.

Neonicotinoidele sunt interzise în Uniunea Europeană din anul 2018, iar Curtea de Justiţie Europeană a decis anul acesta, pe 19 ianuarie, că aceste derogări sunt nelegale şi statele membre UE nu au voie să aprobe folosirea seminţelor tratate cu neonicotinoide.

În acest context, Tabără a explicat că pentru România sunt foarte importante culturile de floarea-soarelui şi porumb, nu doar sfecla de zahăr, pentru care ţări precum Germania şi Franţa încearcă să obţină derogări similare.

„Pentru mine este un semn de întrebare, sigur şi sfecla este extrem de importantă pentru Germania şi pentru Franţa, dar iată că se trezesc să dea derogări, numai pentru sfeclă, când aceeaşi situaţie, poate chiar mai gravă, este cea legată de porumb şi de floarea-soarelui, nu numai pentru România ci şi pentru Ungaria, Bulgaria, sigur şi pentru Ucraina sau Republica Moldova. La noi nu se poate face cultivare eficientă a porumbului şi florii soarelui decât prin tratament la sămânţă”, a spus preşedintele ASAS.

El a susţinut că produsele noi propuse pentru înlocuirea acestor pesticide sunt mai poluante şi nu sunt la fel de eficiente, iar analizele făcute de cercetători în privinţa reziduurilor de pesticide din plante au fost efectuate după absolut toate normele europene, în afara ţării, pentru că România nu deţine un astfel de laborator.

„Nu se poate schimba tratamentul pentru că ceea ce propun ei, produsele acestea noi, granulate, sunt mai poluante decât celelalte, pentru că rămân la suprafaţa solului. Unele nu sunt nici eficiente, şi mai mult, s-a forţat poate uneori omologarea lor. Noi am făcut cercetări extrem de riguroase în cadrul Academiei, pentru că instituţia publică nu îşi permite niciodată să facă jocuri de o parte sau de alta, noi le-am făcut după absolut toate normele europene, deşi în România nu există niciun laborator care să fie talonat la nivelul cerinţelor Uniunii Europene. Şi atunci toate analizele acestea de reziduuri le-am făcut în Franţa, Germania şi Bulgaria, unde sunt astfel de laboratoare şi respectând toate regulile Uniunii Europene şi s-a dovedit că acolo unde tehnologia este aplicată corect, unde se respectă dozele, momentul de aplicare, metodologia aplicării, nu există niciun fel de probleme. Noi nu am găsit urme de pesticide în polen la floarea-soarelui. Am mers până la apa de gutaţie, la porumb, şi nu am găsit nici în apa de gutaţie”, a menţionat el.

Deşi este o realitate evidentă dispariţia albinelor, Tabără afirmă că nu a fost găsită o legătură directă între tratarea acestor seminţe de floarea-soarelui şi porumb şi mortalitatea albinelor, cauzele fiind multiple şi insuficient analizate.

„În primul rând, este o chestiune de speculaţie, pentru că noi am început studiile de la vreo 700.000 de familii de albine în România, înainte de a aplica neonicotinoidele, şi acum avem două milioane şi ceva de familii. Deci problemele acestea nu stau în picioare. În al doilea rând, eu cred şi în îngrijorarea apicultorilor, pentru că au probleme. Fenomenul acesta de dispariţie a albinei este o realitate, dar ei nu au căutat întreaga cauză. De pildă, eu până anul trecut, chiar m-a interesat extrem de mult această temă, n-am ştiut că există forme de tei la care polenul dacă este colectat umed de albină este toxic, omoară albina”, a explicat şeful ASAS.

Potrivit sursei citate, problema undelor radio, cea a schimbărilor climatice, şocurile termice reprezintă cauze reale care afectează albinele.

„Eu am ridicat problema undelor radio într-un Consiliu de Miniştri la Uniunea Europeană, ca o posibilă cauză de mortalitate a albinelor, însă problema nu a fost luată în calcul. Pentru că se ştie că albina are un anumit tip de orientare, ca şi liliecii, ca şi anumite specii. Nu le-a luat nimeni în calcul aceste chestiuni, pentru că nu este o problemă simplă să spui că undele radio sunt cele care deturnează orientarea albinelor. Pe de altă parte, apar schimbările climatice, oscilaţiile de temperatură, şocurile termice de vară, care iar pun probleme şi nu sunt analizate aşa cum trebuie. E adevărat că acolo unde nu se aplică pesticidele, respectând toate normele, acolo sunt probleme pentru că se dau doze mari sau nu se dau când trebuie. Dacă fermierii noştri vor fi blocaţi să mai facă tratamente, ei vor fi obligaţi să facă tratamentele în cursul vegetaţiei şi care se regăsesc în floare, la rapiţă de pildă, şi reziduurile se vor regăsi în miere sau în alte produse ale stupului. Deci, noi trebuie să mergem pe metodele cele mai sigure, iar produsele care sunt la această dată ca substanţă activă, repet cu toată responsabilitatea, în calitatea pe care o am, nu îmi permit să fac speculaţii: produsele sunt sigure, fără niciun fel de discuţie. Restul sunt speculaţii”, a menţionat el.

În opinia sa, decizia Curţii Europene de Justiţie este „o gravă eroare” şi o abatere de la ceea ce înseamnă libertatea cercetătorilor de a găsi soluţii la problemele cu care se confruntă fermierii.

„Şi cu atât mai grav este faptul că noi, în Uniunea Europeană, asistăm, datorită acestor măsuri, la o creştere de preţuri, aproape la o criză alimentară, la dezechilibre majore în ce priveşte producţia de hrană a Europei. Asta înseamnă că abordările la nivelul Uniunii sunt dincolo de ceea ce înseamnă preceptele ştiinţifice, nivelul la care a ajuns partea ştiinţifică şi partea tehnică pe care o au fermierii. Aici este problema. Noi în ceea ce ne priveşte, Academia, indiferent cine ar fi, ne continuăm aceste cercetări şi suntem alături de fermieri fără discuţie”, a transmis acesta.

Întrebat ce trebuie să facă România în această situaţie, Valeriu Tabără a precizat că autorităţile trebuie să conteste decizia CJUE cu argumente şi date ştiinţifice.

„În primul rând este un lucru excelent dacă se lucrează împreună, presa cu reprezentanţii fermierilor. Mie mi se pare că la nivelul Uniunii Europene structurile de fermieri sunt din ce în ce mai puţin ascultate faţă de vocile politicienilor. Normal ar fi ca România să conteste decizia CJUE şi am văzut că ministrul Agriculturii este extrem de bine axat în a susţine în continuare tratamentele.(…) Academia, şi secţia de agricultură a Academiei, suntem alături în demersul său, care trebuie să fie unul mai aspru, mai dur, dar argumentat, aşa cum a mers întotdeauna şi să fie în favoarea producţiei agricole româneşti. Noi ne continuăm cercetările, pentru că avem o echipă excelentă de fitopatologi, chiar dacă din păcate, de-a lungul anilor, sistemul a fost cam distrus, pentru că marilor companii nu le-a plăcut să aibă testări publice”, a adăugat şeful ASAS, Valeriu Tabără.

Acesta a fost prezent vineri la conferinţa de presă organizată de Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, cu tema ” Neonicotinoidele şi controversele generate de decizia CJUE privind posibilitatea Statelor Membre de a acorda autorizaţii de urgenţă conform art. 53 din Reg. 1107/2009″.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

21 de Comentarii

  1. Mda , prntru mamaliga ne intoarcem la mei. Dar pentru ulei ?Daca porumb n-ai , n-ai malai !

  2. Ursula nazista după ce tine dinandins sa ne bage in război desigur ca nici de infometarea Europei nu e străină.Totul pentru propăsirea si cresterea veniturilor SUA și scăparea imperiului armelor de la prăbușirea iminentă.

  3. Romania o tara saraca cu economia la pamant are zeci de Academii pline de „intelectuali” comunisti , bine platiti din buget cu sute de mii de pensii speciale,acum au decis sa mai puna o taxa de 1% pe calul care trage caruta si asa rablagita.In loc sa descarce greutatea taind din sumele la pensie nemeritate , ei spera ca vine biserica si-i salveaza. Asa este, dar pe cei saraci ii ia Domnul , ceilalti o iau la sanatoasa in exil.

  4. In spatele acestei hotatari, e tot un lepra din politica romaneasca care face cartile. Toate aceste porcarii romanesti din strainatatea decizionala, in timp, se vor dovedi reale. Sunt exemple destule in cei 33 ani ca sa nu banuim interesele hoiturilor politice din Romania straina de realitatea din teren.

  5. Cine baga in seama o curte neconstitutionala, decat tradatorii de tara ?

  6. Păi bre,. Evident plantele modificate genetic cum ai porumbul azi, poate doar in romania din europa, precum și utilizarea in mod tembel a ierbicidelor chimicalelor otrăvurilor, chiar de primării și persoane fizice care otrăvesc mediul inconștienți, pentru că nu are o coasă sau alte idei de om civilizat și responsabil..Agricultura are de luptat cu seceta care an de an va fi mai teribilă..are de plantat fâșiile de pădure protectoare iarna și formatoare de nori vara.. Agricultura nu se poate rupe de gospodărirea mediului , a apei și de nu se oprește defrișarea pădurilor, clar nu vei avea nimic, decât foametea mult trâmbițată..

  7. Monsanto n-o putea spune direct, dar are vuvuzele peste tot.

  8. ….CE ESTE UE ȘI TOATE ORGANISMELE CREATE VEZI DOAMNE PENTRU BINELE ÎN LEGALITATEA„BUNĂ” A COMPONENȚILOR? SCRIU DOAR:MCV,SHENGEN,CARBON,HIDROCENTRALE, IAR DACĂ MAI CITIȚI ȘI ACEST ARTICOL DEDUCEȚI :PE CINE SERVEȘTE UE CU A EI URSULĂ!

  9. Deciziile se iau in america, iar europa, sau chiar lumea intreagă le suportă..Poate nu ai observat,..Trebuie să fi lgbtq, trebuie să nu ai sex, trebuie să consumu gândaci, trebuie să dai taxa d eprotecție și să cumperi arme, trebuie să nu vobești altfel, Deci de fapt intrii intr-o dictatură clar impusă de licurici, la care șefii de state, ca și funcționarii UE sunt doar preș slugi obediente..

  10. Totusi cine a legitimat niste „institutii”indiferent ce hram poarta sa atenteze la alimentatia natiunilor?Se pare ca au uitat un lucru esengial:nici o lege nu este batuta in cuie,necesitatea face si desface legi.

  11. Valeriu Tabără, de-a lungul anilor, a dat cu oiștea-n gard de cîte ori i s-a cerut. Ce vrea cel ce-a schimbat partidele mai dihai decît curvele bărbații și fustangii femeile, vrea să ne otăvească cu agricultura chimică?
    România e al treilea exportator de porumb din lume!
    PS Atîta vreme cînd nu revenim la soiuriele bătrînești de porumb sau la cele făcute pînă-n 1990 tot ne vor otrăvi nu numai cu chimicalele vîndute ca ierbicite, insecticidem fungicide s.a. ci și cu soiuri făcute din lab. ce pe n-au nici putere.
    PS Cineva ce-a fost prof la fac de Agricultură a făcut analiza soiului de porumb, german sau austriac, cultivat în locul unde-și ținea stupii. Avea 4-5% proteină față de 14% cît au soiurile vechi.

  12. Tratarea plantelor cu neonicotinoide(o ‘inovatie’ de cca 15-20 de ani) omoara albinele,dar nu e nimic,importam miere artificiala din China
    Prea multi intelectuali a la Ciolacu

  13. Modificarea genetica natural-accidentala, necontrolata este mai buna decat aia artificiala prevazuta de ingineri si biochimisti ? Ati luat-o cu pluta pe Bistrita dupa aia fara de scoala, desi ar fi fost admisa oriunde cu handicapu’ la vedere pe care-l are. Inscrieti-va in onegheul Prostia Rezista !

  14. Tabără ăsta trebuie trimis în pușcărie, nu neapărat pentru minciunile ce le susține în acest caz particular GRAV pentru ambient, ci pentru RUINAREA AGRICULTURII, DIN PROSTIE, fiindcă e un incompetent notoriu și un mincinos și mai mare!
    Efectul neo-nicotinoidelor lăudate de dobitok îl vedeți pe toate gardurile: albinele, ce ar trebui să-și vază de treabă pe cîmpuri șî p’în păduri, rătăcesc p’în orașe, p’în băile voastre, pentru că neo-nicotinoidele le prostesc șî le fac să crează că fecalele voastre miros a flori de cîmp cu polen! Ăsta e efectul neo-nicotinoidelor, ce întreg Okțidentul – care le-a creeat și le-a introdus în agricultura intensivă, nu ca dobitoku’ ăsta ce n-a realizat nimic în viața lui de nimicnicie – le-a declarat OTRAVĂ! …numai netrebnicul ăsta PLĂTIT DE MULȚI ANI de criminalii chimici de la „Monsanto” vine să ne spună contrariul, cînd el e un pîrlit de agronom (facultatea unde erau admiși toți cretinii lu’ Ceașkă care nu erau în stare să intre la o facultate serioasă, și care intrau acolo boi și ieșeau de acolo VACI, cum am constatat eu, coleg de etaj de cămin studențesc cu astfel de idioți!), care, cît a fost ministru, a îngropat toată agricultura, conform dorinței lu’ Ilici.

  15. Agricultura și zootehnia trebuie distruse ! NOI am spus = viermi , greieri , lăcuste și alge…Clar ?

  16. Luluta trebuie să-i ia la întrebări pe hoții de fermieri români și cu funcționării Apia care jumulesc fondurile europene și prostii de români mănâncă faina de gândaci din import! Până nu-i baga in pușcărie pe spagarii de la apia, nu o să mâncăm produse românești! Cancerul ne mănâncă Luluta cu hoții de la apia! La lupta ca în Spania!

  17. Asta facea reclama desantata la semintele modificate genetic.Acum l-au plantat la academie ca sa intelegem cum toti cei care iau decizii in Romania lucreaza pentru altii.

  18. Pentru ăi de vorbesc fară să știe despre ce, neonicotinoidele sunt substanțe neurotoxice iar neuronii insectelor nu diferă prea mult de cei umani.Pe scurt, prin anii ’80 când Mosanto a început producția și comercializarea acestor pesticide ca înlocuitori ai clasicului DDT cfolosot de prin anii’30, autismul la copii a ajuns de la 1/10.000 la 1/60.Binențeles ca s-au făcut că nu știu din ce cauză,mai ales că „epidemia” nu era uniform prezentă.Acum vreo 5 ani când autiștii au ajuns să coste, au „descoperit” că neonicotinoidele distrug creierul fătului în dtadii incipiente când ficatul nu este suficient de dezvoltat să le metabolizeze.Fereastra e de 2 săptămâni de sarcină.Scandalul a fost cât capra iar Mosanto la un pas de desființare dar apoi a venit plandemia și s-a tras batista pe țambal.Tabără nu străluceste prin onestitate și nici n-a fost vreo binecuvântare pe unde a fost proptit în post așa ca nu ma miră că nu dă cinci bani găuriți pe sănătatea publică, în schimb e foarte grijuliu cu averea personală și statutul politic.Și apropo de insecte, după plante, ele sunt baza lanțului trofic, un indicator crucial al sănătății mediului si implicit al oamenilor.Când eram copil , dupa o excursie de 100 km cu mașina, mașina trebuia spălată de insectele strivite pe radiator si faruri.Azi, faci 1000km si dacă vezi zece.Asta apropo de sănătatea mediului fără”amprenta de carbon”.

  19. In urma cu decenii ce se folosea ca parca de asa substante nu se auzise daramite sa le acorde atentie sporita.

    Cal sau vaca, tarsitoare, un tractor rablagit cu niste utilaje, 2-3 saci de ingraseminte pe care scria AZOT(fabricat sigur in Romania) se scoteau camioane Roman de 7t, muncit in mare parte nemecanizat, apa sa fi fost.
    Acum nu se mai poate fara arsenale chimice, vorbesc corporatii ca BASF sau Monsanto? Unii au vasta experiente cu arme oribile prin razboaie mondiale.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.