Statul român va continua să sprijine cultele recunoscute prin legea privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor și va asigura, la cererea acestora, salarizarea personalului clerical. Proiectul de lege privind salarizarea, discutat în prezent de către reprezentanții Guvernului și cei ai sindicatelor, prevede sumele, sub formă de indemnizații sau salarii, pe care statul român le plătește șefilor cultelor, preoților, preoților din sistemul de învățământ etc. Aceste sume sunt stabilite pe criteria de funcție, gradație, studii, experiență. Cel mai mare venit îl are Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, 13.706 lei pe lună. Urmează mitropoliții BOR și cei ai Bisericii Romano-Catolice, cu 12.124 lei pe lună. Un șef de cult (rabin, muftiu, președinte de uniune) va câștiga 9.800 de lei pe lună. Cel mai mare salariu pe care îl poate primi un preot este de 1.893 de lei.
Indemnizațiile personalului din conducerea cultelor recunoscute şi a unităţilor centrale de cult, asimilat celui încadrat pe funcţii de demnitate public:
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nr. crt. |
Funcţia |
Numărul maxim de posturi |
Indemnizații – lei |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1 |
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române |
1 |
13706 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2 |
Arhiepiscop major, mitropolit Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Romano-Catolică |
11 |
12124 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3 |
Arhiepiscop, şef de cult (mitropolit, episcop, muftiu, şef rabin, preşedinte uniune, preşedinte) |
16 |
9800 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4 |
Episcop, episcop-vicar patriarhal |
39 |
8168 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
5 |
Episcop-vicar, episcop coajutor, episcop auxiliar, arhiereu-vicar |
26 |
7663 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Personalul din conducerea cultelor şi a unităţilor de cult, altul decât cel asimilat funcţiilor de demnitate publică: |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nr. crt. |
Funcţia clericală sau asimilata |
Numărul de posturi |
Funcţia didactică cu care se asimilează |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1 |
Vicepreşedinte uniune, vicar administrativ patriarhal, vicar general, secretar general, consilier patriarhal, prim-rabin |
46 |
Profesor cu studii superioare, cu grad didactic I şi vechime în învăţământ peste 40 ani |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2 |
Secretar patriarhal, inspector general bisericesc, vicar administrativ eparhial, vicar episcopal |
41 |
Profesor cu studii superioare, cu grad didactic I şi vechime în învăţământ între 22 şi 25 ani |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
3 |
Secretar Cancelaria patriarhală, consilier eparhial, secretar eparhial, inspector eparhial, exarh, protopop |
729 |
Profesor cu studii superioare, cu grad didactic II şi vechime în învăţământ între 10 şi 14 ani |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
4 |
Stareţ, superioară, egumen |
466 |
Profesor cu studii superioare, cu grad didactic II şi vechime în învăţământ între 2 şi 6 ani |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Personal clerical angajat în unităţile cultelor recunoscute din România:
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Nr. crt. |
Funcţia clericală |
Numărul de posturi pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare |
Funcţia didactică cu care se asimilează |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Preot, diacon, pastor, vestitor, imam, rabin, cantor *), oficiant de cult |
15250 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
1 |
Cu studii superioare: |
10969 |
Profesor cu studii superioare |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
gradul I |
3018 |
gradul didactic I |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
gradul II |
3250 |
gradul didactic II |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
definitiv |
2440 |
definitiv |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
debutant |
2261 |
debutant |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
2 |
Cu studii medii: |
4281 |
Învăţător, educator, maistru-instructor cu studii medii |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
gradul I |
663 |
gradul didactic I |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
gradul II |
784 |
gradul didactic II |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
definitiv |
1690 |
definitiv |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
debutant |
1144 |
debutant |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
*) Se utilizează la cultul mozaic. |
Pentru sprijinirea aşezămintelor religioase româneşti din afara graniţelor, care desfăşoară activităţi deosebite în vederea menţinerii identităţii lingvistice, culturale şi religioase a românilor din afara graniţelor, se alocă de la bugetul de stat, prin unitatea centrală de cult din România, o sumă reprezentând echivalentul în lei a 208.000 de euro lunar.
Destinaţiile sumei respective se stabilesc de unităţile centrale ale cultelor recunoscute, împreună cu conducerile unităţilor de cult din afara graniţelor, suma urmând a fi utilizată pentru completarea salariilor personalului clerical al respectivelor unităţi, inclusiv pentru plata contribuţiilor prevăzute de lege la asigurările sociale de stat, la asigurările sociale de sănătate, la asigurările de şomaj, precum şi a altor contribuţii obligatorii prevăzute de lege pentru angajator. Obligaţia de a justifica modul de utilizare a acestei sume revine unităţii centrale de cult din România, prin prezentarea la Secretariatul de Stat pentru Culte a documentelor prevăzute de normele legale în vigoare.
Unităţile aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, precum şi unităţile şi instituţiile de învăţământ teologic autorizate şi acreditate potrivit legii, aflate în subordinea acestora şi neintegrate în învăţământul de stat, primesc de la bugetul de stat şi de la bugetele locale un sprijin sub formă de contribuţii, care va asigura completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităţilor de cult centrale şi locale respective.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.