Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, acuză că prefectul și instituțiile de forță și control au cerut comercianților din Târgu de Crăciun să închidă chioșcurile și că au adus mașina de la pompieri cu sirenele pornite „să sperie copiii” veniți să vadă iluminatul festiv.
„Avem voie să aprindem iluminatul de sărbători? Răspuns: da! Avem voie să permitem funcționarea chioșcurilor pe raza orașului? Răspuns: da! Nicio lege, ordonanță, hotarâre de guvern nu interzice asta!”, spune primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, pe pagina sa de Facebook.
Acesta acuză că autoritățile de forță și control și prefectul de Dolj le-au cerut „imperativ” comercianților să închidă chioșcurile din Târgu de Crăciun.
„De unde zelul prefectului de Dolj și al tuturor instituțiilor de forță și control de a le cere imperativ comercianților să închidă chioșcurile din zona centrală care funcționează perfect legal, așa cum funcționează alte sute de chioșcuri în toate cartierele orașului?”, mia scrie Vasilescu.
Edilul Craiovei acuză autoritățile că au speriat copiii veniți să vadă iluminatul festiv.
„De ce a fost necesar ca o mașină a CBRN să stea non stop în zonă, cu megafoanele pornite la maxim, ca să sperie copiii veniți să vadă luminițele de sărbători? După ce PNL a închis piețele și producătorii îngheață și ei și mărfurile lor la 8 grade afară, acum a venit rândul chioșcurilor”, mai spune Lia Olguța Vasilescu.
Sâmbătă seara, craiovenii au aprins ei înșiși iluminatul festiv.
Ei au fost invitați de Primăria Craiova să acceseze site-ul www.primariacraiova.ro, unde au găsit, pe pagina principală, butonul de aprindere, care putea fi apăsat la ora 18.00, din fața laptopului, tabletei sau a telefonului mobil.
Astfel, iluminatul festiv s-a aprins, iar zeci de oameni sunt, sâmbătă seara, în centrul orașului, purtând mască și păstrând distanța socială.
Cei care nu au ajuns să vadă live centrul Craiovei iluminat au putut accesa un link de pe site-ul Primăriei Craiova, unde pot fi vizionate imagini în direct cu magia aprinderii beculețelor în toată zona centrală și în Parcul Nicolae Romanescu.
credit foto-Primăria Craiova
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Se pare ca tov. Olgutza nu vrea sa respecte regulile. Si sunt uimit cate comentarii pro-olgutza au apărut.( sunt, cumva, postacii Olgutzei?). Si mi se pare cam ciudat si faptul ca numai din Banie sunt aceștia, sau -mă rog- cu originile acolo. Voi nu vreti sa vedeti ca spitalele sunt pline pînă la refuz; nu vreti sa vedeti ca va puneti singuri, în pericol? Nu va pasa ca ne puneti pe toti, PE TOTI, În pericol? Ce va pasa de medicii si asistentele care sunt la capătul puterilor, după o luptă continuă de, iată, zece (ZECE!) LUNI? Chiar atâta de îngust la minte sunteti? N-aveti decat, dar mi se pare o nelegiuire si o inconștiență sa puneti in pericol, de-a valma, bătrânii si copiii. Bravo națiune! Avem primarul pe care-l merităm! Sa ne fie de bine!