Scandalul din USR: „Tot eu, Elena, sunt preşedintele”

Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, subliniază că deţine în continuare conducerea partidului,

De B C
Scandalul din USR: „Tot eu, Elena, sunt preşedintele”

Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, subliniază că deţine în continuare conducerea partidului,

Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, subliniază că deţine în continuare conducerea partidului, în ciuda fake news-urilor „rostogolite” în ultimele 24 de ore.

Ea menţionează şi faptul că a păstrat aceleaşi canalele oficiale de social media şi că va continua să comunice „deschis, cu respect” faţă de toţi cei care aleg să creadă în ea, indiferent din ce zonă vin.

„Să ştiţi că tot eu, Elena, sunt preşedintele USR. Da, a fost o şedinţă de Birou Naţional în această dimineaţă, la care nu am participat, dar unde nu s-a schimbat preşedintele partidului. Nici nu era posibil din punct de vedere legal şi statutar. A fost o nouă încercare însă de a mă sabota, de a-mi opri campania. Este aşadar un act de sabotare a candidaturii, a campaniei mele, dar nu s-a schimbat preşedintele USR”, scrie Lasconi, luni, pe Facebook.

În ultimele zile, spune ea, a primit de la colegi, prieteni şi simpatizanţi mai multe semnalări legate de pagini şi conturi din social media care în trecut au sprijinit alţi candidaţi, iar acum o susţin pe ea.

„Ştiu că suntem într-un moment intens, în care mulţi oameni reacţionează sincer, din convingere, din entuziasm sau din dorinţa de a ajuta, pentru că este o mare nedreptate. Le mulţumesc celor care susţin valorile în care cred şi care aleg să se implice cu bună credinţă. Pe de altă parte, pentru corectitudine faţă de toţi alegătorii şi pentru o campanie cât mai clară, cred că e important ca oamenii să fie bine informaţi şi să ştie care sunt canalele oficiale ale campaniei mele. Eu sunt pentru corectitudine, înainte de orice. De aceea, fac apel la instituţiile competente, BEC şi AEP, să analizeze şi, acolo unde este cazul, să ofere lămuriri. Eu mă dezic de orice mişcări de manipulare de situaţii în care numele meu este folosit cu interese ascunse. Să clarifice instituţiile competente”, mai scrie Lasconi.

Biroul Naţional al USR, reunit luni, l-a împuternicit pe secretarul general să gestioneze contractele partidului.

„Pentru a asigura buna funcţionare şi continuarea activităţii USR în condiţii statutare, Biroul Naţional l-a mandatat pe secretarul general să preia responsabilitatea gestionării tuturor contractelor încheiate de USR. Această decizie, luată cu unanimitatea celor prezenţi, are scopul de a operaţionaliza funcţionarea internă a partidului şi de a permite derularea activităţilor curente”, a informat USR.

Vicepreşedintele USR Radu Mihaiu a respins, luni, informaţiile potrivit cărora prim-vicepreşedintele partidului Dominic Fritz ar fi devenit reprezentantul USR.

Mihaiu a precizat că Fritz va semna doar decizia de luni a Biroului Naţional al USR, având în vedere că preşedinta partidului, Elena Lasconi, a lipsit de la această şedinţă.

„Infirm (că Dominic Fritz ar urma să o înlocuiască pe Elena Lasconi la conducerea USR – n.r.). A fost o şedinţă în care s-au operaţionalizat nişte lucruri, respectiv semnarea contractelor de către secretarul general. Pentru că preşedintele nu a fost prezent la şedinţă, oficializarea acestei decizii va fi făcută de un vicepreşedinte, respectiv de Dominic. Dar doar semnarea deciziei Biroului Naţional de astăzi”, a explicat Radu Mihaiu pentru AGERPRES.

Pe de altă parte, liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a atras atenţia, sâmbătă, că o pagina de social media care o susţinea pe Diana Ivanovici Şoşoacă o susţine acum pe Elena Lasconi.

„S-au apucat băieţii de treabă. Pagina ‘DianaIovanoviciSosoacaPresedinte’ s-a transformat în ‘Susţinem Elena Lasconi’. Au şters postările vechi din 2021 încoace. https://www.facebook.com/DianaIovanoviciSosoacaPresedinte”, a transmis el pe Facebook.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. Asta ne e soarta! Sa avem parte de ” elene „: Elena Lupescu, Elena Ceausescu, Elena Basescu si acum… asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.