Gerhard Schroder a luat apărarea Angelei Merkel într-un interviu acordat săptămânalului Der Spiegel. Fostul cancelar social-democrat german a apreciat că aceasta gestionează bine poziţia preponderentă a Germaniei în Europa, potrivit Mediafax.
„Ea nu refuză conducerea, însă o exercită în manieră reţinută, găsesc că este bine astfel”, a declarat Schroder.
„Germania este chemată să joace un rol de conducere în cadrul Uniunii Europene, din cauza forţei sale economice şi a importanţei sale politice”, a apreciat Schroder. „Dar, aşa cum am învăţat în timpul mandatului meu, Germania care conduce Europa este ca îmbrăţişarea dintre arici, se poate face doar cu mare grijă”, a adăugat acesta.
Germania şi în special cancelarul său conservator sunt arătaţi cu degetul în Europa şi mai ales în Europa de sud, ca fiind cei care impun partenerilor Berlinului o politică de austeritate bugetară care sufocă creşterea.