Se confirmă: Grecii fug cu banii din bănci

Depozitele private la băncile comerciale din Grecia au scăzut în octombrie cu aproape 4%, pe fondul înrăutăţirii crizei datoriilor, a anunţat Banca Centrală a Greciei, transmite Reuters.

În octombrie, depozitele, excluzându-le pe cele ale guvernului central şi ale instituţiilor financiare, au scăzut la 182,5 miliarde de euro, de la 189,4 miliarde de euro în luna precedentă, ajungând la cel mai scăzut nivel din mai 2007.

Faţă de nivelul record din decembrie 2009, depozitele au scăzut cu 25%.

Reducerea valorii depozitelor a înrăutăţit criza lichidităţilor cu care se confruntă băncile din Grecia, care sunt dependente de finanţarea de la Banca Centrală Europeană, deoarece nu se mai pot împrumuta de pe pieţe din cauza crizei datoriilor suverane cu care se confruntă Grecia.

În 2010, depozitele persoanelor fizice şi juridice la băncile din Grecia au înregistrat un declin de 12,2%, sau de 29,1 miliarde de euro comparativ cu 2009.

Acordul prin care creditorii privaţi ai Atenei îşi vor asuma pierderi de 50% din obligaţiile pe care le deţin este aşteptat să ducă la pierderi semnificative pentru băncile elene şi fondurile de pensii de stat, care deţin obligaţiuni guvernamentale elene de până la aproximativ 100 miliarde de euro.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), care este acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.