Se poate călători în timp? Un nou studiu dă verdictul

Un nou studiu de fizică teoretică, publicat în revista Optica, ajunge la concluzia că, din perspectiva unei unde, nu se schimbă nimic în ceea ce priveşte impulsul său la trecerea dintr-un mediu în altul, acesta fiind conservat, conform unui material publicat joi de sciencealert.com.

Atunci când străbate liberă nemărginitul spaţiu cosmic, lumina parcurge în mod constant distanţa de 299.792.458 de metri în fiecare secundă. Nici mai mult, nici mai puţin. Toate acestea se schimbă atunci când această undă electromagnetică este obligată să traverseze câmpurile electromagnetice ce înconjoară acumulările de materie. Cu cât acumulările de materie sunt mai masive, cu atât viteza luminii scade mai mult, putând ajunge la o aparentă imobilitate în cazul apropierii de găurile negre.

Putem observa acest fenomen atunci când lumina călătoreşte, spre exemplu, printr-un pahar cu apă, sau în uimitoarea separare a acestor unde electromagnetice într-un curcubeu.

În timp ce fizicienii pot descrie această întârziere folosind ecuaţii din secolul al XIX-lea care prezintă comportamentul luminii şi electromagnetismul, ei nu pot surprinde încă în mod adecvat modificarea bruscă a vitezei de propagare a luminii la trecerea prin medii diferite în măsurarea undelor fizice.

Un trio de fizicieni de la Universitatea Tampere (Finlanda) a propus o potenţială soluţie la această problemă, însă nu înainte de a reconsidera anumite principii fundamentale cu privire la progresul undei de lumină prin timp şi printr-o singură dimensiune a spaţiului.

„Practic, am descoperit o modalitate foarte interesantă de a deriva ecuaţia de undă standard în 1+1 dimensiuni”, a declarat coordonatorul acestui studiu, Matias Koivurova, în prezent la Universitatea Finlandei de Est. „Singura presupunere de care am avut nevoie este că viteza undei este constantă. Apoi m-am gândit: dar ce-ar fi dacă nu este tot timpul constantă? Iar aceasta s-a dovedit a fi o întrebare foarte bună”.

Viteza luminii (c) este limita universală a vitezei cu care informaţia se deplasează prin vid. Chiar dacă materia poate încetini efectiv călătoria unei particule, teoria specială a relativităţii arată că această proprietate fundamentală nu se poate schimba cu adevărat.

Matias Koivurova, alături de colegii săi Charles Robson şi Marco Ornigotti, au trecut peste acest adevăr incomod pentru a lua în considerare consecinţele unei ecuaţii de undă standard în care o undă luminoasă arbitrară poate accelera. Iniţial, soluţia lor nu avea prea mult sens. Abia când au adăugat în ecuaţie o viteză constantă pentru a avea un cadru de referinţă, piesele acestui puzzle s-au îmbinat perfect.

Dacă trimitem o navă spaţială în profunzimile cosmosului cu mare viteză, pasagerii acestei nave vor experimenta timpul şi distanţa în mod diferit faţă de observatorii care le urmăresc călătoria de la distanţă. Acest contrast se produce în contextul relativităţii, o teorie care a fost testată şi retestată cu succes, de numeroase ori, şi la diferite scale.

Examinând o undă accelerată faţă de constanta vitezei luminii, efectele soluţiei propusă de echipă la ecuaţia de undă strandard sunt aceleaşi cu cele impuse de relativitate. Studiul lor poate avea implicaţii importante pentru dezbaterea cu privire la creşterea sau descreşterea impulsului unei unde de lumină la trecerea într-un nou mediu.

„Am arătat că, din perspectiva undei, nu se întâmplă nimic din punctul de vedere al impulsului său. Cu alte cuvinte, impulsul undei este conservat”, susţine Koivurova.

Indiferent de natura undei, dacă aceasta este un câmp electromagnetic, o undă pe suprafaţa unui lac sau vibraţia unei corzi, relativitatea şi conservarea impulsului trebuie luate în considerare în ecuaţie pe măsură ce viteza creşte. Această generalizare avea să aibă o altă consecinţă destul de remarcabilă, deşi uşor dezamăgitoare: Fie că este vorba despre curajoşii exploratori spaţiali care zboară spre Alpha Centauri cu o fracţiune din viteza luminii, fie că este vorba de familiile lor rămase pe Terra şi care îmbătrânesc încet în aşteptare, timpul lor va trece la fel. Timpul celor care zboară prin spaţiu ar putea să nu corespundă cu al celor rămaşi pe Pământ în ceea ce priveşte lungimea unei secunde, dar ceasurile de la bordul navetei spaţiale şi cele de acasă vor continua să reprezintă instrumente de încredere pentru a măsura timpul în cadrul în care se află.

Dacă toate undele respectă principiul relativităţii în ceea ce priveşte timpul, susţin fizicienii, atunci orice fizică guvernată de unde trebuie să aibă o direcţie temporală strictă – direcţie care nu poate fi niciodată inversată şi astfel ideea călătoriei înapoi în timp rămâne o imposibilitate. Cel puţin în acest Univers, guvernat de acest set de legi.

Deocamdată ecuaţiile au fost rezolvate pentru o singură dimensiune a spaţiului (şi timpului). Este necesară desfăşurarea unor noi experimente pentru a verifica dacă această perspectivă asupra undelor îşi păstrează validitatea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

16 Comentarii

  1. Nu e posibilă călătoria în timp fizic dar e posibil sa vedem trecutul că observator, in lumea cuantica orice e posibil dar nu vom avea acces niciodată deoarece nu suntem stapanii jocului . E o lume programata și atât, posibil nici să fim relevanți in univers

    • la Radio Erevan un ascultator intreaba ?

      – Se poate calatori in timp ?
      – In primcipiu se poate insa trebuie multa vodka .

  2. Dar in viitor ! Se pare ca da ! Adica accelerarea prezentei viitorului….

  3. … pacat ca nu raspunde nimeni … OK, in trecut vad ca nu se poate (?), iar in viitor, chiar daca nu prea indepartat, nici nu vreau … dupa cum se petrec lucrurile in ultimul timp, teama mi-e sa nu fiu trimis intr-un decor de „I am legend” sau „Terminator” !

  4. In Capitalism , atunci cind f o a m e a , depaseste cota de alerta din statistici , manipulantii de serviciu ( a se citi – ziaristi , politicieni ) arunca repede in massmedia INFORMATII BOLNAVE = aparitii SF , calatorii in timp , atacuri ale extraterrestilor …etc ) iritind imaginatia prostimii capitaliste si ansoamind intreaga societate prostita capitalista.

  5. Timpul e unidirecțional bă. Ce vb prostii. Altfel am intra in niște contradicții de logică , de ne ar durea capul grav.

  6. Daca ai un Pahar cu Vin . Se poate calatorii mai Repede in Timp daca Bei Vinul !

  7. Timpul asa cum il percepem noi ca fiinte umane (limitate) este o iluzie. Faptul ca a trecut o ora de la punctul A la puctul B ( de ex. ora 13 la 14) este o mare ILUZIE a PERCEPTIEI. Prezentul ,trecutul si viitorul se intimpla de fapt in acelasi moment, un fel de CONTINUUM. Exista o multime de oameni care au viziuni din viitor. Cum este posibil sa vezi ceva ce nu s-a intimplat inca? Este foarte posibil sa ai acces la o informatie din viitor daca el (VIITORUL) deja se intimpla in prezent. Cum spuneam, pentru noi oamenii consumarea timpului este o iluzie. Mai departe veti afla cand veti trece de partea CEALALTA. Daca vreti o explicatie…viata pe care o traim este doar o pregatire a ceea ce v-a urma…

    • Timpul nu este o iluzie ci o realitate pe care o măsurăm printr-o convenție(o interpretare poate specifica noua;adică pt alte ființe ar putea să fie măsurat și interpretat altfel,etc).El marchează niste procese ireversibile.Tu poți băga gazele de eșapament înapoi într-o mașină și să faci motorul sa se învârtă invers iar la final sa obtii benzina ?O sa zici „orice e posibil cu suficientă energie și magie,adică informațiile care azi ne lipsesc”…Un răspuns prea facil,convenabil și la îndemâna.Asa cum sunt si studiile astea teoretice,cu o șansă de adevăr de sub 1%.Adevarul e că suntem la genunchiul broaștei cu știința dar căutăm adevărul în balivernele scrise prin biblii și predam religia copiilor în scoli…Cum nu s-a întors nimeni(ci avem doar aberații ale unor creiere pe moarte) și nici un experiment nu poate la scară mică imagina măcar o simulare a „celeilalte dimensiuni” ,lumea cealaltă rămâne cu mult mai puțin probabilă decât aceste studii teoretice…Nu spun că nu poate exista ,ca o alta dimensiune unde materia nu exista si totul este informație că în „lumea digitala” dar având niste creiere subdezvoltate și fiind lipsiți de cunoștințe nu avem cum nici măcar sa ne imaginam ceva la modul real (potențial posibil,adică cu niste detalii nu baliverne).Viziunile despre viitor pot fi maxim niste info înscrise undeva despre ce s-a întâmplat deja ca pelicula unui film.Pt cel care privește proiectia,viitorul nu s-a întâmplat dar mașinistul care pune banda in aparat înaintea proiectării poate derula și vedea finalul,cadru cu cadru chiar.Adica un viitor(care o fi el din miliardele de combinații posibile la fiecare moment),tot va exista in fiecare secunda și pt orice interval,adică viitoarele câteva secunde,sau câteva milenii.De unde și confirmarea ca timpul exista !Cum altfel sa interpretezi trecutul și viitorul fara existenta timpului ?

  8. HAHAHAHA !
    Prostii neintelese ! TIMPUL e o ILUZIE UMANA ! Constiinta noastra il percepe rudimentar pentru ca constiinta e o emergenta materiala care incerca sa-si explice emergente material-phenomenale ! Nu stim ce-i dualitatea unda-particula !
    si daca suntem toti UNDE sau … 😉 …pachete de unde-in-unde atunci timpul e o iluzie a constiintei ca emergenta din emergente !
    Experimentul simplu al celor doua fante arata ca „ceva” se poate intoarce in timp … n-am chef de explicatii acum !
    „https://www.newscientist.com/article/2346548-quantum-trick-sees-light-move-forwards-and-back-in-time-simultaneously/”
    😀

    • Dupa mine nu e posibil sa te întorci în timp în același univers.E un proces ireversibil…Nu știm noi ce bypass fac undele și cum se trăiește in lumea cuantică așa că ne hazardam cu concluziile.Daca e vb de om,de constiinta și corp(fara sa intram în filozofie) ,nu e posibil.Pt că o călătorie ar însemna și posibilitatea de reacție deci chiar prin simpla prezenta(ca te vede cineva din trecut,etc)poți schimba viitorul…Daca ne referim doar la a accesa informații și a vedea cu „ochii minții” ceva din viitor ori trecut ,poate dar asta nu însemna că noi călătorim acolo fie și doar spiritual.Viata noastră nu e simulare cum spun unii ci doar ceva la un nivel bazic.Viata va avea altă definiție in viitor !Noi cunoaștem ,trăim și înțelegem azi doar o mica parte a ei…Așa cum și realitatea cotidiană și pamanteana o percepem și interpretam diferit de la un individ la altul în același moment(și de la o specia la alta) asa și cu Marele Univers Existențial și Viața in formatul complet !Timpul exista pentru că altfel nu ai avea cum să vb de trecut și viitor…Daca nu ,înseamnă că va imaginați că și perpetuum mobile exista.Adica energie infinită ce se poate transforma la infinit in toate modurile,direcțiile,etc…Adică ca si cum noi am fi un proces/experiment simplu ,bagi energie în niste omuleți(a se înțelege sufletul + materia de pe Terra care înseamnă energie:cele necesare vieții precum aerul,pădurile,apele,minereurile,etc) și când vezi că ceea ce fac ei produc un viitor pe care l-ai mai văzut ,ca observator/modelator ,dai timpul înapoi și ca si cum i-ai întoarce pe omuleți cu cheița „se joacă” din nou de-a viața cateva milenii(până când modelatorul Dzeu ,pt care sa zicem că timpul curge altfel)constata că acel viitor nu l-a mai observat ,sau că e viitorul cel bun și că poate duce mai departe la ceva și mai interesant și lasă jocul sa curgă fara întrerupere…O prostie !

  9. De fapt, pe intelesul onului de rând caruia se adreseaza titlul, nu-i nici un „verdict”. Mai degraba, artkcolul trebuia postat intrun nediu „exclusivit”, aici, este lipsit de intelegere „simpla”.

  10. … nu intelegi universul (cuantic?)

    Orice „punct” din PREZENT comunica ca toata „existenta lui temporala(!)” … deci ce vezi tu ca „prezent” are contact direct si „atemporal” cu toate timpurile eterne trecute si eterne viitoare ! (vezi interferenta unui photon cu el insusi ! ca PARADOX !)
    Noi nu sunt „apa” ci noi suntem „valurile” marii … suntem o emergenta a ceva mai fundamental
    si o emergenta fiind suntem mai limitati in proprietati decat ce ne genereaza pentru ca la randul nostru ne bazam pe emergente ontologic-evolutionare 🙁 !

    LUMEA UMANA e o EMERGENTA a CONSTIINTEI care-i o EMERGENTA a materiei care-i … tot asa pana la fund … daca exista fund 😀 !
    TIMPUL e o ILUZIE a unei emergente materiale !
    (nu stiu daca ai IQ-ul sa ma intelegi desi incerc sa fiu „babaste” 🙁 )
    __________
    Vezi mai intai ce inseamna semantic: EMERGENTA 😐
    LUMEA REALA CLASICA a SIMTURILOR si CONSTIINTEI e o emergenta a lumii cuantice care are alte legitati decat legitatile lumii cuantice din care EMERGE !
    IQ=?
    😉

  11. nu exista „timp”.o iluzie optica a miscarii de revolutie a Pamantului in jurul axei si acoperirea luminei de la Soare a „invatat” omul antic sa spuna „timp”.ei inca sustin ca au progresat de atunci si au construit ceasuri atomice care se sincronizeaza si dau „timpul exact” ptr furnicute.
    suntem vai si pielea noastra .. ne e greu -unora- sa traim pe spatia internationala, si, cum ar fi ca ea sa fie „parcata” in lumina Soarelui 1 an? ar mai fi zi/noapte ? am spune „ora 12:00 ,ora Pamantului”? am spune „ora 21:30 ,ora Romaniei”?
    daca maine inventeaza unu un motot capabil sa o transporte la 3 „ani” – lumina discutia despre ora Pamaantului ar mai avea un sens?
    universul vizibil se contracta si expande in zone diverse ,altii ,scapand de Musolini (Majorana) , au demonstrat dualitatea universului prin formule : materie -antimaterie .De atunci prostimea a construit bombe si a ucis copii.
    Multi prin formule fizice au ajuns la concluzia ca nici materia nu e clar ca exista, ca si cum tot ce percepem este ARTIFICIAL,”un mediu” emulat.

  12. Cuantic orice este posibil deci si meta fizic. Material niciodata. Imaginati-va ca intri in alta dimensiune.. a, ca intri in apa. Deci cam cat e recordul mondial nu stiu 5 minute fara respiratie? E 5 minute o sa si fie recordul mondial la intoarcere in timp. Sa nu va ganditi la costume de scafandrii e valabil la toată materia presiunea e incomparabila …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.