De la Cherubino la Carmen Deja pe internet au apărut comentarii neplăcute în legătură cu prezenţa ei în acest rol, pe care intenţionează să-l abordeze într-un spirit apropiat de acela al Teresei Berganza. Score: 0,26
Din aprilie bolnavii nu vor primi reţete gratuite Medicii au cerut, de fapt, suspendarea acestor acte care vizează aspecte privind informatizarea, respectiv achiziţionarea a două sisteme de internet în bandă largă 3G de către medicii de familie, achiziţionarea de cititoare şi inscripţionare de card. Score: 0,27
Hotărât să-l „facă” pe Boc Fostul ministru al Internelor e decis să meargă până la capăt cu moţiunea pentru preşedinţia PDL, cu toate că atât în anturajul său cât şi în cel al adversarului, Emil Boc, se înteţesc zvonurile că cei doi candidaţi şi-ar uni forţele până la Congres. Score: 0,81
Anchetă la RATP Iaşi privind modul în care se fac reviziile tramvaielor Nichita a spus că, în urma accidentului în care au fost implicate un tramvai şi şase autoturisme, soldat cu un mort şi cinci răniţi grav, s-a decis constituirea unei comisii interne în cadrul Regiei Autonome de Transport Public (RATP) Iaşi, care să analizeze modul în care sunt făcute reviziile tehnice ale tramvaielor. Score: 0,27
Geoană: Nu trebuia să fac o platformă în PSD, eu însumi sunt o platformă Un partid care are prea multe conversaţii interne este un partid mai puţin pregătit ceea ce lumea nu aşteaptă de la noi, de la PSD şi de la USL", a mai spus Geoană. Score: 0,27
Patriciu: În Libia nu este o luptă pentru democraţie, ci o luptă pentru ţiţei de bună calitate Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat luni seară la Realitatea TV că războiul civil din Libia a izbucnit pe fondul unor lupte interne, odată cu implicarea unor ţări precum Italia, Franţa şi Spania, care nu luptă pentru democraţie împotriva unui tiran, ci pentru ţiţeiul libian. Score: 0,27
Afront naţional fără precedent! Pentru o asemenea atitudine pasivă faţă de respectarea legii şi a simbolurilor naţionale, şefii Poliţiei şi Jandarmeriei din judeţul Harghita ar fi trebuit demişi de urgenţă de ministrul de interne Traian Igaş. Score: 0,27
Doi europarlamentari demisionează. Severin, nu …britanic a publicat o ştire că au convenit să propună legislaţia în schimbul unei mite.Ziarul "The Sunday Times" a scris în acest weekend că fostul ministru de Interne austriac Ernst Strasser, fostul ministru de Externe sloven Zoran Thaler şi fostul prim-ministru adjunct român Adrian Severin au fost de acord să prezinte amendamentele… Score: 0,27
Şase generali ruşi, demişi după introducerea evaluărilor cu detectorul de minciuni Preşedintele Dmitri Medvedev a demis şase generali din Ministerul de Interne, la scurt timp după introducerea testelor cu detectorul de minciuni în evaluarea personalului ministerului. … La începutul acestui an au mai fost demişi alţi şapte generali de la Interne. Score: 0,30
Cristian Tudor Popescu: Timişoara Libiei „Şi niminea să nu s-amestece în threbuhrili intehrne ale hRumâniei!" Ani în şir, Ceauşescu a făcut vorbire ca un robot defect despre neamestecul în treburile interne în vreme ce el însuşi distrugea sistematic poporul român. Score: 0,27
Europarlamentarul Thaler a demisionat din Parlamentul European. A rămas doar Severin Deputatul popular austriac Erns Strasser, fost ministru de Interne, a fost primul care şi-a anunţat demisia. Score: 0,27
Poziţia lui Băsescu privind Libia Eurodeputaţii Adrian Severin, fost ministru român de Externe, austriacul Ernst Strasser, fost ministru de Interne şi slovenul Zoran Thaler, fost ministru de Externe, au acceptat să modifice legislaţia europeană ,mai precis Directiva privind garantarea depozitelor bancare care… Score: 0,26
Ce rol a avut Daniel Buda în afacerea Tower? Provenind din Salaj, Daniel Buda a beneficiat direct şi indirect de simpatia a doi foşti şefi de servicii secrete: Virgil Măgureanu – SRI şi Virgil Ardeleanu – fostul 0215 din Ministerul Administraţiei şi Internelor, amândoi originari din Salaj. Score: 0,27
Dezastru la Fukushima, turism la Cernobîl Din ce am mai aflat, Kievul vrea să profite el de ceea ce în prezent fac unele agenţii ilegale de turism prin internet. Score: 0,26
Hackerii români au spart site-urile publicaţiilor ungureşti Vizitatorii paginilor de internet erau întâmpinaţi cu mesajul: poporul român nu va mai întoarce şi celălalt obraz, urmat de patru versuri despre Avram Iancu ale poetului Adrian Păunescu. Score: 0,27
Parlamentul European, anchetă împotriva eurodeputaţilor acuzaţi de corupţie Strasser, fost ministru de Interne, a fost nevoit să demisioneze duminică din toate mandatele deţinute la cererea formaţiunii sale, Partidul Popular (OeVP, conservator). Score: 0,27
Cristian Preda: PDL ar trebui să se angajeze să crească salariile medicilor şi profesorilor …posibilitatea partidului să se despartă de membrii săi asociaţi cu probleme penale, precum şi o clauză de solidaritate a membrilor PDL indiferent de rezultatul alegerilor interne din luna mai. Score: 0,27
Europarlamentarul austriac Ernest Strasser demisionează Anunţul lui Strasser, fost ministru de interne al Austriei, a fost făcut după ce "Sunday Times" a relatat că trei europarlamentari, printre care şi Adrian Severin, au fost de acord să-şi vândă serviciile contra unei sume de bani. Score: 0,27
Vizitatorii târgulului de turism vor pachete în străinătate, reduceri şi preţuri sub 500 euro Alin Burcea, proprietarul agenţiei de turism Paralela 45, spune că românii nu caută vacanţe în ţară tocmai din cauza lipsei de promovare a destinaţiilor interne. Score: 0,27
Ziua Paşaportului Românesc Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) sărbătoreşte, anual, în 19 martie, Ziua Paşaportului Românesc, sâmbătă împlinindu-se 99 de ani de la promulgarea primei legi care reglementa regimul paşapoartelor. Score: 0,27
Boc: Gogoaşa umflată USL va pierde alegerile din 2012 Alături de Boc la Târgu-Jiu mai participă secretarul general al partidului, Vasile Blaga, şi ministrul de Interne, Traian Igaş. Score: 0,27
Gaddafi ameniţă: Parisul, Londra şi ONU vor regreta orice intervenţie în Libia Liderul libian Muammar Gaddafi a avertizat Parisul, Londra şi ONU că vor regreta orice intervenţie în afacerile interne ale Libiei, a anunţat un purtător de cuvânt al regimului. Score: 0,27
Deputatul Dan Păsat are probleme cu CV-ul Acesta, se pare, nu-şi mai amintească că a terminat Academia de Poliţie în zece ani, şi nu în cinci, aşa cum ar fi trebuit, şi nu mai ştie nici în ce perioadă a fost angajat al Ministerului de Interne. Score: 0,83
Banca Mondială își promovează proiectele din mediul rural cu ajutorul preoților …proiectul „CAESAR – Completarea Sprijinului UE pentru Restructurarea Agriculturii", proiect finanţat de Banca Mondială şi coordonat de Ministerul Administraţiei şi Internelor prin Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară(ANCPI) şi oficiile sale teritoriale, în colaborare cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării… Score: 0,26
Aliaţii au lansat peste 100 de rachete Tomahawk! (video) Ora 15.57 În ciuda avertismentelor, liderul libian Muammar Gaddafi a transmis liderilor de la Parisul, Londra şi ONU că vor regreta orice intervenţie în afacerile interne ale Libiei. Score: 0,27
Preşedintele CNAS: Medicii de familie, singurii care contestă contractul-cadru şi fac presiuni Ei nu ar trebui să se plângă de informatizare, pentru că de fapt trebuie să dea 100 de euro pentru cititor, în condiţiile în care acesta este folosit mai mulţi ani, şi opt euro pe lună pentru o legătură la internet", a mai spus Duţă. Score: 0,27