Datele din SUA şi declaraţiile alarmiste din Ungaria prăbuşesc bursele internaţionale Not found: sua Score: 0,43
Bursa a căzut cu aproape 3% Bursa a scăzut vineri cu 3,07%, după numai două şedinţe de creştere, influenţată de declinul burselor externe după publicarea unor indicatori privind economia SUA, astfel că raportat la nivelul de la finalul săptămânii anterioare, indicele general al BVB, BET-C, este cu 2,71% mai jos. Score: 0,27
Ultima săptămână la TIFF Acestora li se adaugă o menţiune din partea juriului la Festivalul de Film de la Miami (SUA) şi o alta la Cineuropa. Score: 0,26
McDonald’s a vândut consumatorilor pahare toxice Cu toate acestea, pentru a ne asigura încă o dată că clienţii primesc produse sigure din partea noastră, am luat decizia de a opri vânzarea lor şi retragerea voluntară a acestor produse, (măsură) intrată în vigoare imediat", a declarat purtătorul de cuvânt al McDonald's din SUA, Bill Whitman. Score: 0,26
Erste Group: Euro va ajunge la 4,1 lei la sfârşitul anului Un raportul al Erste Group, care tratează perspectivele pieţelor economice şi de capital în zona euro, SUA şi Europa Centrală şi de Est (ECE), arată că leul se va aprecia în faţa euro până la valoarea de 4,1 lei/euro, la sfârşitul anului 2010. Score: 0,26
Weekend sub semnul Zilei Internaţionale a Mediului După ce a studiat la Paris şi în SUA, Planès a devenit, la cererea lui Pierre Boulez, solistul Ansamblului "Intercontemporain". Score: 0,25
Implicaţiile războiului cu „flotila păcii” De altfel, unii ziarişti opinează că s-a întâmplat ceva ciudat în Israel, în legătură cu această operaţiune declanşată în timp ce Netanyahu se găsea în Canada, în drum spre SUA, el fiind obligat să-şi anuleze vizita şi să revină imediat în ţară. Score: 0,26
Stropi de dans, tobe de foc şi poveşti cu actori …Performing Arts Market of South Africa, Moscow International Performing Arts Center, Western Alliance of Arts Administrators – SUA şi Northeast State Performing Arts Centre – SUA. Score: 0,26
Profetul crizei: intrăm în a doua fază a crizei financiare mondiale Ţările a căror politică monetară este orchestrată de Banca Centrală Europeană nu-şi pot "monetiza" datoriile, adică nu pot tipări bani pentru plata împrumuturilor, aşa cum face SUA, a adăugat el. Score: 0,26
Asiaticii, cei mai duplicitari utilizatori ai Facebook Studiul a fost realizat în Belgia, Marea Britanie, Spania, Italia, România, SUA, Brazilia, Australia, Rusia şi China. Score: 0,26
Datoria publică a SUA a trecut de 13.000 de miliarde de dolari Datoria publică a SUA a depăşit zilele trecute, pentru prima dată în istorie, pragul de 13.000 de miliarde de dolari, conform datelor publicate pe pagina de internet a Departamentului Trezoreriei, transmite AFP. Score: 0,70
Grupul nababilor români de pe Coasta de Azur El a terminat Medicina în România, a plecat prin lume, a ajuns şi director administrativ al unui spital din SUA. … Mai deţine Clubul Snagov Contry în România şi firma MJM Biotech în SUA. … A fost transferat în SUA, unde a fost achitat de acuzaţia de fraudă, alături de Imelda Marcos. Score: 0,27
Băsescu nu susţine proiectul de securitate europeană al lui Medvedev Totodată, pactul propus de Medvedev ar interzice instalarea în Europa a unor dispozitive pentru scutul antirachetă fără acceptul Rusiei şi ar limita rolul SUA de furnizor de securitate pentru Europa. Score: 0,26
Traian Băsescu-Mihail Saakaşvili, prima întâlnire din ultimul lor mandat Ambii şefi de stat nu au avut încă parte de o întâlnire cu Barack Obama, ci doar cu vicepreşedintele SUA. … Saakaşvili a suferit o lovitură de imagine, nefiind invitat la o întâlnire cu liderul american, în timp ce se află în SUA la Conferinţa pentru Neproliferare Nucleară, în aprilie 2010. Score: 0,79
Scut SUA, dar cu sisteme antirachetă ruseşti în România şi Bulgaria Vladimir Dvorkin, fostul director al unui institut de cercetare aparţinând Ministerului rus al Apărării, a declarat că viitorul potenţial de cooperare între Rusia şi SUA în domeniul apărării antirachetă nu contravine intereselor ruse, ci poate fi în interes reciproc. Score: 0,69
Rezerve de gaz pentru 1.500 de ani, descoperite în Ucraina Rusia nu deţine tehnologia extragerii gazelor de şist, însă SUA dispun de ea. … Ministrul polonez de Externe, Radek Sikorski, a fost în SUA, în mai, pentru a discuta despre posibila exploatarea a zăcământului. Score: 0,26
Regal de muzică pentru toate gusturile Mozart (la Opera din Carolina, SUA) şi în cantata "Carmina Burana" de Carl Orff (la Opera Portland, SUA). Score: 0,26
Un Picasso al benzilor desenate Arta benzilor desenate este din ce în ce mai apreciată, nu numai în Belgia şi Franţa, unde s-a afirmat de mai multă vreme, dar şi în Elveţia, Spania, SUA, Japonia sau China. Score: 0,26
Premierul Japoniei a demisionat El a recunoscut că nu şi-a putut ţine promisiunea de a muta baza militară SUA din insula Okinawa. … Hatoyama a câştigat alegerile promiţând, printre altele, mutarea bazei militare SUA din Okinawa pe o insulă apropiată. … Prezenţa trupelor SUA în Okinawa este un subiect sensibil în Japonia. Score: 0,79
Programul partidelor de la Cupa Mondială Grupa C Sâmbătă, 12 iunie Meciul 5: Anglia – SUA (Rustenburg, ora 20.30). … Vineri, 18 iunie Meciul 22: Slovenia – SUA (Johannesburg/Ellis-Park, ora 16.00); Meciul 23: Anglia – Algeria (Cape Town, ora 20.30). … Miercuri, 23 iunie Meciul 38: SUA – Algeria (Pretoria, ora 16.00); Meciul 37: Slovenia – Anglia (Port Elizabeth, ora 16.00). Score: 0,26
România a coborât pe locul 11 în Europa, după proiectele de investiţii străine atrase Topul ţărilor de origine a investiţiilor străine din Europa, din punct de vedere al numărului de posturi de lucru create în 2009, este ocupat, în ordine descrescătoare, de SUA (19% din total), Germania (17%), Score: 0,26
Componenţa grupelor la Cupa Mondială …în perioada 11 iunie – 11 iulie, în Africa de Sud: Grupa A: Africa de Sud, Mexic, Uruguay, Franţa Grupa B: Argentina, Nigeria, Coreea du Sud, Grecia Grupa C: Anglia, SUA, Algeria, Slovenia Grupa D: Germania, Australia, Serbia, Ghana Grupa E: Olanda, Danemarca, Japonia, Camerun Grupa F: Italia, Paraguay, Noua-Zeelandă, Slovacia Grupa… Score: 0,26
Fundamentalizarea televiziunii Al-Jazeera A fost o demonstraţie în direct a forţei şi puterii mediatice a acestei televiziuni ce şi-a atins faima internaţională când a relatat despre atacurile Al-Qaida din septembrie 2001 din SUA ori războiul din Afganistan şi Irak, ei reproşându-i-se atunci că este VOCEA teroriştilor. Score: 0,26
Şeful Mossadului duce dorul jandarmului mondial Într-o intervenţie în Knesset, Meir Dagan, şeful spionajului israelian, s-a arătat îngrijorat de evoluţia relaţiei SUA-Israel după preluarea puterii de către Barack Obama şi aşteaptă modificarea raportului de forţe de la Washington după alegerile legislative din noiembrie, scrie site-ul ynetnews.com. Score: 0,27
NATO şi ONU condamnă operaţiunea israeliană din Mediterana Turcia nu a invocat articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, iar la ONU, SUA s-au opus adoptării unei rezoluţii care să condamne Israelul. … SUA şi-au exercitat dreptul de veto. Score: 0,26