Secretizarea abuzivă produce corupţie instituţionalizată Satu Mare s-a înregistrat un incident de securitate şi solicitând efectuarea de cercetări pentru a se stabili condiţiile în care acesta s-a produs, precum şi persoanele care se fac responsabile pentru acesta. Score: 0,26
Meciul România – Franța ar putea fi vizat de teroriști islamiști Măsurile de securitate franceze au fost intensificate în lunile care au urmat după atacurile de la Paris din noiembrie care s-au soldat cu 130 de morți și oficiali francezi, dar și din cadrul UEFA au încercat să atenueze îngrijorarea privind producerea unor evenimente violente în timpul Euro 2016. Score: 0,26
Oficial egiptean: Ipoteza unui atac terorist, mai probabilă Prăbuşirea avionului de pasageri egiptean probabil a fost rezultatul unui atac terorist, a spus şi Alekasndr Bornikov, directorul Serviciului Federal rus de Securitate (FSB). Score: 0,26
Comisia parlamentară: SRI a transmis informări și despre Hexi Pharma În ceea ce privește atribuțiile legale ale SRI, problematica asigurării dreptului la sănătate prevăzut de Constituție reprezintă una dintre prioritățile activității SRI, în conformitate cu prevederile cadrului legal care reglementează responsabilitățile instituțiilor din sistemul național de securitate. Score: 0,27
Ministrul Apărării, vizită oficială la Londra "Vizita va constitui un bun prilej pentru intensificarea dialogului politic şi a cooperării bilaterale în domeniul apărării şi va oferi ocazia unui schimb de opinii între cei doi oficiali cu privire la evoluţiile din mediul regional şi internaţional de securitate şi la subiectele de actualitate de pe agenda euro-atlantică. Score: 0,26
Iohannis: Sancțiunile nu rezolvă nimic Discuțiile de astăzi au relevat, de asemenea, poziţii similare pe subiecte importante, precum securitatea regională și Parteneriatul Estic. … Securitatea continentului și a regiunii este una din priorităţile noastre fundamentale. Score: 0,27
Măsuri fără precedent luate de Franța, în fața amenințării terorismului Poreclit de jurnalişti „Domnul Securitate”, Ziad Khoury anunţă că stadioanele, hotelurile şi peste 110 de locaţii din Franţa vor fi păzite în permanenţă de 15.000 de cei mai buni agenţi de securitate din sectorul public şi privat. Score: 0,26
Secta toate aceste riscuri de securitate sunt agravate de un orizont de aşteptare naţională care nu-şi clarifică soluţiile; unde nu mai apare soluţia, urmează disoluţia. Score: 0,26
O vizită misterioasă în SUA a premierului şi culisele ei explozive Friedman are dreptate: marile companii americane nu se aventurează în diverse colțuri fierbinți ale lumii fără anumite garanții de securitate și stabilitate, pentru că vorbim de investiții de zeci de miliarde și de proiecte întinse pe decenii.Companiile-gigant sunt listate la bursă și nu își permit… Score: 0,26
Se deschide expoziția Comunismul în România Astfel, expoziția permanentă a viitorului Muzeu al Comunismului va acoperi teme precum ideologia, cucerirea puterii în România, Securitatea, țărănimea, politici demografice, politica externă, viața cotidiană ori evenimentele din decembrie 1989. Score: 0,26
Obama: Ignoranța nu este o virtute "Asta nu ne va stimula economia și nici nu ne va îmbunătăți securitatea. Score: 0,26
Hexi Pharma SRL sau SRI? <p>În vremea în care România semnează şi dezvoltă parteneriate strategice, securizîndu-şi graniţele terestre şi maritime, un duşman mai insidios, luînd în captivitate instituţiile statului, atentează efectiv şi tragic la securitatea, la vieţile cetăţenilor: mafia falsurilor criminale! Score: 0,78
Un nou proiect legislativ în domeniul apărării împotriva incendiilor Inspectoratul General pentru Situații de Urgență propune un nou proiect de act normativ care stabilește categoriile de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu, informează un comunicat remis sâmbătă Agerpres. Score: 0,28
Măsuri stricte de securitate la nunta uneia dintre fiicele președintelui Erdogan Mariajul fiicei mai tinere a președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, Sumeyye, cu Selcuk Bayraktar, responsabil al unei companii care fabrică drone, are loc sâmbătă la Istanbul în condiții stricte de securitate, scriu AFP și DPA, potrivit Agerpres. Score: 0,69
Cum ne mai mint preşedinţii noştri În condițiile în care și Sănătatea și Educația sunt introduse în strategia de securitate națională. … În condițiile în care Sănătatea intră la capitolul de securitate națională”. Score: 0,26
SUA: mesaj important despre interceptări, viitoarea cooperare și vize ”Europa este la câteva ore distanță cu avionul și credem că facem parte din același mediu de securitate”, a spus Comey. … O parte din această presiune vine de la Washington, unde oficialii se tem că teroriștii pot trece prin sistemul poros de securitate din Europa și pot ajunge în SUA”. Score: 0,26
Barack Obama,, reacție la atitudinea militară ”agresivă” a Rusiei SUA și țările nordice subliniază de altfel că NATO joacă un rol central în securitatea Europei și insistă pe rolul jucat de Suedia și Finlanda, care nu fac parte din Alianță. Score: 0,26
Putin: Nu este apărare, ci majorarea potențialului nuclear În schimb, Rusia consideră că acest scut afectează echilibrul strategic și îi amenință securitatea. Score: 0,26
Consiliul de Securitate al ONU, șocat de atacurile împotriva civililor Consiliul de Securitate al ONU s-a declarat joi șocat de atacurile întreprinse împotriva civililor și a instalațiilor medicale în Siria și a avertizat că acestea ar putea constitui crime de război, relatează AFP, citată de Agerpres. Score: 0,69
Alertă la baza de unde decolează avionul lui Obama Femeia a fost reținută de serviciile de securitate și s-a stabilit "că nu au existat explozibili la fața locului". Score: 0,26
A început sărbătoarea filmului mondial pe Croisette Jesse Eisenberg şi Kristen Stewart în Society Cafe Dincolo de latura glamour, trebuie spus că pentru Festival au fost luate măsuri drastice de securitate, menite să preîntâmpine evenimente dramatice cum au fost cele de la Paris şi Bruxelles. Score: 0,26
Moscova: Scutul de la Deveselu, îndreptat 1000% împotriva Rusiei ''Indubitabil, desfășurarea sistemului antirachetă american este cu adevărat o amenințare pentru securitatea Federației Ruse. … Întrebarea nu este dacă vor fi luate, sau nu, măsuri; sunt luate măsuri pentru a menține securitatea Rusiei la nivelul necesar. Score: 0,26
Nucleara anului: Kovesi aruncă în aer scandalul de spionaj Black Cube …legitimi, a accesat în mod repetat şi fără drept, (fără autorizarea/consimţământul deţinătorilor şi utilizatorilor legitimi), respectiv prin încălcarea măsurilor de securitate (id-uri şi parolele de autentificare) căsuţele de e-mail (spaţiul alocat de furnizorul de servicii conturilor clienţilor), sisteme informatice aparţinând unui… Score: 0,26
Cioloș despre scutul de la Deveselu Cioloș a calificat acest eveniment drept un moment cu o importanță specială "atât pentru România cât și pentru Statele Unite ale Americii cât și pentru Alianța Nord Atlantică și securitatea europeană în ansamblul său", în contextul în care mediul de securitate continuă să fie amenințat. Score: 0,27
Șeful NATO: Amenințările Rusiei, iresponsabile În aceeași declarație, secretarul general al NATO a spus că România este un aliat de încredere, iar Alianța"se angajează solemn faţă de securitatea României". Score: 0,26
Laura Codruța Kovesi se încurcă în dosarul „spionilor” israelieni …legitimi, a accesat în mod repetat şi fără drept, (fără autorizarea/consimţământul deţinătorilor şi utilizatorilor legitimi), respectiv prin încălcarea măsurilor de securitate (id-uri şi parolele de autentificare) căsuţele de e-mail (spaţiul alocat de furnizorul de servicii conturilor clienţilor), sisteme informatice aparţinând unui… Score: 0,26