Ai căutat: Vest
În cazul Rusiei, sancțiunile fără precedent ale Vestului după invazia rusa în Ucraina au fost o mană cerească pentru președintele Vladimir Putin. … Cea mai mare vulnerabilitate a lui Putin a fost puterea limitată pe care o avea asupra oligarhilor ruși, cei care au reușit să-și dosească în Vest averile obținute prin furt.
Score: 0,86
O veste foarte bună a venit de la Eurostat zilele trecute: economia noastră a atins același nivel de performanță cu cea poloneză, scrie Petrișor Peiu într-un articol publicat de QMagazine.ro. … O veste foarte bună a venit de la Eurostat zilele trecute: economia noastră a atins același nivel de performanță cu cea poloneză
Score: 0,84
În anul 1752 biserica a fost renovată din nou, tot atunci s-a construit un turn (din la aproximativ șapte metri distanta către vest față de turnul actual, fiind posibil ca nava mică estică existenta astăzi. … Mobilierul, altarul principal amvonul, cele două altare laterale, dulapul vestiar din sacristie sunt din secolul XVIII.
Score: 0,27
CET Bucureşti Vest au suferit arsuri în urma unui accident prin electrocutare, care s-a produs în timpul efectuării unei lucrări de revizie la o staţie electrică, în prezent accidentul fiind de o comisie numită de angajator. … CET Bucureşti Vest au suferit arsuri în urma unui accident prin
Score: 0,84