
”Când elitele au încredere în ele însele, regimurile sunt stabile. Astăzi, elitele de pe ambele maluri ale Atlanticului numai încrezătoare nu sunt. În ultimii patru ani și-au tot dat ochii peste cap că lucrurile merg cum merg”, scrie Yanis Varoufakis, pentru Project Syndicate.
În Statele Unite, eșecul sancțiunilor draconice pentru a distruge economia Rusiei și rezistența companiilor chineze în fața sancțiunilor dure au generat un amestec de nihilism și șovinism. Avem trei mituri care contribuie la frustrarea centriștilor din Occident, cei care au crezut că dețin hegemonia.
Fiecare dintre aceste mituri este greșit. Demontarea castor mituri este mai mult decât necesară pentru a înțelege ceea ce trăim în prezent.
Să începem cu mitul confruntării dintre centrul politic și extrema dreaptă și să ne întrebăm: oare apariția de nicăieri a lui Macron și ascensiunea lui până la președinția Franței s-ar fi întâmplat dacă Marine Le Pen nu ar fi fost un rival puternic? Nu. Dar oare Marine Le Pen ar fi devenit un rival puternic dacă cineva ca Macron nu ar fi implementat politici care îi favorizează pe cei foarte bogați (prin reduceri de taxe și tipărire de bancnote) în vreme ce supune austerității cel puțin o jumătate din populație. Din nou, nu.
Este limpede că Macron și Marine Le Pen (la fel ca și democrații din SUA și Donald Trump) se urăsc, însă puterea lor este simbiotică. Centrul are o politică socialistă față de cei mai bogați, în vreme ce le prescrie austeritate pe pâine celor mai săraci, iar aceasta alimentează ascensiunea extremei dreapta, ascensiune care, la rândul ei, oferă centrului politic argumentul că este singura apărare în fața neofascismului.
Să trecem acum la mitul alegătorului obișnuit din Occident care, în mod iresponsabil, ignoră reluarea creșterii economice în perioada post-pandemie. Singurii oameni care sunt surprinși de decăderea lui Macron sau acuză marea masă că nu apreciază cum trebuie politicile economice ale lui Biden trăiesc într-o lume a statisticilor per capita și a datelor macroeconomice. Pentru ei, o zecime de procent PIB în plus ici și un procent în minus la șomaj colo face diferența.
În 1992, sloganul campaniei lui Bill Clinton a fost ”it’s the economy, stupid”. Și încă este așa. Însă întrebarea de acum este: a cui economie? Când îi întrebi pe cei care se zbat să trăiască decent de ce sunt nemulțumiți în timp ce PIB-ul creste, ei vor spune: «Poate că creste PIB-ul tău, pentru ca al meu nu crește». Când le spui că inflația a scăzut, ei îți vor spune: «Poate că prețurile tale nu mai cresc, dar prețurile pe care le plătesc eu au explodat!» Pe scurt, este absolut logic ca, în lumea noastră de după criza din 2008, statisticile sclipitoare să ascundă o scădere a perspectivelor economice ale majorității populației.
După ce și-au supraestimat hegemonia asupra propriilor popoare, elitele centriste din Occident au început sa supraestimeze puterea asupra unor rivali externi, în special Rusia și China. În ambele cazuri, rezultatul exercitării acestei puteri a dus la un rezultat opus celui scontat.
În cazul Rusiei, sancțiunile fără precedent ale Vestului după invazia rusa în Ucraina au fost o mană cerească pentru președintele Vladimir Putin. Cea mai mare vulnerabilitate a lui Putin a fost puterea limitată pe care o avea asupra oligarhilor ruși, cei care au reușit să-și dosească în Vest averile obținute prin furt. Însă sancțiunile i-au dat lui Putin ocazia să-i oblige pe oligarhi să aleagă între Rusia și Vest, îndulcind acest ultimatum cu perspectiva apetisantă ca oligarhii să preia afacerile abandonate de Vest în Rusia, cum ar fi McDonald’s și IKEA.
În plus, economia de război a Rusiei, ruptă de lanțurile de producție și aprovizionare ale Vestului, a dus la reindustrializare masivă. Aceasta a compensat cu asupra de măsură pierderea bunurilor venite din import și creșterile prețurilor.
Rezistența Chinei a fost o dezamăgire și mai mare pentru oficialii de la Washington care au crezut că legile prin care Biden a interzis tuturor (nu numai americanilor) să vândă tehnologie avansată companiilor chineze vor da o lovitura decisivă firmelor din China și vor ajuta SUA să câștige al doilea război rece. Spre exemplu, Huawei a dezvoltat programe noi care să stoarcă o putere mai mare din cipuri, în vreme ce alte companii au început să ajungă din urmă Vestul pe partea de hardware. În plus, China a inundat piețele cu vehicule electrice low-cost și superioare tehnologic, prinzând autoritățile americane și europene cu garda jos.
Poate că cea mai mare lovitură dată încrederii elitelor occidentale a venit după impunerea sancțiunilor, atunci când liderii occidentali încercau să-și convingă populația că producția va reveni în țările vestice. Abia atunci și-au dat seama că 30 de ani de delocalizare a producției au făcut ca Vestul să rămână impotent. Oricum am privi lucrurile – fie din perspectiva SUA, a Marii Britanii sau a UE – vom vedea că statelor vestice le lipsește expertiza pe care o aveau cândva de a construi și fabrica lucruri – de la căile ferate din Marea Britanie, la submarinele nucleare americane, la energia verde și sănătatea publică.
Există un contrast cu evoluțiile din Rusia și China care îi îngrijorează acum pe liderii occidentali, care, vreme de zeci de ani au fost momiți de lobby-ul corporațiilor și de think tankuri să reducă capacitarea de producție a statelor lor. Rămâne de văzut dacă asta îi va face sa renunțe la cele trei mituri în care au crezut atâta timp.
Occidentul s-au umplut de prostovani, rodul nemijlocit al deteriorării voite a învățământului de stat și privat din ultimii40de ani.Europa nu mai e o miză viabilă.Nu că Rusia ar fi.România s-au mexicanizat complet și nu mai are șanse să trăiască pe picioarele ei așa că n-are luxul de a se desprinde de Europa.Când Europa se va prăbuși, România se va sparge-n bucăți.Bucăți de sărakistan, așa cum a fost sute de ani înaintede1918.Îmi pare rău s-o spun dar indicele Flynn e deja prea jos pentru un proiect viabil de țară real, poate, cel mult, de satrapie.
Lumea poate acuza azi OFICIAL un Bibi Nethanahu („propaganda iudeoglobalistă”?) de GEN… !
… ceva ce inainte era anti-semit interzis 😀 ! 🙂
Yanis Varoufakis este un grec destept. Il ascultam de ceva ani…dar ramane o „elita” sterila bine alaptata la tata globalista. Cred ca singura solutie este ancorarea de valorile fundamentale care ne-au ajutat sa rezistam mii de ani, familie si credinta ortodoxa.
De ceva timp propaganda iudeoglobalistă nu mai poate ține pasul cu o realitate ce se dovedește necruțătoare în a reliefa toată mizeria , agil și parșiv ascunsă până acum de o mass medie prostituată în ultimul hal.
Când vaca și porcul UE vor trebui sacrificate pe vecie căci bășina produce tone de carbon treaba se înpute rău.
Oțel cu solare și eoliene fără gaz rusesc ieftin cam greu
As adauga mitul conform caruia Rusia va ataca Europa daca va castiga razboiul cu Ucraina.
In curand romania va trimite trupe in ucRuina..
.zele nu mai are carne de tun.
rusii avanseaza la pas pe tot frontul.
Caline,articolul publicat azi,mergea acum 2 luni de zile să apară în traducere.
Azi pe TOTI românii cu vârste între 18-35 de ani,interesează ce s-a ANGAJAT președintele Iohannis de a angaja Romania in războiul din Ucraina lui Zelenski,din punct militar și economic.
@parere, youtube apartine companiei amerikka goagl.Youtube ca si hollywood este un instrument de propaganda amerloka asa ca las-o jos ca macane, ramai la zburatoare. A ramas stapanul vostru zelea fara bipezi iar tu tot pe aici o freci in loc sa iei orcile la tranta pe front.
are dreptate Ianis asta,mai bine bogat si sanatos decat sarac si bolnav..
In doi ani ‘reindustrializare masiva’:)))mai mint si eu,dar ca grecii nu exista mincinosi mai mare ,zici ca ei au inventat si propaganda,nu numai macaraua
Vom mânca cozonac dată fiind prezența lipsei pâinii
Deci mass-media occidentală și elitele lustruiau statistica și minciuneau popoarele..??!
Cam așa și este, căci după dezbaterile dintre Trump și Biden,cetățenii SUA au rămas trăsniți văzânduși liderul!!..Până atunci în presă lor și TV nu cam se arata cei cu el..Au vîrât capul în nisip elitele mondiale..Varofakis a și zburat din politica fiindcă încă pe vremea crizei din Grecia lea spus pe șleau același lucru..
A crescut pib-ul Rusiei pe naiba, de asta cer ajutor pe baza de troc, la schimb, armament contra gaze și petrol altor țări? Intrați pe YouTube și vedeți înregistrări video cu rusnaci din diferite zone ale rusiei care se plang de sărăcie ei fiind bogați cât de cât înainte de invazia ukrainei. Cât despre China, am mai scris, se descurcă perfect pentru că, cetățenii lor intra in afaceri și muncesc pe brânci posibil 24 din 7 zile. Profitul îl trimit in tara lor. In acest caz cu articolul, e conflictul mentalităților criminale care au pierdut controlul în jur și vor prin orice mijloace să revină la coordonare și control(boșorogimea care urăște tineretul).
Acest grec destept, are dreptate. Vestul traieste din lozinci, minciuni si propaganda. Nu tin de foame la aia saraci!!
sa vezi cand china va produce ulei de masline…..
Ai pus corect „!” punctul pe”i” :
„TAMAN faptul ca OLIGARHII RUSII nu au mai putut sa-si exporte PLUS-VALOAREA in afara Russiei (au inca 300 miliarde afara)
din cauza sanctiunilor bancare vestice 😀 sa fi crescut in-explicabil altfel, PIB-ul Russiei !” (printre altele)
SHALOM !
Corect ! Dupa ce PUTIN si-a invins oligarhii „etnici” (auto-exilati in tara lui BORIS johnson) in 2007
a reusit acum, PUTIN 😀 , tot cu ajutorul vestului sa-si invinga si OLIGARHII LOCALI !
Nu-i exclus 😀
ca TAMAN faptul ca OLIGARHII RUSII nu au mai putut sa-si exporte PLUS-VALOAREA in afara Russiei (au inca 300 miliarde afara)
din cauza sanctiunilor bancare vestice 😀
sa fi crescut in-explicabil altfel, PIB-ul Russiei de-a fost re-clasata (taman in an de razboi 2023, sub SANCTIUNI si fara SWIFT 😛 ) tara cu HIGH INCOME de
WORLD BANK !
IQ=?
😉