Ponta: Statul de drept din România, în pericol Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, a transmis o scrisoare către toate ambasadele din statele membre UE şi NATO cu privire la abuzurile săvârşite împotriva statului de drept în România, potrivit Agerpres. Score: 0,32
Buzeşti, coşmarul demolărilor ca în siniştrii ani ’50 (Video) Vineri, proprietarii de imobile se aşteaptă ca abuzurile Primăriei Generale a Capitalei să continue. Score: 0,30
George Maior vrea să intercepteze și cartelele preplătite Directorul SRI ne-a spus cu o îngâmfare incredibilă, că suntem oarecum inculți, noi cei care ne indignăm sau vorbim despre abuzurile comise în legătură cu ascultările telefonice. Score: 0,33
A fost găsită o lampă din piele de om din cele comandate de Hitler …devenit faimos, scrie thesun.co.uk, şi pentru "Căţeaua Buchenwaldului", soţia comandantului Karl Koch, care a şi fost judecată la vremea respectivă pentru abuzurile ei îngrozitoare asupra prizonierilor, printre care jupuirea celor cu tatuaje interesante sau ordonând unora să se violeze unul pe celălalt succesiv. Score: 0,31
Flacăra lui Adrian Păunescu Inundaţiile, ciobanii din Mărginimea Sibiului, apărarea lui Marin Sorescu, apărarea elevilor de la Botoşani, atacurile la abuzurile miliţiei, pledoariile pentru cauza unor oameni săraci şi nedreptăţiţi de sistem au făcut din "Flacăra" lui Adrian Păunescu şi din vocea poetului o tribună aproape imposibil de ignorat. Score: 0,31
Războiul din Irak: peste 100.000 de morţi în şase ani Coaliţia internaţională a torturat prizonieri irakieni şi a ignorat abuzurile comise de forţele irakiene, a afirmat vineri site-ul WikiLeaks, care a publicat aproape 400.000 de documente secrete ale armatei americane despre războiul din Irak, relatează Mediafax. Score: 0,30
BOR va primi gratuit vechiul Parlament şi alte 32 clădiri cu terenul aferent Documentele prin care sunt cedate clasirile şi terenurile arată că după anul 1990, din dorinţa de a repara în parte abuzurile regimului comunist şi pentru a veni în sprijinul activităţii sociale, culturale, spirituale şi educaţionale a cultelor, o serie de imobile au fost transmise în folosinţa gratuită a unităţilor de cult. Score: 0,31
Preoţii, obligaţi să raporteze cazurile de violenţă în familie Potrivit metodologiei, sesizările privin abuzurile şi violenţa asupra copiilor, dar şi a violenţei conjugale trebuie făcute de orice persoană care are cunoştinăă despre asemenea fapte, inclusiv de preoţi, care vor interveni şi în acţiunea de evaluare şi intervenţie a autorităţilor în asemenea cazuri. Score: 0,30
13 motive pentru care Emil Boc nu trebuie să mai rămână la guvernare …de preşedinte de partid şi premier – Nu a reacţionat deloc la repetatele fraude din Parlament ale vicepreşedinţilor PDL Roberta Anastase şi Ioan Oltean – Nu a condamnat abuzurile din teritoriu ale membrilor marcanţi ai PDL – Nu a luat poziţie faţă de (puţinii) demnitari PDL cercetaţi penal Score: 0,30
Guvernul împotriva Guvernului. Adică Demisia! Mai mult, încep să dea în vileag abuzurile comise, încălcările de legi şi şmecheriile puse la cale pentru nemiluitele stimulente neoficiale ale conducătorilor. Score: 0,31
Un scriitor acuză: Mama mea, de 75 de ani, este acuzată de trafic de droguri Scriitorul Alexandru Muşina le adresează o scrisoare deschisă procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, şi noului ministru de Interne, Traian Igaş, prin care le reclamă acestora, abuzurile la care ar fi supusă familia sa. Score: 0,31
De ce pedeliştii nu păţesc nimic? Falcă toacă opoziţia, presa şi societatea civilă şi se poartă de parcă ar fi prima voce curată şi tunătoare a unui partid care îşi acoperă cu sârg toate abuzurile. Score: 0,31
152 milioane de euro, bani de buzunar pentru PDL Blaga a preferat să-şi apere angajaţii de abuzurile şi ameninţările venite din partea acestor sereişti, şi să nu asculte comanda de la Cotroceni, lăsând contractele din cadrul Programului Schengen Facility să se desfăşoare aşa cum fuseseră atribuite iniţial, şi nu cum ordonau ofiţerii SRI. Score: 0,31
Boc: Guvernul Tăriceanu, şantajat de PSD, a sacrificat viitorul economic "Să ne facem ordine în ogradă şi să eliminăm abuzurile. Score: 0,32
Cezar Preda, omul lui Udrea, în pole position pentru postul de ministru de Interne Chiar Vasile Blaga a fost cel care de multe ori, a pus capăt acestor dispute între aceşti supervisori neoficiali şi ofiţerii superiori ai MAI, ministrul preferând să-şi apere angajaţii de abuzurile şi ameninţările venite din partea acestor sereişti. Score: 0,30
Frauda parlamentară a devenit lege în România Iar abuzurile – să ne amintim doar de nevalidarea unui vot perfect valabil la desemnarea unui judecător pentru Curtea Constituţională – au devenit deja „cutumă". Score: 0,33
„Îl acuz public pe procurorul Iulian Preda pentru că a lăsat în libertate un infractor periculos” Suntem singurii ziarişti din judeţ care dezvăluie abuzurile şi neregulile celor aflaţi la putere şi de aceea suntem terorizaţi de autorităţi. Score: 0,30
Clienții nemultumiți organizează noi acțiuni împotriva băncilor Volksbank, BCR, Raiffeisen …raport cu practicile Volksbank îi revoltă pe toți membrii grupului, care nu acceptă faptul că Banca Centrală nu intervine acolo unde instanțele s-au pronunțat deja privind abuzurile unei bănci din România și cum e posibil ca pe o speță deja tranșată în instanță să trebuiască să dai banca comercială în judecată pentru a-ți recâștiga… Score: 0,31
Aurel Cornea: Cu atâtea taxe şi impozite am depăşit epoca fanariotă Condamnăm toate abuzurile făcute", a adăugat Cornea. Score: 0,31
Rompetrol cere CNVM despăgubiri de 50 milioane dolari pentru blocarea delistării Grupul spune că prioritatea demersurilor în justitiţe va fi recunoaşterea abuzurile repetate asupra Rompetrol."În acord cu prevederile legii 297/2004 şi a articolului 74 din regulamentul CNVM 1/2006, Grupul a solicitat emiterea în regim de… Score: 0,31
Porcisme.ro Actuala putere şi în mod special Traian Băsescu ar dori probabil să nu mai existe cele câteva publicaţii şi televiziuni care dezvăluie zi de zi abuzurile şi ilegalităţile comise de administraţia portocalie. Score: 1,01
Lumea văzută prin obiectivul fotografic Prezentarea operei lui într-o biserică pare o glumă sardonică, ştiind că artistul a denunţat nu o dată, în lucrările sale, abuzurile Bisericii Catolice. Score: 0,30
Telenovela Ceauşescu Nimic despre abuzurile vremii, despre trăsăturile româneşti ale sistemului totalitar, despre marile proiecte economice ratate sau despre politicile statului comunist în diferite domenii. Score: 0,31
De ce este respinsă atât de des cota unică de 10% sau 12%? – Economii la cheltuielile publice cu pensiile de circa 0,5% din PIB prin curăţarea României de abuzurile pensionarilor anticipate pe caz de boală sau disabilităţi, la care se pot adăuga efectele indirecte pozitive date de reinserţia lor în piaţa forţei de muncă active. Score: 0,30
AFP: Românii au întors pagina epocii Ceauşescu, la 20 de ani de la executarea acestuia quot;Dar Nicolae Ceauşescu nu a comis, singur, toate crimele şi abuzurile. Score: 0,31
PSD se visează călare Ies la iveală nu doar ideile stupide, părerile contradictorii, dar şi hoţiile grosolane şi abuzurile cu toporul. Score: 0,30