Arheologii au descoperit palatul reginei Cleopatra O echipă de scafandri a recuperat miercuri din apele din largul Alexandriei artefacte uimitoare dintre ruinele unui palat scufundat şi ale unui complex care include un templu, care aparţineau celebrei regine egiptene, Cleopatra. Score: 0,26
Oprescu: Cabinetele medicale din şcoli, dotate la nivelul anilor 1821 Astfel, cabinetele medicale şcolare urmează să fie dotate cu aparatură şi medicamente necesare unei prime intervenţii, urmând ca alături de cabinetele medicale să funcţioneze şi cabinete stomatologice. Score: 0,26
Magdalena Popa Buluc în dialog cu Felix Alexa: „Teatrul rămâne o artă vie într-o lume conservată” Cred că victoriile în "Livada de vişini" sunt aparente şi, în orice caz, chiar atunci când ele există în mod concret, ca în cazul lui Lopahin care cumpără livada, ele anunţă un fel de sfârşit interior. … Până la urmă, viaţa teatrală supravieţuieşte prin vârfuri, prin noile generaţii care apar. Score: 0,26
Cum şi ce a negociat România cu FMI în anii ’80 Potrivit statutului, FMI este condus de un director general care trebuie să aparţină unei ţări europene, iar Banca Mondială, de un preşedinte care trebuie să provină din SUA. … Capitalul social cel mai mare în ambele organisme aparţine SUA, care, în acest fel, au puterea de decizie şi de orientare a politicilor financiare în lume. Score: 0,26
Belgieni, mexicani şi australieni la concertul Iron Maiden Show-ul Iron Maiden din 15 august, eveniment prezentat de clubul de fotbal CFR Cluj şi organizat de Imagistica şi Iconica, în parcarea mall-ului Polus Center din Cluj-Napoca, este inclus în turneul „The Final Frontier", ce anticipează apariția albumului cu acelaşi nume. Score: 0,26
Topul oraşelor cu cele mai scumpe locuinţe Evoluţie spectaculoasă a preţurilor apartamentelor. … Potrivit indicelui imobiliare.ro, luna aceasta indicatorul a modificat topul oraşelor cu cele mai scumpe apartamente din ţară. … Cunoscut ca oraşul cu cele mai scumpe apartamente din provincie, Cluj-Napoca pierde teren în faţa Constanţei. Score: 0,28
Dorinel Munteanu a fost audiat la DNA …acest scandal vine exact în zilele în care Steaua se află în conflict cu Ministerul Apărării, privind utilizarea bazei sportive din Ghencea, iar în ziarele de specialitate apar informații privind înființarea unei alte echipe care să preia palmaresul național șI european al grupării finanțate de Gigi Becali. Score: 0,26
Top 10 minciuni despre criză Apoi, pe 31 decembrie 2009, Traian Basescu a spus: "2010 va fi un an in care vom scapa de criza." Locul 5 Minciuna "Pensile si salariile nu vor scadea", situatua pe locul 5, ii apartine lui Emil Boc. Score: 0,26
Băsescu: Liderii sindicali sunt caraghioşi când vorbesc de corupţia politicienilor Not found: apar Score: 0,26
0888.888.888, „numărul fiarei” GSM din Bulgaria Compania bulgară de telefonie Mobitel a suspendat numărul 0888.888.888, după ce toţi abonaţii care l-au avut au fost asasinaţi Numărul i-a aparţinut, pentru prima oară, preşedintelui Mobitel, Vladimir Graşnov, care a murit de cancer în 2001, la 48 de ani. Score: 0,26
Oajdea: Dacă mă dau afară, nu mă duc la Oprea …pentru că nu-i normal ca sumele pe care noi le cheltuim cu angajaţii Camerei Deputaţilor, care sunt în slujba Parlamentarului şi, prin urmare, în slujba cetăţeanului, să apară cheltuieli făcute de noi, deputaţii. Score: 0,26
Robert Negoiţă, audiat la Parchetul General În plângerea penală depusă la Parchet, Metin Cerchez îl acuză pe Robert Negoiţă de spălare de bani şi evaziune fiscală, prin organizarea unei tombole cu premii constând în apartamente, difuzată anul trecut în cadrul emisiunii "100% Adevărat" la OTV, informează Agerpres. Score: 0,26
Arieratele umflă nota de plată Economia aparentă pe care autorităţile o fac neplătindu-şi la timp datoriile către furnizorii din sănătate impulsionează procesul restructurării portofoliului. … Punctuale sau nu, soluţiile venite din partea autorităţilor întârzie să apară. Score: 0,26
Flutur: Moțiunea de cenzură ar putea amâna aplicarea măsurilor convenite cu FMI Not found: apar Score: 0,26
Gitane Demone, o legendă a deathrock-ului Într-adevăr, solista şi-a început cariera când curentul gothic rock abia îşi făcea apariţia. Score: 0,25