Plata cu întârziere a datoriilor pe care statul le are la furnizorii din industria farmaceutică umflă nota de plată. Direct, prin înlocuirea medicamentelor ieftine cu cele scumpe, în portofoliile companiilor de profil. Indirect, prin îngrădirea accesului pacienţilor la un tratament adecvat.
Industria farmaceutică este marcată de dezechilibrul unor interese antagonice. Pe de o parte, statul îşi doreşte reducerea cheltuielilor publice din sistemul de sănătate, din cauza banilor împuţinaţi de pomenile pre şi postelectorale şi de o economie tot mai săracă. De cealaltă parte, companiile farmaceutice acţionează exclusiv după regulile capitalului privat, vizând conservarea profitului. Singura raţiune de a exista a unei firme este asigurarea unui profit rezonabil pentru acţionarii săi, indiferent de domeniul economic în care îşi desfăşoară activitatea. Industria medicamentelor nu face excepţie de la regulă. Însă în nici un alt sector statul nu îşi plăteşte datoriilor în şapte, respectiv patru luni (pentru medicamentele din programele naţionale). Acelaşi stat care reglementează preţurile aprobă medicamentele care intră pe listele de compensate şi stabileşte marjele de distribuţie. Şi nu oricum, ci în aşa manieră încât împinge sectorul privat spre limita de jos a profitabilităţii. Ce le rămâne de făcut managerilor din industria de profil? Să restructureze portofoliile de produse. Cu alte cuvinte, aceştia renunţă la medicamentele ieftine, mai puţin profitabile, în favoarea celor care le aduc venituri suficiente.
Economia aparentă pe care autorităţile o fac neplătindu-şi la timp datoriile către furnizorii din sănătate impulsionează procesul restructurării portofoliului. Anii de criză au consemnat o exacerbare a fenomenului. Un exemplu concludent este 2005.
„Pentru o corectă reflectare a realităţii, trebuie amintit faptul că perioada 2004-2005 a marcat altă criză. În 2004, guvernul Năstase a «liberalizat» prescrierea de medicamente (90% compensare pentru o gamă largă de medicamente) în scop electoral. Piaţa a crescut semnificativ, permiţând tratamentul multor persoane fără posibilităţi materiale. Dar companiilor nu li s-a achitat mai nimic din acest consum. Povara datoriei din 2004 a fost rostogolită în 2005 pe umerii noului guvern, care până la urmă a setat-o cât de cât, cu întârzierile de rigoare. Companiile au mai suferit astfel un şoc, după altele precedente şi, în consecinţă, şi-au ajustat pe alocuri portofoliile”, explică Petru Crăciun, directorul general al Cegedim România.
Fenomenul are consecinţe dramatice. Cazul copiilor bolnavi de cancer este unul relevant. Pentru unele forme ale acestei afecţiuni, medicamentele ieftine conţinute în protocoalele adoptate de comunitatea oncopediatrică internaţională şi care oferă şanse de vindecare de peste 90% pur şi simplu nu se mai găsesc în România!
Soluţiile se lasă aşteptate
Situaţia este binecunoscută autorităţior.
„Ministerul Sănătăţii nu poate să importe medicamentele pentru că nu are mecanismele şi bugetul alocat pentru aşa ceva”, afirmă Cristian Anton Irimie, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.
Mircea Cinteză, membru în Comisia pentru sănătate publică a Senatului, are o altă opinie.
„Ministerul Sănătăţii (MS) trebuie să dea o normă legislativă, fie un Ordin de Ministru, fie o Hotărâre de Guvern, prin care statul să îşi asume o instituţie de import al medicamentelor obligatorii să existe în fondul de medicamente din România… Trebuie făcută o listă de către specialiştii fiecărei specialităţi. Există peste 30 de Comisii de specialitate în cadrul ministerului de resort. MS poate să facă contract cu anumiţi distribuitori care să se angajeze că vor aduce în orice condiţii 80% dintre aceste medicamente. Pentru celelalte 20%, pe care nimeni nu va dori să le importe, trebuie să existe o instituţie de import, girată de minister, care să poată să le pună la dispoziţia pacienţilor. O astfel de listă este absolut obligatorie”.
Dacă soluţia era atât de simplă, oare de ce nu a fost legiferată şi aplicată până acum? La prima vedere pare să rezolve punctual problema existenţei în România a unui fond de medicamente esenţiale pentru sănătatea populaţiei. Dar riscă să fie un paliativ atâta vreme cât întreaga piaţă farmaceutică nu va funcţiona pe criterii sustenabile.
„Orice reglementare de stat este supusă arbitrarului politicienilor: lista respectivă va fi făcută la fel cum sunt realizate şi cele actuale, cu mult subiectivism. Fiind o companie de stat, dacă îi lipsesc banii, nu va putea cumpăra fiindcă nu va putea vinde apoi pe piaţă, dacă statul nu are cu ce deconta, şi va intra în blocaj. Soluţia cea mai bună este să se liberalizeze piaţa. Orice distribuitor acreditat în UE să poată vinde şi în România medicamentele înregistrate la EMEA. Caz în care, fiind o particică dintr-o piaţă mare, va fi rentabilă şi comercializarea unor medicamente de nişă. Totodată, în acest mod s-ar reduce multe bariere administrative şi costurile care decurg din existenţa lor”, apreciază dr. Şerban Donea, medic oncolog.
În opinia sa, „Ministerul Sănătăţii ar trebui să se inspire de la englezi, al căror Institut Naţional pentru Sănătate şi Excelenţă Clinică (NICE) studiază dovezile privind eficacitatea şi eficienţa diferitelor tratamente şi face recomandări, printre altele, cu privire la tratamentele ce trebuie asigurate din bani publici (NHS). Marea Britanie este mult mai restrictivă decât România – o ţară mult mai săracă, cel puţin în oncologie. Aşa că putem lua direct deciziile lor fără să mai cheltuim bani pe studii”.
Punctuale sau nu, soluţiile venite din partea autorităţilor întârzie să apară. Dincolo de tentativele discutabile de diminuare a costurilor din sistemul de sănătate, autorităţile trebuie să găsească o rezolvare pentru deficitul real de finanţare. Ne place sau nu, în materie de alocări bugetare pentru sănătate, România se compară doar cu statele africane, situându-se la ani lumină de ţările UE.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.