Regal românesc în tribunele meciului cu Ucraina

Comentariile mele despre fotbalul jucat în meciul cu Ucraina sunt de prisos. Au paralizat o echipă cu staruri risipite pe la echipe  celebre ale  Europei, chiar mari campioane ale continentului. Luni-după amiaza, la München, noi am cotropit fotbalul ucrainean cu jucători din liga a doua italiană, din campionatele din Golf și din Turcia și cu cîțiva de acasă, dintr-un campionat marcat de spiritul de milițian vesel al lui Dumitru Dragomir.

Elanul jucătorilor români a fost mai puternic decît valoarea de piață a jucătorilor, decît cota lor și decît locul pe care naționala țării noastre îl ocupă în clasamentul FIFA. Nu știu cum s-ar fi  terminat acest meci dacă el s-ar fi desfășurat fără spectatori sau pe un stadion din America de Sud sau din cea de Nord. Mă îndoiesc că inimile alor noștri ar fi pompat ca la tancuri. În primele 20 de minute, jocul Naționalei României a fost modest. Probabil că ar fi continuat așa. Parcă am avut nevoie de  minute bune  pentru a ne dumiri și pentru a porni motoarele. Explozia de energie a  venit de la compatrioții noștri din tribune. Niciodată, Naționala României n-a mai jucat pe un teren străin acompaniată de o asemenea galerie, în realitate, un cor  patriotic pe  zeci de mii de voci, de o amplitudine impresionantă. Niciodată, n-am văzut echipa națională secondată de o asemenea energie, de o cîntare cu sunete de val de mare, ”Româniaaa-eee/Româniaaaa-eeee!”

Victoria României împotriva Ucrainei s-a născut din energia tribunelor. Minute întregi, corul tribunelor suna ca o voce a celor de acasă. Meciul de luni seara a avut o dimensiune patriotică neobișnuită. Ne-a dat  tuturor un sentiment de  identitate, de unitate, de apartenență aproape palpabilă la țara noastră așa cum este, cu toate necazurile ei. Și la Limba Română după care ne recunoaștem și ne croim punți între noi.

Sunt convins că marea galbenă din tribunele stadionului munchenez era alcătuită din compatrioți plecați la muncă prin toate țările europene, unii de sărăcie, de durere sau de revoltă. Sunt sigur că  galeria era alcătuită și din unii stabiliți definitiv în afara granițelor țării, poate chiar veniți de peste Ocean. Prezența lor în corul României arată misterul legăturilor cu țara, dobîndite prin naștere, semn al unei apartenențe  în care ne regăsim cu toții în momente dramatice, eroice sau în cele de solidaritate frățească. Sunt momente rare, unice în felul lor, care ne și leagă și ne apropie. Ele ne dau sentimentul și sunt chiar proba incontestabilă că am putea fi mult mai uniți.

Dincolo de rezultat, de frumusețea golurilor, de dăruirea aproape disperată cu care ai noștri au jucat, tribunele galbene de pe stadionul din München au fost o sărbătoare și un regal românesc pentru Europa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 40

40 de Comentarii

  1. Dar, alaturi aceasta victorie a Romaniei, vietuieste Mircea Marian.

  2. Marea Unirea se poate face doar din Marea Despărțire!Iar românii di străinatati vor face și Marea Reunire dar și Marea Curățenie,când românii din țara o vor dori și cere😠!!!

  3. Sunt puțini cititori care cunosc că după GOLUL lui Drăguș din minutul 57′,televiziunea de stat din Ucraina,a OPRIT TRANSMISIA TV a meciului de fotbal !.
    Ucrainenii ăștia care stau la noi de peste 2 ani,pe banii noștri,ne-au luat de PROSTI și la conferința ne-au luat la „mișto” ca superiori.
    Acum sunt cu „BOTUL pe LABE”!!… la un scor de neprezentare ! 3-0.!!.

  4. Baietii i-a facut jocul lui Putin! Poate nu si-au dat seama dar tot aia e.

  5. Nu sustin Ucraina…Dar nu pot intelege entuziasmul cu care a vazuta victoria asupra echipei unei tari aflate in razboi, care numai de joaca nu ii arde…Fiindca, inainte de orice, fotbalul e o joaca, asa zice Lionel Messi, cel mai bun fotbalist din Istorie….Eu care nu sustin defel Ucraina, consider indecent tam – tam ul cu ” glorioasa” victorie.

  6. Important este ca romanii au invins Ucraina pentru a carei victorie s-a mobilizat toata suflarea politica si sportiva de inalt nivel din Europa.

  7. Domnule Nistorescu faceti un editorial despre cum crestineaza romanii planeta. Ansamblul arhitectural al Mitropoliei Germaniei la Munchen este facut din donatiile romanilor care muncesc in Germania, romanilor cu palme batatorite. Romani ce au fost alungati de tradatorii si impostorii care vand acum tara, care vand ultimele regii, ultimele faramite. Inima-i tot in Romania si tot la Dumnezeu! Dar daca-n Romania nu se mai poate trai, atunci ne facem biserica si continuam sa traim romaneste pe unde ne duce Dumnezeu. Mai in gluma, romanii se ocupa cu globalizarea ortodoxa.

  8. nu stiu de ce dar senzatia a fost de unitate. locul s-a unit cu traitorii, chiar si vremelnic, ca pentru un regal simfonic in acorduri care au configurat perfectiunea. mai rar asa ceva. merita a fi pretuit chiar si macar pentru secunda din infinit care s-a rasfatat cu frumusetea momentului. Multumim Munchen, mergem mai depare, asa cum va fi, fara niciun fel de regret!

  9. Toata presa progresisto-globalista din lume a minimalizat cat s-a putut acest esec rasunator al Ucrainei lui Zelinsky. Desi erau pregatiti cu materiale entuziste scrise anterior, baietii au trebuit da le arunce la cosul de gunoi. Au putut insa completa spatiile rezervate proslavirii Ucrainei cu stirea spargerii nasului lui Mbappe de catre un fritz furios. Stirea spargerii acestui nas a acoperit total victoria romanilor in presa progresista.

  10. „romanilor care muncesc in Germania, romanilor cu palme batatorite”

    Aia care produc cu mintea nu-s buni ? Ai ramas incremenit in proiectul ceausist !

  11. Ce interesant..
    Toți ocolesc cel mai important, din punct de vedere politic, slogan al fanilor români..
    Hai băieți, cinei mai curajos.. Spuneti, ce mai strigau băieții pe tribune..
    Și numele lui a ajutat!!??

  12. HAI SĂ-NTINDEM HORA MARE
    CĂ E ZI DE SĂRBĂTOARE,
    HORA NOASTRĂ BĂTRÂNEASCĂ,
    HORA CEA MOLDOVENEASCĂ,
    TRAGE-ARCUŞUʼ PESTE STRUNĂ
    SĂ NE PRINDEM MÂNĂ-N MÂNĂ,
    SĂ JUCĂM CU TOŢII ROATĂ
    HORA DIN BĂTRÂNI LĂSATĂ

    SE PORNEŞTE HORA MARE
    ŞI O JOACĂ FIECARE,
    NUMAI EU STAU SUPĂRATĂ
    CĂ SUNT FATĂ NEJUCATĂ,
    MĂI BĂDIŢĂ CE-I CU TINE
    CĂ NU POŢI SĂ JOCI CU MINE,
    NICI UN PAS NU ŢI SE LEAGĂ
    ŞI-NCÂLCEŞTI O HORĂ-NTREAGĂ

    (Angela Moldovan)

    Iti place sau nu sportul, ti se incalcesc sau nu picioarele, nu conteaza, cand vezi atatia oameni uniti intr-o dorinta, iti zambeste si tie, viata.

    Hai Romania!

  13. Slava tie stea curata
    Voie buna pe Pamant
    Sol din rai cu Soare sfant
    Vraja ta aduce iara
    Pe popor langa popor
    Toti pe lume, frati noi suntem
    Unde vii usor in zbor.

    Cine a avut norocul
    De prieten bun sa dea
    Cine stie ce-i iubirea
    Langa noi cantind sa stea
    Fericit un suflet drag
    Te poate face pe Pamant
    Cine n-a simtit iubirea
    Plece dintre noi plangind.

    (Friedrich Schiller)

  14. @ Core…Mai, cultul personalitatii pentru Ceausescu a fost nascut de mintea celor ca voi. Cum adica „Cine n-a simtit iubirea, plece dintre noi plangand? ” Cum a putut sa scrie Schiller asa ceva? Mi se pare mai uman dictonul ” No simpaty for winers!”

  15. axon, nu-mi pot imagina om care sa nu fi iubit macar o data, doar o data in viata lui sau sa fi uitat cum poti pluti de feticire…

  16. Bine că le-am dat un motiv ukranilor să ne urască, așa cum îi urâm și noi pe ei!

  17. Melodia care simbolizează UE este un extras din Simfonia a IX-a compusă în 1823 de Ludwig Van Beethoven, compozitorul care a decis să transpună în muzică versurile poemului „Odă bucuriei”, scris de Friedrich von Schiller în 1785.

    Imnul simbolizează nu numai Uniunea Europeană, ci Europa în sens mai larg. Poemul „Odă bucuriei” exprimă viziunea idealistă a lui Schiller, care își dorea ca toți oamenii să se înfrățească – viziune împărtășită și de Beethoven.

  18. Felicitari, un ariticol din inima pentru inimile astea romanesti care inca bat mai puternic decat saracia morala si nu numai in care traim; iata ca romanii sunt mai puternici decat ceea ce se intampla prin ziare si prin parlement si justitie; romanii miraculosi din teren, intr-adevar, au jucat alaturi de ceilalti zeci de mii din tribune asa cum nu i-am mai vazut niciodata; am 73 de ani si romania ma dezamageste in fiecare zi dar oamenii astia mi-au dat viata pentru inca 73 de ani, poate, mai buni.

  19. @ axon. In principiu ai dreptate dar aceasta bucurie asupra unei tari care se duce spre (auto)distrugere are o semnifactie…e vorba de un sentiment general de dezaprobare, ascuns si reprimat pentru ca stapanirea nu ne lasa sa ne spunem ceea ce gandim cu adevarat despre acest razboi.

  20. n-au cu sa schimbi o stare de gratie din cauza unor frustrati… papati mai departe, pofta buna!

  21. Sa mai asteptam sa vedem aceeasi hotarare si in meciurile viitoare.
    Fara Hagi junior,fara Puscas,fara mbappe de la wcsb jocul merge bine pe moment.Daca nu se umfla in pene tatuatii si manelistii din echipa s-ar putea obtine rezultate foarte bune.
    Nu le faceti statui prea devreme.

  22. Nu dă comentariile de bucurie ale noastre, ale românilor patrioticul cenzor de azi, dar revărsarea de fiere a Marelui Urs, verde de ciudă că a câștigat România , ca de obicei nelipsită.

  23. E unu care zice ca el produce cu mintea😆😆
    Si ca El ca producator prin gandire nu e laudat ca un palmash😆😆
    De la atati experti care produc cu mintea e Romania in halul in care se afla.

  24. pentru gulere albe- am vazut ce ati produs: Patzakievici ,Presu, Liigheanu , Livia Stanciu,Monica Macovei, besescu, Kovesi, Neo-Securitate, Udrea ( Buna pentru tara/ buna pentru tine) buna pt. PNTCD, USR, Declick, Reper, Paslaru, Falca, Blaga, Barna, Ciolos, Nicusor Dan, Sica Mandolina, Raluk Tatarcan, Roberta fata lui tata, ca-i fata de colonel, nevasta lui Traila, Angi de la Calarasi, Marian Morosanu /Ceasescu , Ruina Wring, Malin Bot,Burduja Jr, Chichirau, etc,etc , etc

  25. ESTE mai mult decit fotbal ! Zecile de mii de romani care au cintat , au aplaudat , au plins … au plins de fapt casele pe care le-au lasat in Romania , copiii si parinti in virsta , tineretea si viata lor , prietanii si neamurile ! Iar cei care i-au silit sa ia calea strainatatii si pribegiei , erau acolo , erau in tribuna oficiala , era PSD-UL , venit gratis , sub o aparenta de ” vizita oficiala ” ! Judecati cu capul vostru ! Sunteti mai buni si mai destepti decit ei !

  26. Prea va umflati in pene. Prea tardive laudele nationalei Ro. Calm baieti,calm. Abia acum urmeaza mecirile reale.Cu Belgia.

  27. „nu-mi pot imagina om care sa nu fi iubit macar o data, doar o data in viata lui”

    Charlie !

  28. În tot răul și-un bine. Poate românii alungați din țară, că asta s-antîmplat, vor fi cei ce vor da de pămînt cu șleahta cocoțată în toate structurile statului. Iar acestora le e frică. Nu întîmplător au ridicat prețurile la case și apartamente de celor ce nu mai au un loc al lor în țară le este fără putință a se mai întoarce.

  29. Labagiilor din serviciul de cenzura al acestui ziar,de ce nu afisai toate opiniile cititorilor ?

  30. Bah, cat de nesimtit sa fii sa-i bati pe Slava Ucrainii! Propun sa stam toti in genunchi, sa ne cerem scuze si sa ne dea afara din NATO, UE, Europa si Terra. Asa ceva este indmisibil. Asa ceva…!

  31. știu și că în tribună s-a scandat,:
    Puuuutiiiin … Puuuutiiiin … măR😜g
    ■■■] RumburKK[

  32. atat de amarati sunt “fotbaliatorii” ucrainieni … ca joaca la Real Madrid samd
    bine ca i am batut! foarte foarte bine!

  33. @ Stanciu a zis ca Leopoldina Bălănuță, ,,Și ne-au ”bătut” și ne-au umilit și ne-au prigonit, ăștia de la, ”publicații””, ?

  34. @ Boc a făcut cu, ”grand slam-uri”, când unii au făcut ”furat lemur”, că nu se găsesc pe oriunde lebede negre, ?

  35. Edi a declarat oficial: „Dumnezeu ne-a rasplatit pentru efortul depus”. Duamne ajuta !

  36. Frumoase cuvinte. Și când te gândești că sunt unii ziariști și politicieni plătiți (știu dumnealor de către cine) să trudească la dezbinarea noastră …

  37. ori aveti scame pe pagini ori ati bagat filtre aiurea… mai verificati si voi din cind in cind…

  38. Bucuria a fost colosala , iar pt mine , din doua motive mari si late , primo ca am debutat cu o victorie clara (mai clar scorul decat jocul in sine ) , secundo , ca am invins UA , cu jucatorii ei , buni de altfel , infatuati si obraznici fara limite . Am avut si mare noroc , sa fim cinstiti dar , am avut o bucurie si o satisfactie cum n-am mai avut de mult . Luptam , luptam si castigam , Doamne-ajuta !

  39. >Ne-a dat tuturor un sentiment de identitate, de unitate, de apartenență aproape palpabilă la țara noastră
    un campionat de alergat o basica inseamna identitate?
    unde mai toate tarile europene au arabi si negri in lot?
    ar trebui sa fiu mandru de asta?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.