„Cu ce drept ne diminuaţi drepturile de autor?” Operele noastre culturale, artistice, ştiinţifice şi info-educaţionale sunt unicat, taxate numai de talent, stil şi educaţie. Score: 0,28
Dorina Lazăr: „În bucătărie, fac meditaţie activă” A fondat, în 1990, compania de teatru „Compania Artistică Bucureşti", a fost membru în juriul Festivalului de Film de la Costineşti şi preşedintele juriului Festivalului Tinerilor Actori din aceeaşi localitate. … Eu am fost întâi director artistic, iar el, director general, până când s-a săturat de problemele administrative. Score: 0,29
Olanda – Spania 0-1 (0-0, 0-0) Totuşi, în ciuda echilibrului între cele două echipe, Spania a punctat mai mult la "impresia artistică", a părut mai incisivă – dacă ar fi să punctăm ca la box, prima repriză şi cele două de prelungiri au aparţinut ibericilor – iar victoria ei este perfect meritată. Score: 0,26
„Aurora” lui Cristi Puiu a câştigat premiul secţiunii East of the West la Karlovy Vary Regizorul rus Nikita Mikhalkov, în vârstă de 64 de ani, a fost recompensat cu Globul de Cristal pentru contribuţia sa artistică la cinematografia mondială. Score: 0,27
Intelectualii cer guvernanţilor să nu pună biruri sociale pe creaţie Operele culturale, artistice, ştiinţifice şi info-educaţionale unicat trebuie să fie taxate numai de talent, stil şi educaţie, nu şi de statul român, susţin Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana şi alţi peste 100 de scriitori, jurnalişti, regizori, oameni de muzică şi artişti plastici. Score: 0,29
Poliţiştii se pot angaja şi la privat …la deţinerea funcţiei publice de polițist, concomitent cu exercitarea unor funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice şi în alte domenii de activitate din sectorul privat. Score: 0,27
O zi la Palatul Mogoşoaia Cristian Ditoiu, „Ecleraj” Cinci temperamente artistice distincte pornite în căutarea unei aceleiaşi descoperiri a lumii oferă privitorului picturi al căror rost este cel de la începutul istoriei artei: bucuria ochiului şi provocarea spiritului. Score: 0,27
Între „Inima nebună” şi „Hoţul de inimi” Din juriul acestei secţiuni, prezidat de Marion Döring, director al Academiei Europene de Film, fac parte criticul de film şi directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov, ziaristul slovac Peter Nagel, director al Art Film Festival IFF, regizoarea italiană Susanna Nicchiarelli, realizatorul georgian George… Score: 0,27
Miturile epocii clasice, transformate în personaje de televiziune Premieră absolută, opera compozitorului german, care este bazată pe romanul omonim al japonezului Yukio Mishima, a fost prezentată la "Teatro Nuovo", cu Orchestra Simfonică din Milano, dirijată de Giorgio Ferrara, care este şi directorul artistic al Festivalului. Score: 0,26
Opere încărcate de amintirea celebrei Lady Di, la licitaţie Indiferent de motivaţii şi de acuze, licitaţia din 6-8 iulie de la Londra va atrage, mai mult ca sigur, mulţi colecţionari şi negustori de artă, fericiţi să achiziţioneze piese care, pe lângă valoarea artistică, poartă şi încărcătura istorică şi romanţioasă a unei vechi familii nobiliare englezeşti. Score: 0,27
Un post vacant la mia de jurnalişti fără slujbă Emisiunea de modă se va filma în magazinele unor firme de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii din Bucuresti, iar cei interesaţi trebuie să trimită nu doar CV-ul, ci şi fotografii (portret, plan, artistic) şi o descriere fizică (înălţime, greutate, culoare ochi, culoare păr). Score: 0,27
„Teatrul este pentru mine o tentativă de a trăi viaţa pe care n-o trăiesc” Culturi în sensul de practici, de opţiuni artistice. Score: 0,31
Basmul prinţesei de gheaţă Desigur, el trebuie revăzut la redeschiderea stagiunii pentru capacitatea de a provoca o intensă emoţie artistică şi pentru minunata muzică a celor doi compozitori. Score: 0,27