Lista navelor româneşti rebotezate şi noii proprietari …Mircea Criste, un fost membru PD), dosarul îl acuză pe Traian Băsescu de faptul că, în 1991, în calitate de ministru al Transporturilor, a semnat celebrul contract de asociere cu firma norvegiană „Klaveness”, căreia, practic, i-au fost vândute 16 nave maritime cu un dolar bucata. Score: 0,26
A.I.P.P.I.M.M. sprijină meşteşugarii Activităţi eligibile in cadrul Programului sunt: a) participări la târguri şi expoziţii organizate în ţară şi în stăinătate, cu stand propriu sau în asociere cu alţi operatori economici; b) instruire în domeniile de artă populară şi meşteşug; c) elaborarea şi producţia de materiale tipărite de promovare a produselor… Score: 0,26
Ponta: Superjudeţele ar costa fiecare român 600-700 de lei pentru schimbarea actelor …unul "fals" și "o minciună", în condițiile în care planificarea unei astfel de reforme trebuie să îndeplinească nouă etape, conform acordului de asociere al României la UE, etape pe care actuala putere nu le-a parcurs. Score: 0,26
Numirile la vârful Poliţiei Române se vor face politic, susţin sindicaliştii Sindicaliştii spun că noile propuneri încalcă drepturi fundamentale prevăzute de Constituţie, cum ar fi dreptul la liberă exprimare şi la asociere. Score: 0,27
Boc: Avem toleranţă zero faţă de orice lucrare proastă sau nerealizată la timp Licitaţia rămasă în prezent fără câştigător se referă la lotul al doilea al autostrăzii Timişoara-Lugoj, câştigat de asocierea italiană Tirrena Scavi-Societa Italiana per Condotte d'Acqua-Cossi Construzioni, cu o ofertă de 445,64 milioane lei. Score: 0,27
Ediţie aniversară a Nopţii Devoratorilor de Publicitate la Sala Palatului reclame britanice în asociere cu Advertising Producers Association, campania Las Vegas Tourism Office, cele mai bune campanii sociale şi umanitare, reclame Ariel din 1970, din Franţa şi … Score: 0,26
Crin Antonescu (PNL): Marea noastră bătălie este una de ordin psihologic şi moral Antonescu a subliniat că apariţia Uniunii Social Liberale nu a însemnat doar o asociere politică a unor partide, USL având un program viabil de guvernare. Score: 0,26
O firmă de casă a PDL umflă costul stadionului din Ploieşti cu 2 milioane euro Lupta pentru atribuire se dădea în principal între Baupartner şi asocierea Alpine Bau şi All Plan Construction SRL. Score: 0,26
Autostrada Bucureşti-Ploieşti, deschisă până în martie 2012 Contractul iniţial pentru Tronsonul Bucureşti-Moara Vlăsiei, în valoare de 152 de milioane de euro, încheiat cu asocierea Pizzaroti – Tirrena Scavi, a fost suplimentat ulterior până la 200 de milioane de euro ca urmare a lărgirii tronsonului de la două la trei benzi pe sens, susţin reprezentanţii Companiei de Autostrăzi. Score: 0,26
Un nou termen pentru autostrada Bucureşti-Ploieşti Contractul iniţial, de 152 de milioane de euro, încheiat cu asocierea Pizzaroti – Tirrena Scavi, a fost suplimentat ulterior până la 200 de milioane de euro ca urmare a lărgirii tronsonului de la două la trei benzi pe sens, susţin reprezentanţii Companiei de Autostrăzi. Score: 0,26
Copiii vedetelor defileaza pentru Kassandra Rotariu de 1 iunie! Evenimentul este unic prin asocierea a doua marci romanesti, M*ora si Hey Princess, dar si prin aducerea imreuna a multor nume importante din lumea sportului si a show-biz-ului romanesc. Score: 0,26
Săptămâna viitoare se va lansa licitaţia pentru tronsonul Cernavodă-Medgidia Contractul pentru lucrările la tronsonul Medgidia-Constanţa lotul 7, efectuate de Asocierea Astaldi – Max Boegl este în valoare de circa 165 milioane euro, iar lucrările sunt în proporţie de 70% efectuate", a precizat directorul adjunct şef de şantier al Asocierii, Adrian Adler. Score: 0,26
„Pe vremea lui Tito, noi eram Uniunea Europeană pentru Bulgaria şi România” Potrivit unui studiu al Consiliului European pentru Relaţii Externe, "Bosnia-Herţegovina şi Kosovo nu au capitalul uman şi instituţional necesar pentru a implementa măcar jumătate din procesul unor eventuale acorduri de asociere la UE, în următorii zece ani". Score: 0,26
Bookfest 2011. Eveniment pentru gurmanzii literaturii …dezvoltarea ei, cum ar fi crearea colecţiei "Bibliothèque de la Pléiade", în 1931, cu operele lui Baudelaire, colecţie ajunsă astăzi la 550 de titluri, sau asocierea cu "Vieux-Colombier" şi inserarea operelor dramaturgice contemporane în colecţii, noul roman al anilor '50, cu scriitori ca Morand, Supervielle… Score: 0,26
Cine aduce banii în cel mai mare trust media din Transilvania? Ultima are mai multe proiecte imobiliare blocate sau eșuate în Cluj, printre care și asocierea cu Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca pentru construcția unui întreg cartier de locuințe. Score: 0,26
O licitaţie accelerată, de 300 milioane de euro, pentru toţi regii asfaltului Primul pachet, în valoare de 281,8 milioane de lei, aproximativ 70 de milioane de euro, a fost câştigat de asocierea formată din Tehnologica Radion, contrlolată de Theodor Berna şi Pro Cons XXI unde este acţionar Florentina Corina Bonciog. Score: 0,28
Dosarul vămilor: Percheziţii la casa senatorului Mircea Banias Baaklini, asociat unic şi administrator al SC Libarom Agri SRL Bucureşti, este acuzat de evaziune fiscală, evaziune fiscală în forma tentativei şi asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, potrivit DNA. Score: 0,27
Ministerul Mediului acordă contracte de publicitate unor firme controversate Potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Mediului, la această licitaţie au participat, pe lângă asocierea câştigătoare, firmele Best Advertising & Consult şi Saatchi & Saatchi. Score: 0,26
Emil Boc: Autostrăzile lucrate sub standardele din ţările UE nu vor mai fi acceptate în România Autostrada Nădlac-Arad şi drum de legătură Lotul 1, în valoare de 115,80 milioane euro, constructor Asocierea Romstrade – Monteadriano; – Score: 0,26
Boc: Autostrăzile lucrate sub standardele din ţările UE nu vor mai fi acceptate în România …63,62 milioane euro cu TVA, ce va fi realizat de UMB – Tehnostrade;- Autostrada Nădlac-Arad şi drum de legătură Lotul 1, în valoare de 115,80 milioane euro, constructor Asocierea Romstrade – Monteadriano;- Autostrada Nădlac-Arad şi drum de legătură Lotul 2, compania câştigătoare a licitaţiei fiind Alpine, iar valoarea contractului 124… Score: 0,26
Doi generali în rezervă din MApN, trimişi în judecată pentru fraudarea unor concursuri …în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, (54 acte materiale), asociere la trafic de influenţă, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată (11 acte materiale), instigare la infracţiunea de folosire… Score: 0,26
De la „Albă ca Zăpada” la Partidul Curat al Stângii …va încerca să atragă electoratul etico-justițiar (nemulțumit de actele de corupție din PDL prezentate de către mass-media), pe cel anti-comunist (profund nemulțumit de asocierea PNL cu partidul lui Dan Voiculescu) și pe cel dezamăgit de formarea USL (apreciind că PNL se deplasează către stânga și își neagă identitatea istorică). … Score: 0,26
Arabii vor să investească în agricultura românească Pe arabi îi interesează o asociere cu agricultorii români pe termen lung şi o garanţie sigură că vor putea cumpăra acel produs. Score: 0,26
Tot mai mulţi populari prin România 37 Dreptul de asociere (2) Partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, a integritatii sau a independentei Romaniei sint neconstitutionale. Score: 0,26
CCR: Codul Dialogului Social şi Legea salarizării profesorilor, constituţionale Pe fond, noul Cod de Dialog Social încalcă, în opinia PSD şi PNL, dreptul la asociere şi la negociere colectivă. Score: 0,26
CCR dezbate sesizările USL cu privire la Dialogul Social şi legea salarizării dascălilor Pe fond, noul Cod de Dialog Social încalcă, în opinia PSD şi PNL, dreptul la asociere şi la negociere colectivă. Score: 0,27