De la „Albă ca Zăpada” la Partidul Curat al Stângii

Convenția Națională a PDL are toate șansele nu doar de a constitui un moment de turnură pentru alegerile locale și parlamentare. Nu doar că acest eveniment va stabili garnitura de lideri cu care partidul de guvernământ se va prezenta în fața alegătorilor în 2012, dar, odată aleși în PDL liderii preferabili lui Traian Băsescu, evenimentul din 14-15 mai 2011 poate fi ultimul moment înaintea schimbării Guvernului și a nașterii unor mișcări politice care să dinamizeze și să complice scena politică românească.

Rezultatul alegerilor pentru Președintele PDL ridică doar o problemă de etapă pentru Traian Băsescu. Este important ca Boc să fie ales Președintele PDL, este important să se mențină un control tot mai strict asupra partidului de guvernământ. Nu este însă suficient. Negocierea cu tabăra Blaga este obligatorie, fie că se traduce prin partajarea puterii în PDL între blocurile care se înfruntă la Convenție, fie că e vorba despre protecție și avantajele economice ale deținerii puterii. Nici măcar negocierea nu e suficientă, într-un partid care alege varianta unei Convenții a liniștii și a negării schimbării, într-un moment electoral foarte complicat. Apare tot mai clar că, pentru bifarea obiectivului cumulat de 51% în urma alegerilor generale, soluția pentru o viață liniștită a Președintelui Băsescu în ultimii 3 ani ai mandatului său prezidențial și după este exterioară PDL și trebuie construită de o manieră credibilă. În întâmpinarea unui asemenea deziderat, Președintele are în plan crearea și utilizarea ca vehicul politic a „Mișcării Populare”, înregistrate ostentativ de Ioana Băsescu la OSIM. Un asemenea construct politic îi poate oferi lui Băsescu șansa de pune în practică Strategia Putin după 2014, prin obținerea poziției de prim-ministru.

Alegerile PDL sunt doar meciul tur dintr-un play-off pentru intrarea cu șanse în cursa guvernării post-2012: deși e nevoie de maximă atenție și de respectarea cu strictețe a planului tactic (ceea ce se traduce într-un rezultat previzibil și adecvat, deci Boc Președinte), de prestația din meciul următor depinde calificarea. Meciul următor pentru PDL este schimbarea premierului și a Guvernului. Soluția salvatoare pentru Băsescu, exterioară deci PDL, este strâns legată de schimbarea guvernamentală, de persoana premierului și a echipei care îl va însoți, dar mai ales de capacitatea acestui grup de a descrie o alternativă partinică.

În ciuda atenţiei mediatice pe care o primeşte, Convenţia PDL nu va fi momentul zero pentru anul politic 2012, ci momentul imediat următor: impunerea unui nou Guvern. Fireşte, un nou Guvern depinde de ceea ce se va întâmpla la Convenţia PDL, ca atare, o victorie la acest eveniment nu este o victorie finală, ci doar o victorie de etapă, obligatorie și necesară pentru o luptă cu mult mai mare şi cu mult mai importantă: controlul asupra guvernării. Iluziile în legătură cu această Convenție trebuie să fie minime: cel mai probabil, Traian Băsescu va reuși să-și impună candidatul, pe Emil Boc.

De noua guvernare se leagă proiectul lui Traian Băsescu: printr-un premier și prin miniștri tehnocrați, există ambiția construirii unui partid de centru-dreapta, care să ocupe un vid de reprezentare cauzat de inadecvarea PNL și PDL. Într-un partid construit precum FSN-ul (devenit apoi FDSN) lui Iliescu între 1990-1992, care să completeze locul lipsă într-o largă coaliție prezidențială post-alegeri parlamentare, stă încrederea lui Traian Băsescu de-a își păstra influența după 2012 și de a-și asigura imunitatea personală după 2014. Dacă Traian Băsescu nu își poate numi un succesor (cum nu a putut face niciun Președinte al României până acum), cel puțin el poate încerca să structureze spațiul politic după propria-i voie, pregătind eventual terenul apariției unui astfel lider.

Președintele nu este însă singur pe teren, iar strategia sa nu este una lipsită de riscuri. Opoziția încearcă să încurce jongleriile politice ale lui Traian Băsescu, profitând de disputa pentru Președinția PDL. Oferta USL pentru tabăra Blaga există și este una foarte concretă: susținerea lui Vasile Blaga pentru funcția de premier după Boc, în schimbul suspendării Președintelui Băsescu.

Spațiul politic românesc este însă unul extrem de fluid și de atent la acțiunile prezidențiale. Orice acțiune a lui Traian Băsescu va trezi reacțiunea în zona adversarilor săi, cu deosebire în cea de centru-stânga. Dezechilibrarea zonei de centru-dreapta va afecta și zona de stânga, insuficient de reprezentată de un USL căzut prada tensiunilor interne și picioarelor programatice de lut, dar și într-o nevoie disperată de reprezentare partinică. Un partid dinamic de centru-dreapta va contesta polarizarea clasică între partidele sistemului și va solicita un contracandidat la fel de dinamic în zona de stânga. Va lua astfel naștere o nouă axă de conflict politic, cu mare potențial în mobilizarea electoratului nemulțumit și în negarea USL ca alternativă la actuala putere.

O strategie prezidențială incompletă și ineficientă: USL sub 50%

De-a lungul anului 2010, strategia lui Traian Băsescu s-a bazat în primul rând pe asigurarea unei majorități parlamentare funcționale pentru guvernare și, deci, pentru împărțirea resurselor statului. În acest fel, a fost construit cel mai pestriț partid din România – UNPR, iar cerințele UDMR legate de alocări de fonduri și de Legea Educației au fost respectate fără crâcnire. Până și vocea Grupului minorităților naționale s-a făcut uneori auzită, prin intervențiile publice, deseori critice și pe teme economice, ale lui Varujan Pambuccian.

Odată cu formarea Uniunii Social-Liberale în 5 februarie 2011, atenția prezidențială s-a concentrat pe asigurarea condițiilor pentru un rezultat la alegerile generale din 2012, care să-i permită lui Băsescu un sfârșit liniștit și, pe cât posibil, influent de mandat. În acest context, elementele de bază ale strategiei președintelui de până acum a Președintelui au fost următoarele:

Control total al Partidului Democrat-Liberal.Aducerea USL la sub 50% din opțiunile electoratului prin:

– Fragmentarea spațiului partinic, prin luarea în calcul a introducerii pragului electoral de 3% și a lansării temei în discuția publică (dinspre UDMR, direct interesat, în condițiile pericolului neatingerii pragului actual).

– Stimularea tensiunilor între liderii naționali și locali ai USL, cu prilejul declanșării dezbaterilor asupra candidaturilor comune pentru alegerile din 2012.

– Utilizarea justiției ca armă de intimdidare pentru liderii naționali și locali ai USL.

Menținerea UDMR în siajul prezidențial, prin fondurile alocate și prin întreținerea unui șantaj perpetuu legat de susținerea unei alte formațiuni maghiare.

Abordarea prezidențială pare a nu produce efecte semnificative în raport cu obiectivul politic 2012. Existând deja polarizarea între PDL și USL, nemulțumirea față de guvernare este mult prea mare comparativ cu greșelile strategice și tactice ale opoziției. Dezgustul față de politică, dar și votul util nu funcționează în niciun fel în folosul PDL: cu o bază electorală slăbită și slab mobilizată, jocul la greșeala adversarului indică o perspectivă clară a eșecului la viitoarele parlamentare.

Dincolo deci de acest plan incomplet și ineficient, principala preocupare rămâne, pentru președintele Băsescu, modul în care se va rezolva problema guvernării post-2012, în actualul context politic și având în vedere actualele tendințe politice.

Când mediul se schimbă, un actor redutabil se va adapta la schimbări, iar acesta este exact lucrul pe care îl face Traian Băsescu. Ca atare, strategia prezidențială ține acum nu augmentarea procentelor PDL, nici de diminuarea procentelor USL, nici măcar de introducerea de zgomot în sistem, în așa fel încât ordinea reieșită din haos să-i convină. Strategia este mai simplă, mai eficientă și mai primitivă, lucru caracteristic „animalului politic” Traian Băsescu. Strategia este, cum spuneam, simplă: schimbarea guvernării și o nouă construcție politică, care să se bazeze pe cooperarea conducerii partidului (iată, deci, avantajul rămânerii soldatului credincios Boc pe post de președinte).

În toate aceste condiții, Președintele trebuie să caute o ruptură de ritm. Convenția PDL reprezintă cea mai bună oportunitate pentru crearea tuturor condițiilor pentru această ruptură. Modul în care poate face acest lucru, profitând de slăbiciunile restului actorilor politici, este cel mai interesant.

Atuul noii strategii prezidențiale: premierul tehnocrat

În ciuda eforturilor prezidențiale și a încercării de a prezenta bătălia din PDL ca fiind un pas către reformare, principalul partid guvernamental nu reușește să treacă de pragul celor 20%. Cum delegații PDL sunt puși să aleagă între vechi și vechi, niciunul dintre Boc și Blaga nefiind vreun neofit, este puțin probabil ca, de pe urma Convenției, să apară un val brusc de entuziasm pentru democrat-liberali. La fel de puțin probabil este însă să ne așteptăm la rupturi masive, la sânge pe pereți, la orice altceva ce ar putea contraveni spiritului unor desăvârșiți „tovarăși de drum”. Dacă va pierde, Vasile Blada nu va părăsi partidul. Pentru că nu are de ce. El câștigă chiar și dacă pierde, bineînțeles, la un scor onorabil. Indiferent de rezultat, Blaga va ieși întărit din luptă și, dacă va pierde, va aștepta de pe margine momentul judecății din 2012, când, în lipsa unor schimbări majore, rezultatul pentru un PDL condus formal de Boc pare unul previzibil și aducător de ani grei de opoziție. Prin candidatura de la Convenția PDL, Blaga trece de la statutul de politician bun organizator la cel de lider politic. Mai mult, atât negocierea funcțiilor în partid, când și negocierea guvernării nu îl pot ocoli în viitorul apropiat pe fostul ministru de Interne.

În raport cu pasul următor, asigurarea de către Traian Băsescu a unui nou mandat de Președinte PDL pentru Emil Boc pare lucrul cel mai facil. Miza Președintelui, resetarea jocului și plasarea propriilor pioni în poziții avantajoase pentru cursa 2012, ține de schimnarea la nivel guvernamental, prin impunerea unui premier tehnocrat, rămânând ca Boc să se mulțumească cu partidul și să rămână sub ascultarea Cotrocenilor. Altfel, liniștea din PDL, instituită prin Convenția continuității, nu îi este de niciun folos Președintelui. Dacă Emil Boc rămâne și Președinte PDL, și prim-ministru, atunci toate eforturile lui Traian Băsescu devin inutile, iar ruperea de ritm atât de necesară în strategia Președintelui nu va putea avea loc.

După ce își va asigura controlul partidului prin Boc și, la schimb, demisia acestui din postura de premier, marea încercare pentru Băsescu este impunerea unui nou Guvern condus de un tehnocrat. În condițiile Convenției și a polarizării dintre taberele democrat-liberale, nu este deloc ușor, chiar și pentru Traian Băsescu, să obțină cele 236 voturi necesare învestirii unui nou Executiv. Negocierea cu echipa Blaga va fi obligatorie.

Ca element fundamental, stabilirea premierului de după Boc reprezintă adevăratul moment de inflexiune, care comportă riscuri majore pentru Președinte. Traian Băsescu poate obține în final o victorie de etapă, prin votarea premierului dorit, dar, la fel de bine, poate risca suspendarea, prin alienarea unui număr de 20-30 parlamentari care să se ralieze demersului USL.

Cu privire la tipul de premier, schema poziționărilor în sânul partidului de guvernământ arată în felul următor: tabăra lui Blaga susține un premier politic, care să asigure un acces mai ușor la fonduri pentru partid, mai ales că într-un an vin alegerile, pe când Băsescu va dori un tehnocrat, condiție necesară pentru noua sa strategie. De partea cealaltă, gruparea Blaga consideră că un premier tehnocrat slăbește partidul.

Situația este aparent fără de ieșire. Este posibil ca, în lipsa unui compromis, prima propunere a lui Băsescu de Guvern condus de un tehnocrat să pice la vot în Parlament, care-și recâștigă în acest scenariu rolul privilegiat pe care l-a jucat între 2007 și 2009. Există, bineînțeles, și varianta extremă de a se constitui o altă majoritate ad-hoc în Parlament, care să cuprindă o parte din PDL. Este o variantă mai costisitoarea din toate punctele de vedere, aceasta nu trebuie eliminată din calculele politice.

Cum ar putea arăta deci compromisul? Probabil cu un premier tehnocrat, cu miniștri profesioniști, dar și cu miniștri politici în poziții care să asigure fluxul de fonduri către feudele democrat-liberale, totul asezonat cu protecție pentru liderii din gruparea Blaga (să nu uităm că, în aceste zile, lui Berceanu, de exemplu, i se arată spectrul verificării și dării de seamă la DNA). Odată Guvernul instalat, bineînțeles că realitățile se pot modifica după o perioadă de timp printr-o remaniere și o extirpare a factorului politic nedorit.

În tot acest context, nedumerirea este de ce riscă atât Președintele. De ce și pentru ce ar avea nevoie Traian Băsescu de un premier tehnocrat?

Premierul tehnocrat făuritor Albă ca Zăpada

În condițiile menținerii actualului Guvern și luând în calcul chiar toate metodele neortodoxe din arsenalul electoral (fraudă și mită electorală, fonduri discreționare către comunități locale „prietene”, legea votului prin corespondență pentru diaspora), este puțin probabil ca PDL să reușească să atragă mai mult de 25% din susținerea electoratului la următoarele alegeri parlamentare.

În privința UNPR, destinul maurului pare a se fi împlinit. Acestui partid, auto-poziționat ca fiind de stânga, nu i s-a dat decât șansa roatei de rezervă într-o coaliție guvernamentală realizată cu forcepsul prezidențial. De unul singur, UNPR nu este capabil să conteze electoral, în ciuda imenselor fonduri investite în cumpărarea de parlamentari și aleși locali. Imaginea de anexă a democrat-liberalilor și imposibilitatea de a impune vreodată în politicile guvernamentale interesele electoratului de stânga (de remarcat episodul tăierii pensiilor și salariilor, când UNPR nu a contat în niciun fel) a lipsit de legitimitate un proiect politic de altfel gândit insuficient, din mers și în pripă. Independența pentru Uniunea Națională pentru Progresul României este un concept necunoscut și el va caracteriza și în 2012 această formațiune politică. După un an de la înființare, ratarea decolării ca partid frecventabil, ce se traduce în eticheta de „partid de trădători”, face din UNPR un organism politic muribund fără un transplant politic, în contextul unui ciclu de alegeri. Dacă îl vrea parte a proiectului său, Traian Băsescu trebuie să găsească o nouă gazdă de parazitat pentru UNPR.

În condițiile unei realități politice sumbre pentru forțele politice de căpătâi ale lui Băsescu, soluția este una exterioară și trebuie să fie în primul rând inventată. Premierul tehnocrat vehiculat în discursul apropiat mediilor prezidențiale nu este o soluție în sine pentru 2012 (a se vedea experiența lui Isărescu din 2000), ci o soluție în măsura în care poate fi vectorul unei forțe politice construite de la butoanele guvernării și care să ridice la peste 51% cota coaliției prezidențiale post-alegeri generale.

În acest moment, în ordinea previzibilă a lucrurilor, timpul se scurge în favoarea USL. Ca atare, Președintele este pus în situația de a forța schimbarea logicii conform căreia alianța formată din PSD, PNL și PC va fi titulara puterii în urma alegerilor de anul viitor. O asemenea evoluție deschide perspective sumbre pentru Traian Băsescu, care ar trebui să aleagă între un președinte „gol” atribuții (cu majoritate în Parlament, imediat statutul serviciilor de informații și al procurorilor poate fi schimbat) și izolat la Cotroceni sau un președinte suspendat și, cel mai probabil, decapitat de către popor.

Având în vedere experiențele ultimilor ani, Traian Băsescu vrea, după 20 de ani, un nou Stolojan, care să orienteze proiectul formării noului partid, unul de centru-dreapta. Deși cu alte motivații (Băsescu nu mai gândește acum, ca în 2007, la partidul-mamut de peste 50%), Președintele are în vedere ducerea până la capăt a unui proiect politic de tipul Partidului Liberal-Democrat, înființat și condus de Teodor Stolojan și Valeriu Stoica. Va fi un partid curat, scutit de bagajul negativ al unor persoane din PDL (indiferent că ele aparțin taberei Boc sau Blaga).

Acest nou partid va lua oameni nu doar din apropiații lui Băsescu (politicieni din fostul PLD, „intelectuali implicați” de genul Preda, Macovei sau consilieri prezidențiali precum Lăzăroiu sau Avramescu), ci și oameni nemulțumiți din PNL. Relevant în acest sens este conflictul tot mai clar dintre Antonescu și Patriciu, confruntare ce nu va rămâne fără urmări. Să nu uităm că Dinu Patriciu tot afirmă de ceva timp, prin tot felul de interviuri și editoriale, că ar fi dispus să sprijine un nou partid de dreapta. În plus, nici fostul premier Tăriceanu nu pare a fi foarte mulțumit de orientarea pe care Antonescu o dă autoritar liberalilor. Se pot, în aceste condiții, găsi suficienți membri PNL nemulțumiți care să încerce o nouă aventură de dreapta. O dreaptă „curată”, cum va fi ea prezentată.

Noul partid de tip PLD ar urma să reprezinte rezerva lui Băsescu post-2012, construcția politică (în esență, o platformă civico-politică) asigurând că Președintele nu va pierde dominațiaa pe care o exercită asupra României. Va fi un demers dificil de construcție, dar, folosind arhitectura guvernamentală, ea nu va fi imposibilă. În plus, noul partid va beneficia de întreg arsenalul mediatic, retoric și ideologic al „băsiștilor”, cei încrezători în reforma statului propusă de Președinte și nemulțumiți de cum execută PDL partitura.

Potențialul electoral al acestei mișcări de orientare populară, de centru-dreapta, este de circa 10%, reprezentând necesarul pentru ca o mare coaliție băsesciană (formată, bineînțeles, după alegeri) să aibă 51% după parlamentarele din 2012. Noul partid va încerca să atragă electoratul etico-justițiar (nemulțumit de actele de corupție din PDL prezentate de către mass-media), pe cel anti-comunist (profund nemulțumit de asocierea PNL cu partidul lui Dan Voiculescu) și pe cel dezamăgit de formarea USL (apreciind că PNL se deplasează către stânga și își neagă identitatea istorică). Mai mult, el va ataca puternic, printr-o guvernare care va încerca să fie cât mai puțin controversată, segmentul României majoritare tăcute, a celor care nu se prezintă la vot. Va fi deci „a treia cale” în zona politică de dreapta.

Care sunt deci reperele pentru consolidarea electorală a frontului prezidențial în vederea obținerii guvernării după 2012? Sunt câtevava repere, necesare și obligatorii:

Reușita formării de către premierul tehnocrat, alături de unii profesioniști și de politicieni plecați din PDL și PNL, a unui nou partid, a Albei-ca-Zăpada, dacă e să păstrăm terminologia lui Lăzăroiu,, din poziția de construct politic viabil (ideologie, organizare, aleși locali și structuri). Un scop al guvernării, chiar făcut manifest pe baza considerentelor etice („trebuie pus ceva în locul vechiului sistem depășit de partide”) va ține de susținerea construcției Albei-ca-Zăpada.Schimbarea agendei socio-economice a noului Guvern: abandonarea politicii austerității în favoarea unor măsuri de relaxare fiscală și de creștere a veniturilor populației (pensii, salarii). Impunerea discursivă a toleranței zero la corupție.Meținerea controlului asupra PDL.Menținerea relației cu UDMR prin mijloace specifice.Desăvârșirea planului legat de apropierea dintre UNPR și Partidul Poporului al lui Dan Diaconescu. Nu este improbabil ca cele două formațiuni să intre în alegeri pe o platformă comună. De altfel, în ultimul timp, după contactele publice dintre liderii UNPR și Dan Diaconescu, a început o campanie consistentă a progresisților de racolare de aleși locali USL. Numai într-o săptămână 28 primari din Olt, alături de foarte influentul primar al Devei, Mircia Muntean, au trecut la UNPR. În plus, Dan Diaconescu poate chiar candida la Primăria Capitalei, sprijinit fiind de UNPR, în eventualitatea menținerii sectoarelor. Fragmentarea spațiului partinic, prin coborârea pragului electoral la 3%. Încurajarea accederii PRM în Parlament (a se vedea cum se comportă PRM în Capitală, în Consiliul General al Municipiului București, unde votează cot la cot cu PDL).Privilegirea unui sistem electoral mixt, care să valorizeze suficient sistemul proporțional, și redesenarea colegiilor uninominale astfel încât să fie maximizate șansele PDL. Consilierul prezidențial Cătălin Avramescu deja vorbește despre avantajele unui sistem electoral în care parlamentarii să fie aleși jumătate uninominal și jumătate pe liste.

Ceva nou pe frontul USL? Ceva nou pe frontul stângii?

Dincolo de gestionarea relației cu PDL și de rezultatele guvernării, marea dificultate pentru noul partid de centru-dreapta al lui Băsescu va fi replica primită de la adversarii acestuia din opoziție. Unul din efectele colaterale ale construirii unui partid anti-sistem (ceea ce este, până la urmă, Partidul „Albă-ca-Zăpada”) este, întotdeauna, crearea condițiilor favorabile pentru apariția altor partide anti-sistem (din istoria politică românească post-1989, ne putem aminti de binomul UDMR –PUNR/PRM). Dintr-o asemenea perspectivă, este posibilă crearea unui contra-proiect politic, tot anti-sistem, în zona de centru-stânga.

Luând în calcul atât necesara contra-reacție la ce face Băsescu, cât și nemulțumirea față de evoluția USL, fixat doar în tensiuni interne ca urmare a inabilității fixării mult prea devrede a candidaților pentru alegerile locale din 2012, apariția noului partid de centru-stânga devine probabilă.

Evoluția Uniunii Social-Liberale este dezamăgitoare. PSD şi PNL sunt ca două elemente care sunt puse în oglindă şi îşi relevă fiecare defectele, în încercarea reciprocă de a obține o felie mai mare dintr-un tort electoral iluzoriu și descris doar de sondajele de opinie.

În PSD există o opoziţie reală la Victor Ponta la nivelul membrilor și liderilor locali, chemați să ducă greul campaniei electorale și să plătească inabilitățile conducerii instalate în februarie 2010. Această opoziţie generată de mişcările haotice ale partidului, de decizia parităţii cu PNL şi de haosul care înseamnă desemnarea candidaţilor prin sondaje de opinie este însă distribuită inegal şi nearticulată, deci invalidând posibilitatea unei schimbări la vârf. Condiţiile în care s-a negociat și format USL, alături de felul cum se comportă alianța, îi nemulţumesc pe cei mai mulţi dintre social-democrați, care ascund însă frustrarea, lăsând-o să fiarbă la foc mocnit.

În PNL, situaţia este exact inversă. Opoziţia la adresa lui Crin Antonescu este la nivelul liderilor PNL, vocali și influenți în partid (Tăriceanu, Orban, Vosganian). Cu toate acestea, nemulțumirea partidului este însă foarte scăzută, tocmai datorită condițiilor favorabile pentru liberali în care s-a format USL.

În aceste condiții ale unei alianțe disfuncționale, susținerea electorală a Uniunii se apropie vertiginos de pragul de 50%. Dacă la momentul formării, USL avea între 65% și 70%, ultimul sondaj CCSB, realizat în intervalul 2 – 5 mai 2011, arată Uniunea la 53,8%. În loc să capitalizeze nemulțumiții de guvernare, USL, în 3 luni, pierde între 11% și 16%.

În plus, USL pare paralizat în încercarea de a stabili candidații comuni pentru alegerile locale și parlamentare din 2012. După validarea criteriul parității, unul care nu avea niciun fel de bază în realitatea politică românească, PSD și ACD au foarte mari dificultăți în procesul de a-și maximiza șansele de succes. În plan local, înaintea realizării sondajelor pentru desemnarea candidaților, războiului între reprezentanții PSD și PNL este în toi și este previzibil ca el să ocupe agenda Uniunii ca principal subiect până în toamnă. Nemulțumirea din USL e atât de mare încât lideri ai PSD deja solicită renegocierea protocolui, pentru ca social-democrații să nominalizeze candidați pentru 24, și nu 21, de președinții de Consilii Județene. În condițiile în care USL se plafonează la puțin peste 50%, social-democrații simt pericolul de a avea cea mai mică reprezentare parlamentară din ultimii 20 ani (la final, vor avea probabil între 25% și 30% dintre parlamentari, deci mai puțini ca în 2008).

După cum deja se exprimă lideri locali ai USL, tulburări în sânul Uniunii se anunță și după anunțarea candidaților comuni, având în vedere că, cel mai probabil, cei cu șanse și care nu vor fi desemnați să candideze își vor încerca șansele fie ca independenți, fie reprezentând alte partide politice.

Nemulțumiții din USL, din ce în ce mai mulți, reprezintă astfel masa critică pentru o mișcare simetrică în zona de centru-stânga, prin raportare la ambiția prezidențială a unui nou partid de centru-dreapta. Se naște astfel, pe lângă axa PDL-USL, un sistem bipolar, deosebit de dinamic din punct de vedere politic, care are toate șansele să fie fundamental în rezultatul alegerilor din 2012 și în stabilirea configurației guvernării.

La nivel programatic, USL se remarcă prin lipsea unei viziuni în legătură cu guvernarea, un program comun articulat și clar încă lipsind. Chiar dacă acesta va fi lansat în viitorul apropiat, în contextul calității slabe a comunicatorilor principali și specializați ai USL, dar și a tensiunilor interne, e de așteptat ca el să nu trezească prea mult interes pentru mass-media și pentru electorat.

La nivel public, USL apare ca o formațiune de centru, fără identitate ideologică precisă. De exemplu, în discursul public al liderilor Uniunii, coexistă total nearmonizat o viziune economică liberală și o viziune socială de inspirație social-democrată. În acest context, zona de centru-stânga a electoratului nu are o reprezentare partinică serioasă. Luând în calcul și mișcările lui Băsescu din zona de centru-dreapta, apare ca fundamentată ideea apariției unei formațiuni de centru-stânga, ca reacție la impotența USL, la incapacitatea guvernamentală a PDL și la îngrijorările de la nivel european legat de acumularea și izbucnirea tensiunilor sociale în România în viitorul apropiat.

Dincolo de a fi un demers serios sau sortit succesului, ci mai degrabă naiv și resentimentar, ceea ce fac Cozmâncă și alți foști activiși comuniști cu înființarea Partidului Democrației Sociale are rostul de a arăta problema alegătorilor de centru-stânga. PSD, partidul de stânga, pare paralizat de formarea USL și gravitează într-un centru politic paralel cu interesele tradiționalului și posibilului său electorat. În mod firesc, se caută alternative, iar tentativele anti-sistem ale lui Băsescu se prea poate să nu fie decât catalizatorul nașterii unui real reprezentant al electoratului de stânga.

Apariția unor noi forțe politice, de centru-dreapta și de centru-stânga, reprezintă o amenințare pentru PDL, dar un pericol fundamental pentru USL. Într-un spațiu politic dezgustat de vechiul sistem partinic, apariția unei noi axe a conflictului politic între 2 partide anti-sistem (Albă-ca-Zăpada, pe dreapta și Partidul Curat al Stângii) poate nega statutul de alternativă al unui USL cu un bazin electoral în scădere (maxim 4 milioane de voturi) și poate determina reîntoarcerea poporului tăcut către urne, o altă amenințare către cei care deja se văd guvernând din 2012.