„Jurământul lui Hipocrate nu ne plătește facturile”. Medicii pun un diagnostic dur Legii salarizării: „O batjocură”

„Jurământul lui Hipocrate nu plătește facturile.” Este avertismentul dur lansat de un medic ATI, care susține că noua lege a salarizării riscă să golească spitalele de specialiști. Vor pleca peste hotare, mai spune medicul!

„Jurământul lui Hipocrate nu ne plătește facturile”. Medicii pun un diagnostic dur Legii salarizării: „O batjocură”

Medic ATI critică noua lege a salarizării. Sursă foto: magnific.com

„Jurământul lui Hipocrate nu plătește facturile.” Este avertismentul dur lansat de un medic ATI, care susține că noua lege a salarizării riscă să golească spitalele de specialiști. Vor pleca peste hotare, mai spune medicul!

Noua lege a salarizării asumată de Guvernul Bolojan, despre care însuși premierul spune că este o necesitate ce doar a fost amânată până acum, stârnește reacții vehemente din sectorul medical. Unele cadre vorbesc despre faptul că noile prevederi nu fac altceva decât să batjocorească sistemul medical. În aceste condiții, există medici care vorbesc despre faptul că România va rămâne fără sistem de Anestezie și Terapie Intensivă, dacă noua lege a salarizării va ajunge să intre în vigoare în forma actuală.

O astfel de opinie aparține medicului primar ATI Corina Georgescu. Specialistul vorbește despre un impact major negativ al prevederilor acestei noi legi asupra sistemului medical din țara noastră.

Se poate ajunge până la situația în care România nu va mai avea secții ATI, mai ales că noile propuneri legislative vin deja pe un fond delicat, al faptului că numărul rezidenților care aleg această specializare este în scădere.

„Muncim de 4–5 ori peste volumul prevăzut în contract”

Mai mult, medicul vorbește despre faptul că, personal, se confruntă cu un volum de muncă de 4 sau chiar 5 ori mai mare decât cel prevăzut în contractul de muncă, din cauza crizei de personal.

Astfel, medicii prezenți la lucru trebuie să suplinească și munca pentru posturile neocupate.

„Sunt medic primar ATI în cea mai mare unitate de Terapie Intensivă din vestul ţării. Eu şi colegii mei muncim într-un mediu performant în care volumul de lucru este de 4-5 ori mai mare decât ceea ce este stipulat în contractul de muncă.

Asta se întâmplă deoarece personalul este absolut insuficient”, a scris Corina Georgescu, joi, pe Facebook, citată de News.ro.

”Cred că e momentul să recunoaştem cu toţii că nu Hippocrate plăteşte facturile personalului medical”

Un alt aspect important subliniat de cadrul medical este acela că mulți dintre colegii domniei sale au lucrat pentru sisteme medicale din străinătate, dar au ales să revină în țară, fiind profesioniști bine pregătiți.

Medicul mai vorbește despre faptul că, astfel de profesioniști, cu experiență, sunt greu de menținut în țară în condițiile promovate de măsuri precum cele din noua lege a salarizării.

Ca atare, cel mai probabil mulți vor alege să părăsească România și să plece peste hotare, acolo unde sunt respectați și plătiți corespunzător.

”Suntem bine pregătiţi, mulţi am lucrat afară şi am decis să ne întoarcem.

Eu, personal, sunt membră General Medical Council (UK) şi Irish Medical Council. Am Diplomă Europeană de Anestezie în format complet (ambele părţi). Asta mă face un candidat foarte bun pentru afară. Mulţi dintre colegii mei sunt în aceeaşi postură.

Unii şi mai bine pregătiţi, mai tineri, cu mai puţine «obligaţii» faţă de România. Cum motivezi genul acesta de oameni să rămână aici, să nu plece automat unde văd cu ochii? Unde sunt respectaţi, unde sunt plătiţi.

Prin jurământul lui Hippocrate? Cred că e momentul să recunoaştem cu toţii că nu Hippocrate plăteşte facturile personalului medical. Hippocrate nu creşte empatia şi cheful de muncă”, a scris Georgescu.

Medicul consideră că noua lege a salarizării unitare este o batjocură

Ca să aibă dorință de muncă și să fie implicați, angajații din sistemul public de sănătate au nevoie de stimulent financiar, mai consideră medicul. Or, dacă pierzi jumătate din salariu, nu ai cum să mai simți motivație, mai transmite acesta. Conform medicului, noua lege a salarizării unitare nu e altceva decât o batjocură pentru sistem.

”Ştiţi ce creşte cheful de muncă, implicarea, răbdarea? Un medic/ asistent/ infirmier odihnit, hrănit, nebatjocorit, apreciat.

Ori, ce se întâmplă astăzi, cu această lege, este cea mai mare batjocură adusă personalului medical. Să pierzi jumătate din venit după toată munca depusă, nopţile pierdute, copiii lăsăţi acasă, e batjocură supremă. ROMÂNIA VA RĂMÂNE FĂRĂ ATI”, avertizează medicul.

Mulți rezidenți fug de specializarea ATI, acuză medicul

O altă problemă o reprezintă faptul că mulți rezidenți își schimbă specializarea după doar câteva luni, pentru că munca pe secția de ATI ar fi una dificilă, iar în astfel de condiții, această specializare va deveni și mai neatractivă pentru studenții de la Medicină.

”Nu toţi, dar tot mai mulţi. De ce să vadă zilnic moarte, sânge, secreţii. De ce să ia decizii la secundă, decizii care le albesc părul din cap. Mai ales într-o societate în care tot mai mulţi absolvenţi de Medicină se visează medici esteticieni, dermatologi, cabinete elegante, halate albe imaculate, bani mulţi, etc. Cum motivaţi alegerea ATI? Cum ne motivaţi pe noi să rămânem????? Cu jumătate din venitul lunar tăiat????”, a mai declarat medicul.

În continuare, Corina Georgescu susține că tot mai mulți dintre oamenii din cercul său iau în calcul plecarea din România, afirmând că peste jumătate dintre cei pe care îi cunoaște vorbesc despre această posibilitate. În opinia sa, țara va avea nevoie de noroc în lipsa unui sistem ATI performant, nu doar de cunoștințe sau competență.

Ilie Bolojan a abordat joi tema deblocării a zeci de mii de posturi din sănătate, vorbind și despre necesitatea adoptării legii salarizării unitare

Joi, premierul Ilie Bolojan a abordat două dintre cele mai importante subiecte pentru sistemul sanitar: deblocarea posturilor din sănătate și noua lege a salarizării unitare.

Într-o conferință de presă susținută după ședința de Guvern, șeful Executivului a explicat ce măsuri pregătește Guvernul pentru spitale și a apărat proiectul legii salarizării, contestat deja de o parte a personalului medical.

Ce spune Bolojan despre deblocarea a zeci de mii de posturi din Sănătate și de ce cere o analiză înainte

În ceea ce privește deblocarea posturilor din sănătate, Bolojan a anunțat că a cerut Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să prezinte, până la începutul săptămânii viitoare, o analiză privind situația din spitale.

Potrivit premierului, unitățile medicale care au cheltuieli de personal peste media națională sau un grad de ocupare al paturilor sub media națională ar putea fi depunctate atunci când solicită noi angajări.

Măsura urmărește ca posturile care vor fi deblocate să ajungă cu prioritate în spitalele unde există un deficit real de personal și o activitate medicală intensă.

„În loc să avem o secție, două, trei care n-au activitate, ar fi mult mai corect să direcționăm personalul și paturile către zone unde avem un necesar în societate, unde știm care sunt problemele, cu vârstnicii noștri și cu cazurile grave care ar trebui tratate.

Prin urmare, asta e explicația pentru care, înainte de a aproba astfel de solicitări, consider că e nevoie să lucrăm la cauze, la modul serios, și nu s-a lucrat la asta, în așa fel încât să avem bani în sănătate pentru servicii care se prestează pacienților, astfel încât managerii spitalelor să fie stimulați să-și îmbunătățească serviciile, să le ofere la prețuri cât mai bune.

Dacă continuăm cu acest sistem în care două treimi din fondul de salarii se virează automat, indiferent dacă faci sau nu activitate, nu o să ne ajungă niciodată banii, iar problemele din sănătate nu doar că nu vor fi rezolvate, ci se vor agrava”, a mai spus Bolojan.

Legea salarizării unitare a fost amânată până acum, dar e un act normativ necesar, spune premierul

Referitor la noua lege a salarizării unitare, Ilie Bolojan a declarat că este unul dintre cele mai dificile proiecte asumate de statul român în ultimii ani, fiind amânat succesiv de toate guvernele din cauza impactului asupra diferitelor categorii de bugetari.

Premierul a precizat că proiectul nu va intra, cel mai probabil, în dezbaterea sesiunii parlamentare extraordinare de săptămâna viitoare, însă ar putea fi adoptat într-o nouă sesiune convocată în luna august, dacă discuțiile vor fi finalizate.

Șeful Guvernului a susținut că legea este necesară pentru a aduce mai multă echitate și predictibilitate în sistemul de salarizare din sectorul public și a dat asigurări că niciun angajat nu va avea venituri diminuate.

„Este o lege care introduce mai multă echitate in salarii, e gandită conform puterii actuale a economiei româenști, fără să mai recurgem la împrumuturi care depășesc suportabilitatea României și e un mecanism stabil, care inseamna ca avem o valoare de referință, care se indexează în funcție de dinamică economică, iar salariile ar urma să crească conform creșterii economiei”, a mai spus premierul interimar, joi, 23 iulie.

Potrivit acestuia, acolo unde noile grile salariale ar indica salarii mai mici, diferențele vor fi compensate, iar aproximativ două treimi dintre bugetari ar urma să beneficieze de creșteri salariale, în timp ce restul vor avea salariile menținute la nivelul actual până la echilibrarea grilelor.

Totodată, Bolojan a avertizat că neadoptarea legii ar avea un impact major asupra bugetului, întrucât, în lipsa reformei, salariile ar urma să fie indexate automat cu rata inflației, ceea ce ar genera cheltuieli suplimentare estimate la aproximativ 12 miliarde de lei.

Află și Salariile primarilor cresc și cu 58%. Cât vor încasa anual până la maximul din 2031

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.