Cinci motive pentru și cinci contra primirii României în Schengen Pentru care nu merităm: Ne-am chinuit ani de zile cu campania anticorupție și, pe final de partidă, deși se putea evita, le dăm drumul la toți acuzații, că executivul, legislativul, procurorii și cele mai înalte curți nu se pot sincroniza ca să nu ajungă aproape toate cazurile mari acuzate de DNA la prescripție. Score: 0,29
Președinție, dragostea mea! Inclusiv pentru cei care, în campania din 2009, îl acuzau că a fost „în vizite subterane” la Moscova. Score: 0,29
Rusia a încheiat mobilizarea. Reacția lui Putin! Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri încheierea mobilizării parţiale decretate pe 21 septembrie de preşedintele Vladimir Putin pentru consolidarea armatei ruse în campania militară împotriva Ucrainei, relatează agenţiile AFP şi EFE. Score: 0,30
Kremlinul – Rusia, dispusă să discute cu SUA şi cu papa Francisc Rusia este dispusă să discute cu SUA şi cu papa Francisc pentru a se găsi o soluţie la situaţia creată de campania militară rusă în Ucraina, a declarat marţi Kremlinul, potrivit EFE. Score: 0,30
Guvernul SUA anchetează guvernul SUA. Rezultatul? Pe de altă parte, procurorul special John Durham (însărcinat acum să investigheze dacă ancheta privind ingerințele ruse în campania prezidențială a lui Trump din 2016 a fost corectă) a pierdut procesul împotriva rusului Igor Dancenko, una dintre sursele așa-numitului Dosar Steele, care a stat… Score: 0,29
O ciorbă sleită vărsată în poala unui părerist Doar că, după campania venită din partea acelor ziariști, Costel Sârbu a pretins retroactiv, mințind vădit, că ar fi avut discuții cu mine și că un colonel decedat i-ar fi relatat despre mine. Score: 0,28
Benjamin Netanyahu se întoarce În campania sa, promovată intens în reţelele sociale, Netanyahu nu a spus prea multe despre schimbările în domeniul judiciar. Score: 0,29
Cristoiu, ipoteză bombă – România, implicată Mareșalul Antonescu, deja înțeles cu Hitler pentru participarea României la Campania din Est, a acceptat venirea în țara noastră a Armatei Germane. Score: 0,29
Lovitură de teatru: Boris Johnson renunță la candidatură Fostul premier britanic Boris Johnson a anunţat duminică seară că renunţă să se prezinte în campania pentru Downing Street, întărind şansele marelui favorit, Rishi Sunak, pentru a-i urma în funcţie, cu excepţia unei noi lovituri de teatru, demisionarei Liz Truss, notează AFP. Score: 0,32
Diavolul, politica și madam Calomfirescu – Sf Politic În campania electorală îl criticasem în Tribuna Poporului cu multă asprime. Score: 0,29
Parlamentarii au călcat peste numele a zeci de mii de români 140 de mii de nume ale românilor care au semnat împotriva legilor justiției, călcate în picioare de parlamentari, la intrarea în Plen Un covor cu peste 143.000 de semnături strânse prin campania ,,Toți pentru Justiție’’ a fost întins de echipa Declic în fața Plenului Senatului României. Score: 0,30
Fudulia lui Gorghiu Președintele interimar al Senatului apreciază că, în prezent, campania USR cu „Fără penali în funcții publice”, de modificare a Constituției, rămâne fară obiect. Score: 0,29
Pulsul lumii: Biden, Putin și tensiuni cu saudiții …Mohammed bin Salman, zis şi MBS, despre care CIA consideră că este principalul responsabil pentru asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, motiv pentru care anterior în campania sa electorală Biden calificase Arabia Saudită drept un stat ''paria''. Score: 0,29
Divorțul politic – SF Politic În campania electorală îl criticasem în Tribuna Poporului cu multă asprime. Score: 0,29
Lămuriri necesare în afaceri dubioase Nu cumva contractul semnat de Andreea Lambru, secretar general adjunct al PNL (la vremea cînd Eduard Hellvig era secretar general) duce la spălarea de bani din Belgia, comisă pentru campania electorală a USL? Score: 0,31
Un nou val de COVID se pregătește în Europa Guvernul a decis să devanseze pentru începutul lunii octombrie debutul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 destinată celor mai vulnerabili şi prevăzută iniţial să însoţească campania antigripală de la mijlocul lunii. Score: 0,30
De ce a vorbit Hellvig? O posibilitate ar fi aceea de a-și păstra puterea de influență pentru situația în care va recomanda alegătorilor să-l prefere pe Ciucă în campania pentru alegerea noului președinte, iar campania să urmeze a fi anticipată. … Să fie sprijinit Ciucă în campania prezidențială. Score: 0,34
Ligia Deca și războiul din culise pe educație și pe gaze (2) Sau campania împotrriva plagiatului său va continua pînă la demisie, inclusiv pînă la ratarea posibilității de a deveni președintele Senatului? Score: 0,29
Ligia Deca, educație marinărească și zero pricepere (1) Amenințarea suspendării licenței pentru BlackSeaOil&Gas (Carlyle) a coincis și cu campania pe achiziția de BMW-uri, țintită pe președintele Iohannis. Score: 0,29
Tanc pentru Ucraina cumpărat din donații Organizatorii campaniei au anunţat că, într-o lună, campania a strâns 30 de milioane de coroane (1,2 milioane de euro). Score: 0,30
Trump acuză CNN: A depus plângere "Campania de descurajare a CNN, sub forma defăimării şi calomniei împotriva reclamantului, a escaladat în ultimele luni, deoarece CNN se teme că reclamantul va candida la preşedinţie în 2024", potrivit aceleiaşi surse. Score: 0,30
După demisia ministrului Cîmpeanu, trebuie să vină demisiile lui Ciucă și Iliescu Iohannis cere toleranță zero pentru plagiat, în condițiile în care Ciucă e acuzat Poziția publică a președintelui este la fel de corectă ca aceea din campania electorală din 2014, cînd îl acuza pe Victor Ponta și declara: „În calitatea mea de profesor cred că este totuși o foarte mare problemă dacă un elev copiază. Score: 0,29
Vezi ce mai pregătește Rusia legat de anexare El a pus la dispoziţia Moscovei forţe cecene pentru a sprijini Rusia în campania militară în Ucraina, iar criticile sale la adresa conducerii militare, după ce Rusia s-a retras din bastionul său din Liman (regiunea Doneţk), au fost unele dintre cele mai tranşante de la începutul conflictului, care durează deja de şapte luni. Score: 0,29
Alegeri în Bulgaria: Borisov, din nou pe cai mari Consecinţele războiului Rusiei în Ucraina au dominat campania electorală. … Campania a fost marcată de asemenea de acuze reciproce de corupţie şi incompetenţă, dar şi de insulte între candidaţi. Score: 0,32
Tanczos Barna versus Declic Campania Declic, finanţată de o comunitate care e una de respectat, s-a transformat, în loc de campania de protejare a pădurilor, într-o campanie de atac la adresa persoanei mele, ceea ce nu este corect şi nu caracterizează comunitatea Declic", a declarat Tanczos Barna pentru Agerpres. Score: 1,09
Ponta, despre activiştii de mediu: „Nu i-a mai durut nici în cot” Parcă şi Dl Preşedinte Iohannis 'salva Roşia Montană' în Campania din 2014 alături de întregul PNL. Score: 0,29