
Fostul preşedinte american Donald Trump a depus luni o plângere împotriva CNN, acuzând canalul de ştiri că îl defăimează deoarece se teme că va candida din nou la preşedinţie în 2024 şi pretinzând despăgubiri de 475 de milioane de dolari, notează AFP.
CNN, unul din principalele canale de televiziune din Statele Unite, „a căutat să-şi folosească imensa influenţă – presupusă ca o sursă de informare +de încredere+ – pentru a-l defăima pe reclamant în faţa telespectatorilor şi cititorilor săi, în încercarea de a-l învinge politic”, potrivit textul plângerii depuse în Florida.
„Campania de descurajare a CNN, sub forma defăimării şi calomniei împotriva reclamantului, a escaladat în ultimele luni, deoarece CNN se teme că reclamantul va candida la preşedinţie în 2024”, potrivit aceleiaşi surse.
Donald Trump cere despăgubiri de 475 de milioane de dolari.
Pe tot parcursul mandatului său, fostul preşedinte republican a avut o relaţie oribilă cu marile media precum CNN şi New York Times, pe care le-a numit media „fake news”. În mod regulat, el s-a dezlănţuit împotriva lor pe Twitter, de unde între timp a fost interzis, reaminteşte AFP.
Interesant daca de gandesti ca in Romania este o campanie de presa pentru construirea unei perceptii publice de impartialitate a CNN, iar fostul presedinte american o spune direct ca CNN este in realitate un fake mediatic. Chiar asa CNA ul de la noi oare nu se sesizeaza pe aceasta informatie veridica, ar fi sa aflam daca si domnul Gadea este participant voluntar sau actioneaza la ordinul filialei centrale a CNN pentru defaimarea sau preamarirea unor cetateni romani, sau poate ca este pe statul de plata inclusa si o clauza de colaborare unidirectionala de tip militar,
… si ce, nu-i adevarat! Dar CNN nu merge de nebuna , singura, primeste ponturi de la FBI!
475 de milioane de dolari ? Asa, asa, si jumatate din suma sa o plateasca gunoiul de Antena 3 ! Sa-l vad pe pastorul „tremurici” cum face cheta in fiecare duminica la el in biserica (sau ma rog, cum o fi la ei la secta) ca sa salveze „mizeria-mama” !
Trump, cel mai mare Președinte al SUA de la Ronald Reagan încoace și dușmanul #1 al Globalismului.
Singurul partid din România care l-a sprijinit direct e AUR !
MAGA !?
Intra la gramada si A3, cumva?
Antena 3 CNN numai asta fac, mint cu nerusinare.