Fermecătoare serate muzicale Lunaria, noi provocări Ion Bogdan Ştefănescu Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I", una dintre cele mai frumoase săli bucureştene, destinată recent muzicii camerale, va fi gazda unui alt eveniment. Score: 0,27
Marea restructurare a lui Boc: de la MAE pleacă un om, de la Educaţie 88, de la Finanţe 105 În centralele ministerelor, în agenţii şi autorităţi vor lucra anul următor 241.726 de angajaţi, relevă datele bugetului defalcate pe ministere publicate la sfârşitul săptămânii trecute, cu doar 805 angajaţi mai puţin decât în 2011, adică o reducere infimă, de 0,02%. Score: 0,88
Criza nu iartă nimic: Până și Elveția are probleme Potrivit oficialului elvețian, decizia din septembrie a băncii centrale a ţării de a fixa o rată de schimb de 1,20 franci elveţieni pentru un euro a redus riscul unei recesiuni dar asta nu înseamnă că Elveţia este într-o situaţie uşoară având în vedere criza din zona euro. Score: 0,29
Merkel şi Sarkozy creează un spaţiu Schengen fiscal O sursă apropiată băncii centrale a declarat că, dacă politicienii pot conveni un plan complet, BCE îl va sprijini. Score: 0,28
„Dansaţi, dansaţi, altfel vom fi pierduţi” Realismul şi speranţa au fost elementele centrale în teatrul-dans al Pinei Bausch. Score: 0,27
The Economist: Euro se poate prăbuşi în câteva săptămâni Fără o schimbare dramatică la nivelul Băncii Centrale Europene şi al liderilor europeni, moneda unică poate eşua în doar câteva săptămâni, scrie The Economist. Score: 0,28
Prognoza meteo: Vezi cum va fi vremea în acest weekend Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile centrale, nord-vestice şi sud-estice, mai ales dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă local în Câmpia de Vest şi Câmpia Română şi pe arii restrânse în restul zonelor joase, potrivit datelor ANM. Score: 0,29
Italia se împrumută la dobânzi de aproape 8% Declaraţiile de ieri ale Angelei Merkel, care spunea că nu se pune problema ca statutul Băncii Centrale Europene să fie schimbat pentru a premite finanţarea deficitelor statelor membre, nu au ajutat cu siguranţă la creşterea încrederii în pieţele financiare, care sperau la punerea în funcţiune a tiparniţei de euro. Score: 0,28
Reactorul nr. 2 al centralei nucleare Zaporojie din Ucraina, oprit din cauza unei defecţiuni Not found: centrale Score: 0,50
Băsescu atacă Banca Naţională a Austriei Şeful diviziei din România a Raiffeisen, Steven van Groningen, a dat asigurări că recomandarea băncii centrale de la Viena nu va afecta filiala locală. Score: 0,29
Netanyahu cere sancţiuni suplimentare pentru Iran Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a cerut joi impunerea de sancţiuni asupra industriei petroliere şi Băncii centrale iraniene pentru a forţa Teheranul să renunţe la proiectul nuclear. Score: 0,29
Republica Moldova poate fi inclusă într-o trilaterală cu România şi Israel În cadrul conferinţei de presă a premieruilor Emil Boc ş Benjamini Netanyahu, cel din urmă a facut apel pentru aplicarea unor sancţiuni mai dure împotriva Iranului, în special împotriva industriei petroliere şi a băncii centrale de la Teheran. Score: 0,28
Bancherii austrieci îi răspund lui Băsescu: Speculaţii. Nu plecăm cu banii din România Preşedintele şi CEO al Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen, a ţinut să precizeze joi faptul că anunţul Băncii Centrale din Austria potrivit căruia băncile austriece ar trebui să îşi reducă liniile de finanţare acordate subsidiarelor din Europa de Est nu va afecta România, în contextul… Score: 0,28
Investitorii nu mai au încredere în Germania. Franţa îşi poate pierde ratingul AAA O alta mare îngrijorare vine din partea băncii franco-belgiene Dexia, scrie Reuters care citează o sursă din cadrul băncii, potrivit căreia Dexia a început să apeleze la fondurile de urgenţă ale băncilor centrale din in Italia, Spania, Belgia şi Franţa, unde are subsidiare. Score: 0,30
Iranul anunţă arestarea a 12 agenţi CIA Un influent parlamentar iranian a făcut cunoscut că autorităţile iraniene au arestat 12 agenţi ai Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA, a informat agenţia de ştiri oficială iraniană IRNA, relatează joi Associated Press, potrivit Agerpres. Score: 0,29
Băsescu: Vreau să cred că nou-veniţii în UE nu vom fi puşi să vă plătim lăcomia "Vreau să cred că anunţul Băncii Centrale a Austriei privind scăderea fluxurilor de capital către statele din zona non-euro a fost o eroare sau o neînţelegere a efectelor", a adăugat Traian Băsescu. Score: 0,29
Cutremur de magnitudine 5,9 în apropiere de Fukushima Un puternic cutremur s-a produs joi dimineaţă în apropierea centralei nucleare japoneze de la Fukushima, potrivit Agerpres. Score: 0,29
Guvernul de tranziţie din Tunisia a demisionat. Noul executiv va fi dominat de islamişti Conducerea Băncii centrale va reveni tot Ennahda. Score: 0,28
BNR, în dezacord cu Băsescu: Nu ne gândim la anul 2015 pentru intrarea României în zona euro Banca Naţională a României nu a luat ca reper ferm anul 2015 pentru intrarea României în zona euro, întrucât aderarea depinde atât de îndeplinirea unor criterii, cât şi de contextul european, a declarat, miercuri, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului băncii centrale. Score: 0,87
Exploatarea de la Roșia Montană, proiect deficitar, conceput în manieră sălbatică Exploatarea zăcământului menţionat în sistemul preconizat de Gold Corporation, va distruge localitatea Roşia Montană în care, redusă la scară, dar extraordinar de expresivă, este înmagazinată întreaga civilizaţie transilvană şi a Europei Centrale, cu melanjul său etnic, multiculturalism şi multiconfesionalism; 4. Score: 0,28
Spania are nevoie de sprijin european, care să garanteze solvenţa datoriei de stat …mecanismele de sprijin pentru statele cu probleme din zona euro să fie dezvoltate la capacitate completă, pentru a putea cumpăra obligaţiuni spaniole în locul Băncii Centrale Europene, care a început din august să preia titlurile pentru a reduce dobânzile. Score: 0,28
Jean-Claude Trichet a devenit noul preşedinte al G30 Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, francezul Jean-Claude Trichet, a fost numit marţi în funcţia de preşedinte al G30, un grup consultativ format din bancheri, legislatori şi economişti importanţi. Score: 0,31
Ponta şi Antonescu merg la Alba Iulia Oficialităţile centrale şi locale au programat la Alba Iulia manifestări de rang secund. Score: 0,28
Cine este Aurel Teodorescu, soţul Danielei Andreescu, madama fără rude de la RA-APPS …luase tainul de la SIE de pe urma aranjamentului din Vamă a avionului IL-76»,ar fi solicitat firmei imobiliare «ACTIV CONSULTING» oferte pentru cumpărarea a două vile centrale în valoare de 150.000, respectiv 120.000 dolari, a două terenuri în zona Cernica (5000 m.p.) şi Băneasa (500 m.p.), Score: 0,28
Băncile austriece vor limita creditarea în România Sucursalele Erste, Raiffeisen şi Bank Austria, deţinută de UniCredit, vor acorda împrumuturi în funcţie de nivelul depozitelor din ţările gazdă, a anunţat o declaraţie de Băncii centrale a Asutriei. Score: 0,28
Zece bănci au luat de la BNR 6,2 mld. lei la dobânda de 6% Cererea de lei creşte puternic în urma intervenţiilor băncii centrale pe piaţa valutară pentru sprijinirea leului care duc la scăderea lichidităţii, iar analiştii cred că mai ales săptămâna trecută BNR a intervenit aproape constant pentru a tempera creşterea cursului. Score: 0,28