Previziunea Pfizer: Pandemia s-ar putea extinde până în 2024! Pandemia s-ar putea extinde până în 2024, au declarat reprezentanții companiei Pfizer. … Până în 2024, boala ar trebui să fie endemică pe tot globul, potrivit previziunilor companiei. Score: 0,25
Vuza (Chimcomplex Borzești) va depune ofertă pentru Rompetrol A fost pronunțat și un nume, acela al companiei petroliere poloneze PKN Orlen, care ar dori să cumpere rafinăria Petromidia, cea mai mare unitate de profil din țară. Score: 0,25
Aeroportul Otopeni: Nervii cetățenilor și nervi politici În schimb, nu a uitat să populeze cât mai rapid Consiliului de Admnisitrație al Companiei Naționale Aeroporturi București cu pesediști. Score: 0,25
S-au aprobat două noi tratamente anti-Covid. Vezi detalii În ceea ce priveşte tratamentul Kineret al companiei suedeze Sobi, folosit deja pentru a trata artrita şi bolile inflamatorii, acesta poate ''preveni dezvoltarea unei insuficienţe respiratorii severe la pacienţii cu COVID-19''. Score: 0,25
COMVEX SA, de 30 de ani, mereu pe val Și deschiderea companiei este acum impresionantă, iar COMVEX este cunoscută acum pe toate continentele, depozitând minereu inclusiv de la Polul Nord. Score: 0,25
Trebuie să știți asta despre vaccinul Johnson&Johnson Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat miercuri că vaccinul anti-COVID-19 al companiei americane Johnson&Johnson poate fi utilizat ca doză de rapel ("booster") dacă au trecut cel puţin două luni de la administrarea primei doze la persoane cu vârste de peste 18 ani, transmite AFP. Score: 0,76
Scumpirea transportului maritim loveşte din plin companiile româneşti Restricțiile generate de situația pandemică la nivel global au dus la o creștere semnificativă a costurilor de transport maritim cu până la 82% în ultimul an, anunță un comunicat al companiei de distribuție de materii prime chimice Stera Chemicals. Score: 0,25
Specialişti: Piața imobiliară va exploda în 2022 …ianuarie 2022, trendul va fi din nou unul crescător și, potrivit analizelor noastre, prețurile pe metru pătrat vor atinge maxime istorice, a spus Cătălin Priscorniță, CEO al companiei imobiliare Blitz. Score: 0,25
Miliardar ceh, conectat la STS, se extinde în România De exemplu, în urmă cu câțiva ani, Serviciul de Telecomunicații Speciale a acordat un contract de 6,82 milioane de lei companiei Premier Energy Trading, pentru furnizarea de gaze naturale categoria de consum B în baza unui acord-cadru încheiat de Asocierea formată din Direcția Achiziții… Score: 0,25
Ciolacu: Dacă mai apare o taxă înseamnă că înlocuieşte altă taxă Vă rog frumos să luaţi legătura cu redactorii dumneavoastră de specialitate să vedeţi companiile similare companiei româneşti Dedeman cât plătesc impozit pe profit în România". Score: 0,25
Ministerul de Interne cumpără elicoptere Black Hawk PZL Mielec este astăzi cea mai mare unitate de producție a companiei mamă Lockheed Martin din afara Statelor Unite. Score: 0,25
Adaptarea rețelei naționale energetice la „verde”, la start Inițiativa CARMEN va deveni primul Proiect de Interes Comun din aria tematicã „Smart Grids” de pe teritoriul României, reprezentând cel mai ambițios proiect al companiei noastre, atât din punct de vedere al complexitãții tehnice, cât și al valorii bugetare și o oportunitate majorã de modernizare a infrastructurii de distribuție… Score: 0,25
Pfizer şi-a testat vaccinul pe tulpina Omicron: Trebuie 3 doze Reprezentanții companiei Pfizer anunță că doza 3 a vaccinului anti-COVID este eficientă împotriva variantei Omicron. … Reprezentanții companiei au mai anunțat că un vaccin împotriva variantei Omicron ar putea fi gata în luna martie, anul viitor. Score: 0,76
Revoltă a drumarilor: Nu ne dați, nu deszăpezim Drumurile din România riscă să rămână înzăpezite în această iarnă dacă angajații Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) nu își vor primi măririle de salarii, amenință sindicaliștii. Score: 0,25
Responsabil Pfizer: Doze booster, ”un număr de ani de acum înainte” Un director din cadrul companiei Pfizer a declarat că este posibil ca oamenii să aibă nevoie de doze ''booster'' împotriva COVID-19 ''un număr de ani de acum înainte''. Score: 0,25
Buzăianu, băiat deștept din energie, spune că a dat bani la PDL Ceea ce am aflat ulterior este că, în momentul în care Budeanu a dus banii, acesta i-a dus banii doamnei Topoliceanu (prietenă cu Udrea la acea vreme şi şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, n.r.) în Modrogan. Score: 0,25
OMV Petrom: „Vom investi 11 miliarde euro până în 2030” OMV Petrom va investi 11 miliarde de euro până în 2030 pentru reducerea emisiilor de carbon, acesta fiind cel mai mare plan de investiţii private în sectorul energetic din România, potrivit Strategiei 2030 a companiei "Transformare pentru un viitor cu emisii reduse de carbon". & Score: 0,25
Va avea Germania un cancelar de încredere? …mereu prieteni puternici în Germania – fostul cancelar Gerhard Schroeder este artizanul proiectului Nord Stream 1, care operează de ani de zile, tot el este președintele companiei Nord Stream 2, deținută de Gazprom, tot el face parte din consiliul de administrație al celei mai puternice companii petroliere ruse, Rosneft. Score: 0,25
Liber la percheziții informatice în cazul deputatului Suspectul ar fi procedat similar, în cursul lunii februarie 2020, precum și în lunile aprilie și august 2021, pe lângă conducerea Companiei Naționale Poșta Română în scopul angajării unei persoane la această instituție, respectiv a numirii unei alte persoane într-o funcție de conducere la nivel județean. Score: 0,25
Austriecii, suspecți de abuz de poziție dominantă pe piața medicamentului Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie ce vizează un posibil abuz de poziție dominantă al companiei Boehringer Ingelheim RCV GmbH&Co. … În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat o inspecţie inopinată la sediul sucursalei companiei investigate din România. Score: 0,25
Lovitura lui Trump: A strâns 1 miliard de dolari Trump avea 89 de milioane de urmăritori pe Twitter, 33 de milioane pe Facebook și 24,5 milioane pe Instagram în momentul în care a fost blocat, potrivit unei prezentări de pe site-ul companiei sale. Score: 0,25
(VIDEO) Proteste masive în Austria, Olanda, Serbia Mii de manifestanţi au blocat sâmbătă în Serbia şosele, autostrăzi şi artere urbane, într-un nou protest îndreptat împotriva guvernului şi unui proiect al companiei anglo-australiene Rio Tinto de exploatare a unei mine de litiu, transmit agențiile de presă străine. Score: 0,25
Bloomberg: Cele mai importante personalităţi ale anului 2021 …mapamondului cum sunt Joe Biden, Vladimir Putin sau Emmanuel Macron, iată zece dintre cele importante nume ale anului 2021: Albert Bourla Un veteran de aproape trei decenii al companiei, Bourla a preluat conducerea în 2019 şi a început să puna bazele succesului recent al Pfizer. Score: 0,25
A câștigat un contract de milioane în Marea Britanie Accesarea pieței Regatului Unit face parte din strategia de expansiune teritorială a Antibiotice și se înscrie în Planul de Organizare și Dezvoltare Strategică al companiei pe termen lung. Score: 0,25
SMR. Realitate sau o altă față morgana a energeticii românești? Domnul Popescu punea presiune pe Hidroelectrica să finalizeze procedurile de vânzare pe bursă a companiei cele mai profitabile din domeniul energiei electrice curate, așa cum suntem obligați prin angajamentele asumate (PNIESC și PNRR) în loc să facă tot ce e posibil… Score: 0,25
Primul studiu: E sau nu Omicron în România! În acest fel, ne-am arătat susținerea față de autoritățile române, punând la dispoziție toate datele obținute și oferind tot suportul necesar exclusiv din fonduri proprii ale companiei. Score: 0,25