De știut, dacă mergeți în Bulgaria Taxele pentru vinietele electronice în Bulgaria, pentru mijloacele de transport cu greutate de până la 3,5 tone, vor fi reduse cu 10% începând cu data de 1 ianuarie 2023; până la data de 31 decembrie 2022, cuantumul lor rămâne neschimbat. Score: 0,26
Scrisoare deschisă adresată ministrului Transporturilor şi Infrastructurii Domnule Premier, In privinţa legăturilor rutiere spre Basarabia, nu ştiu dacă aţi pus pe agenda şedinţei comune a guvernelor României şi Rep.Moldova o discuţie referitoare la o posibilă autostradă Bucureşti-Chişinău, aşa cum v-am propus [Ministerului] în prima jumătate a lunii decembrie 2021, când încă se dezbătea PIDIT. Score: 0,25
Parlamentarii au scăpat de grijă A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie”. Score: 0,25
La vremuri noi, „năravuri” vechi: Kovesi pârăște statul român …persistentă, combinată cu ultimele evoluții, ar justifica un raport către Comisia Europeană în conformitate cu considerentul 16 din Regulamentul (UE) 2020/2092 din 16 decembrie 2020 privind un regim general de condiționalitate pentru protejarea bugetului UE ( nr- condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept)"… Score: 0,25
Se închide investigația privind Oltchim În decembrie anul trecut, Tribunalul Uniunii Europene a constatat că Comisia nu a reuşit să demonstreze că două măsuri de sprijin, respectiv cea privind neexecutarea datoriilor şi anularea datoriilor constituiau ajutoare de stat şi, prin urmare, a anulat parţial decizia Comisiei din 2018. Score: 0,26
PSD pune condiții la închiderea termocentralelor …PSD într-un comunicat Prin OUG-ul recent adoptat privind decarbonarea, s-a legiferat închiderea tuturor termocentralelor pe cărbune – și lignit și huilă – până la 31 decembrie 2030, și a minelor și carierelor aferente. Score: 0,25
Se înființează Muzeul Național al Revoluției „Ziua de astăzi, 29 iunie 2022, marchează pentru posteritate înființarea, prin lege, a Muzeului Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989”, a anunțat, pe Facebook, Unitatea de Management a Proiectului (UMP) din cadrul Ministerului Culturii. Score: 0,25
Un nou val de Covid în Europa! Care sunt cauzele "Persoanele care au contractat o infecţie cu Omicron BA.1 în decembrie sunt acum mai puţin protejate decât erau la începutul acestui an", a explicat Samuel Alizon, director de cercetare în cadrul CNRS (Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice din Franţa). & Score: 0,25
Jurnalul unui faliment. Termoelectrica În decembrie 2022, a fost preluat întregul site al fostei centrale, Nova Power & Gas devenind proprietar unic al site-ului şi deţinător al tuturor activelor aflate în proces de demolare. Score: 0,26
Cursa dezarmărilor Banii de înzestrare, deși s-au triplat din 2017 încoace, s-au risipit în mare parte pe această socoteală criminală, care a produs doar averi politice, avansări de generali și parade militare de 1 Decembrie. Score: 0,25
A fost prins „Prințul” Paul Paul al României, dat în urmărire în decembrie 2020 după ce a fugit din țară înainte de a fi condamnat definitiv de instanța supremă la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, a fost prins la Paris. Score: 0,77
Primăria Capitalei vrea să cumpere un muzeu „Având în vedere că în luna decembrie a anului trecut, unul dintre moștenitori a înștiințat PMB că dorește să vândă cota de 1/2 din imobil, Comisia de analiză a solicitărilor privind exercitarea… Score: 0,25
România s-a hotărât să scape de o datorie jenantă România a devenit cel de-al 19-lea stat membru al Agenției Spațiale Europene în luna decembrie 2011. Score: 0,25
Ziua internaţională a iei româneşti la Split Expoziţia a mai fost vernisată şi în alte locuri din Croaţia – la Galeriile Klovicevi Dvori din Zagreb, la 1 decembrie 2021, şi la Galeriile Principij din Rijeka, la 12 aprilie 2022. Score: 0,25
Hodorkovski, despre sancțiuni: Ce Dumnezeu faceți?! Hodorkovski a fost eliberat de Vladimir Putin, în decembrie 2013, după negocieri purtate de ”diplomația secretă” germană cu foștii ”oameni ai lui Andropov” de la Moscova – cei care au constituit o diplomație paralelă în anii 1970 și 1980. Score: 0,25
Două guvernări liberale amenințate Moțiunea vine după ce premierul Kiril Petkov (liderul partidului Continuarea Schimbării, pro-european și liberal, care se află la guvernare din decembrie anul trecut), l-a demis pe ministru Apărării, nemulțumit că nu are o poziție suficient de dura față de Rusia. Score: 0,25
Fostul ministru al Mediului, trimis în judecată În perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021, pentru a-și crea un necesar justificării primirii foloaselor necuvenite, aceleași trei persoane au întocmit mai multe documente false (contracte de închiriere, note contabile, etc.)”, Score: 0,25
Elena Udrea: Cine se teme de rejudecarea Galei Bute? Dau doar două exemple din motivare: 1) Cei 4 au considerat că 6 ani nu sunt de ajuns să se rejudece apelul în Gala Bute, invocând astfel riscul de prescripție despre care vorbește decizia CJUE din decembrie 2021. Score: 0,25
Germania se întoarce la cărbune Conform noilor reguli adoptate după izbucnirea războiului din Ucraina, depozitele germane trebuie să fie pline în proporţie de 65 % până la 1 august, 80 % până la 1 octombrie şi 90 % până la 1 decembrie. Score: 0,25
Călin Popescu Tăriceanu, achitat definitiv 633 din 7 decembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul 3297/1/2020. Score: 0,25
Clujul lui Boc, orașul micilor proiecte. Cele mari… 21 Decembrie modernizat cu surle și trâmbițe, dar au omis să spună că doar pe… Score: 0,25
(VIDEO) Directorul SRI nici usturoi n-a mâncat Laboratoarele Securității au fost abandonate în grabă în decembrie 1989, dar virușii dezvoltați în ele pătrunseseră deja adânc în societatea noastră. Score: 0,25
Când totul se întâmplă, în tăcere, la Cotroceni, deși nu acolo este locul Cum niciodată nu este prea târziu și, mai cu seamă pentru că trebuie să ne amintim pentru ce au murit atâția oameni în decembrie 1989, vă reamintim următoarele: 02.2009: www.crj.ro/21-ianuarie-2009-romania-devine-o-tara-a-lui-big-brother/ 01.2015: www.crj.ro/big-brother-3-la-fel-de-neconstitutionala… Score: 0,25
Obiectivul guvernului pentru A7 Apreciez că este foarte important să asigurăm acest ritm de coerență derulării întregului program, pentru că obiectivul asumat pentru anul acesta e ca până pe 31 decembrie să fie semnate toate contractele pentru Autostrada Moldova. Score: 0,25
Anthony Fauci are COVID-19 Fauci a primit una dintre primele doze de vaccin Covid de la Moderna, în decembrie 2020. Score: 0,26
Angajările la stat, suspendate Guvernul a aprobat, joi, prin ordonanță de urgență, suspendarea ocupării prin concurs sau examen, începând cu data de 1 iulie și până la 31 decembrie 2022, a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, cu excepția posturilor unice. Score: 0,77