Economie Politică JPMorgan şi Goldman Sachs, acuzate de manipularea preţurilor aluminiului în SUA Autorităţile din SUA şi-au îndreptat recent atenţia asupra deţinerii de depozite de mărfuri de către marile bănci americane, care au început în consecinţă să-şi reducă expunerea pe astfel de activităţi. Score: 0,29
Actualitate MM Stoica despre calificarea Stelei Am fost inteligenți și cinici în ultimele minute și pentru asta merită felicitări toți, pentru că nu ne permiteam să ne expunem. Score: 0,29
Actualitate Extern 68 de ani de la bomba nucleară de la Hiroshima 140.000 de persoane au murit în urma expunerii la radiaţii între momentul bombardamentului şi luna decembrie a acelui an. Score: 0,29
Actualitate Extern Serie misterioasă de decese în Canada Simptomele (diaree şi vomă) apar în primele 24-48 de ore după expunerea la virus. Score: 0,29
Actualitate Editorial Se lucrează la o statuie Degradarea spaţiului public şi lăsarea acestei situaţii unei expuneri făţişe arată, printre altele, coborârea spre nivelul incert al supravieţuirii. Score: 0,28
Lifestyle Sănătate Eugen Nicolăescu recomandă populaţiei să se protejeze în perioada caniculei …este mesajul către populaţia cu risc, mă refer aici la bătrâni, la bolnavi, la copii mici, care ar trebui între orele 11 şi 18 să evite să iasă din casă sau să aibă o expunere mai prelungită la soare. Score: 0,29
„Aventurile adevărului. Pictură şi filosofie” Comisarul îşi expune îndoielile şi ezitările, preferinţele şi momentele de inspiraţie. Score: 0,30
Dansul este pentru Baryshnikov iubire, dialogul cu spaţiul şi timpul Expoziţia de acum “Dance This Way”, în care expune 34 de fotografii, revoluţionând acest domeniu, este centrată pe balet. Score: 0,28
Actualitate 10 cifre despre o afecțiune care atinge aproape o treime dintre femei Femeile din România sunt în general reticente în a expune simptomatologia adusă de această afecțiune cu orice altă persoană, de la partenerul de viață și până la medicul ginecolog. Score: 0,29
Bargello, perla Evului Mediu şi a Renaşterii Despre istoria acestui lăcaş de cultură este o expunere sugestivă în catalogul expoziţiei, semnată de Sophie Caron. Score: 0,28
Actualitate Fukushima: TEPCO admite existenţa unui risc sporit de cancer la tiroidă pentru 2.000 de angajaţi TEPCO a recunoscut existenţa acestor riscuri după ce şi-a revizuit, mai devreme în această lună, metoda de estimare a nivelului de expunere la radiaţii pentru muncitori. Score: 0,29
Fost director CIA: furăm secretele altora și suntem chiar foarte buni la asta Acum, băiatul asta expune întreaga instalație care transportă informația. … Expune metodele prin care ajungem la această informație. Score: 0,30
Scenele verii Li se adaugă o expunere cu imagini ale unor personalităţi marcante de origine armeană, care au avut un rol important în dezvoltarea oraşului Bucureşti. Score: 0,28
„Azi, în România, un scriitor nu mai e nimic… e un homeless” „Scrisul e un exerciţiu al zădărniciei şi al singurătăţii” Stelian Tănase vorbeşte şi aminteşte de această perioadă de tranziţie, îmbinând expunerea istorică de arhivă cu analiza politică la zi şi investigaţia psihologică. Score: 0,28
Economie Politică Moody’s a redus ratingurile pentru depozite ale BRD şi BCR Moody’s a explicat că reducerea ratingului BCA a fost determinată de deteriorarea în continuare a calităţii activelor, de aşteptările ca banca să aibă dificultăţi să revină la o profitabilitate sustenabilă în 2013 şi din cauza expunerii băncii la o valoare incertă a garanţiilor. Score: 0,30
A doua viaţă pentru „La Cité Radieuse” Pe terasă, el expune între altele “Raze”, un fascicul de linii definind un plan virtual între verticalele şi orizontalele acoperişului, piese stabile, cum ar fi arbori plantaţi în… Score: 0,28
Lovitura de stat. Ghid practic 4 Vezi Capitolul 4, care expune neutralizarea forţelor politice. Score: 0,28
Muzeul Colecţiilor de Artă primeşte distincţia GADIF Membrii GADIF România au apreciat faptul că “Muzeul Colecţiilor de Artă” beneficiază, în noua sa formulă de expunere, de etichete şi panouri explicative şi în limba franceză (alături de limbile română şi engleză). Score: 0,29
Fascinaţia Marelui Atelier al Sudului Tropez efect de soare Gauguin plecase în Martinica, Renoir expunea „Femei la baie”, rezultatul mai multor ani de cercetări, Monet începea să-şi vândă pânzele cu un preţ bun. Score: 0,28
Corespondenţa unui artist aproape uitat: Emile Bernard Cu un stil viu, erudit, Bernard îşi expune în corespondenţă ideile estetice şi părerea despre artiştii contemporani lui. Score: 0,29
Cultura românească în lume …Institutul Cultural Român de la Lisabona se asociază în premieră nu doar la un dialog între galerii, dar şi la un duel/ duet artistic: fotograful portughez Cláudio Garrudo expune la Bucureşti, iar pictorul Gili Mocanu, la Lisabona. Score: 0,30
Lumea în oglinzi paralele De la “Melusina”, la “Virgo” şi apoi la însemnele trecutului nostru recent, expunerea lucrărilor creatoarei devine un traseu coerent, într-un fel de iniţiere inversă, a cărei gravitate atinge dramaticul. Score: 0,28
Actualitate Extern Ciprul contestă din nou planul de salvare ”nedrept” impus de UE Președintele de la Nicosia susține ca Bank of Cyprus va trebui să preia ceea ce mai rămâne din Laiki Bank și astfel se va expune datoriilor grecești, spre exemplu, urmânsa sa ajungă într-o situație foarte vulnerabilă. Score: 0,29
Nina Batalli, între România şi Italia Expune pentru prima dată la "Salonul Oficial de Primăvară" în 1939. … Peisaj maritim Din 1948 se stabileşte în Italia şi în 1949 expune la Napoli. … În 1951 expune la “Medusa”, în 1954 la Chiurazzi şi în 1955 la “Galeria del Vantaggio” din Roma. Score: 0,34
Între miniaturale Naturi statice, viciu şi galanterie În epoca aceea, a ieşi din casă şi a expune era împotriva convenienţelor. Score: 0,28