COVID-19 – primele rețele de contagiune din România Cercetătorii Universtității București au analizat informațiile pe care le-au avut în legătură cu primele 308 cazuri confirmate cu Covid-19 – ca urmare a expunerii la emițători de SARS-CoV-2, în România, la nivel național. Score: 0,30
(DOCUMENT) Măsuri cu jumătate de măsură în România Articolul 8 (1) Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, și să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor. Score: 0,29
Semnalul lui Piperea: „În realitate, e o veste teribil de proastă” Daca, in cazul Greciei, UE a mimat ajutorul (de fapt, au fost ajutate bancile germane si franceze cu expuneri pe Grecia), in cazul nostru nu va mai exista nici macar o tentativa de ajutor, pentru ca, dupa pandemie, nu va mai fi UE. Score: 0,28
Iohannis îl imită pe Macron nu vă expuneți și nu îi expuneți”. … Protejați-vă pe voi și pe cei dragi, păstrați distanța, iar dacă vă întâlniți, nu vă mai strângeți mâna, nu vă mai îmbrățișați, nu vă expuneți și nu îi expuneți pe ceilalți pericolului infectării! Score: 0,33
Vai de noi! Bolnavii de cancer, trimiși să se trateze acasă Este imposibil să expunem acești bolnavi la riscul de infecție cu coronavirus. Score: 0,29
Cum arată OUG care își propune să salveze economia în numele și contul statului care conduc la o expunere cumulată pe același debitor sau grup de debitori de peste 50 milioane de euro echivalent si sa permită asigurarea de urgență a fondurilor necesare activităților specifice necesare stării de urgență. Score: 0,28
Decret propagandistic Expunerea medicilor, prin lipsa echipamentelor, multe dintre acestea de unică folosință, este de aceeași natură cu a populației care se vede sub evaluare prin câteva mii de testere. Score: 0,28
Nu ne panicăm, dar cum să nu ne fie frică de Coronavirus? Să cîntăm!, foarte bine, dar dacă nu avem în casă sau în geantă un banal dezinfectant sau dacă ne expunem inutil, cîntecul s-ar putea să nu ne fie de folos. Score: 0,28
Fotbalişti diagnosticaţi cu noul coronavirus Deşi clubul precizează că s-au luat măsuri de precauţie după meciul tur cu Atalanta, expunerea la virus a dus la îmbolnăvirea a aproximativ 35% din echipă. … Clubul Valencia precizează că expunerea la virus a dus la îmbolnăvirea a aproximativ 35% din echipă. Score: 0,91
Înghețarea alegerilor nerestrictive, în sensul expunerii societății la o contaminare prin măsuri total ineficiente de limitare și gestionare a efectelor, poate genera o tragedie în plan intern și zonal. Score: 0,29
Deciziile care pot ține economia lumii în picioare Ar fi mult mai eficient prin contrast, în cazul în care, spre exemplu guvernele ar deveni "creditori de ultimă instanță", prin oferirea schemelor de garantare publică la care băncile pot recurge pentru a gestiona riscul expunerii lor de credit. Score: 0,30
Iohannis, știi să spui mulțumesc? Din cele 286 de voturi pentru, majoritatea copleșitoare a venit de la PSD, în condițiile în care parlamentarii PNL au absentat masiv din cauza expunerii cu coronavirus la care au fost supuși de inconștiența unui coleg senator liberal. Score: 0,28
SCANDALUL LA ROMÂNI În expunerea sa, medicul vorbește și despre situația lui Victor Costache, ministrul interimat al Sănătății, despre care crede că „Va fi obligat la compromisuri într-unul dintre domenii, dacă nu în ambele“. Score: 0,28
A încălcat Orban condiţiile de autoizolare? „Considerăm că alegerea de a nu respecta imediat autoizolarea, din cauza difuzării televizate și a expunerii la un număr foarte mare de cetățeni a acestui comportament, poate duce nu doar la creșterea riscului de răspândire a Covid-19, a creșterii numărului de teste… Score: 0,28
Epidemia româno-română: „Ce cauți tu în țara mea????!!!” …mitinguri la comanda , și cei care v-au susținut , vor plăti pentru fiecare roman mort !Toti veți plăti , romanii din țara “ ciuma rosie “ nu vor uita , ca , știind la ce ii expuneți , ati venit sa ne omorâți bunicii , părinții , copii ! Score: 0,28
După bâlbe, vine anunțul: Şcolile se închid în toată ţara Copiii nu pot fi lăsaţi fără supraveghere, pentru că, altfel, dacă nu-i mai ducem la şcoală şi îi lăsăm acasă fără supraveghere, s-ar putea să fie cu un grad de expunere mai mare la riscul de contaminare decât dacă se duc la şcoală într-un cadru organizat, aflaţi sub supravegherea cadrelor didactice. Score: 0,28
Pentru a ieși din sărăcie trebuie să citim Poate îl recuperează cei din viitor pentru a ne expune mediocritatea. Score: 0,29
Proiect în Parlament: Mihai Viteazu, omagiat în fiecare an …conștientizat și acționat în ideea Unirii celor trei țări românești, reușind imposibilul în data de 27 mai 1600 – data Primei Uniri a celor Trei Tări Românești”, potrivit expunerii de motive a proiectului de lege. Score: 0,28
Tribuna aduce la Cluj cel mai mare pictor trompe lˈoeil contemporan La invitația Revistei de cultură Tribuna, Michael Lassel, pictor de renume mondial, expune pentru a treia oară în România (după București și Sibiu), de data aceasta aducând la Cluj cea mai mare expoziție, 38 de lucrări care înnobilează sălile Muzeului de artă clujean până în data de 15 martie. Score: 0,92
Străluciri vieneze și surprize, la Balul Operei de la Cluj Napoca Ambiția lui Marius Preda este aceea de a expune lumea la acest instrument special, țambalul, și de a-și aduce contribuția pentru a-l înscrie în istoria jazzului. Score: 0,28
Paza bună trece primejdia rea Persoanele care manifestă simptomele de gripă de orice fel şi simptomele de coronavirus, descrise de autoritățile medicale, sunt sfătuite să evite în acele zile locurile aglomerate, inclusiv spațiul bisericii, pentru a nu-i expune și pe alții la o posibilă îmbolnăvire. Score: 0,29
„Fără penali”- cea mai nouă variantă îmbrățișată de PSD Inițiatorul susține, în expunerea de motive, că proiectul propune măsuri pentru a împiedica accesul la calitatea de ales local a persoanelor despre care ANI a constatat că sunt în incompatibilitate sau conflict de interese, în contextul în care până la finalul lunii iunie a acestui an urmează si aibă loc alegerile locale. Score: 0,28
Avalanșă de reacții la sfidarea lui Klaus Iohannis: „Cât flegmele” „Am discutat cu delegația Comisiei Europene care se ocupă cu raportele MCV, am spus că le vom trimite un document în care vom expune punctul nostru de vedere. Score: 0,28
Ziua Brâncuşi, marcată de controverse La scurt timp, în 1906, îşi expune lucrările pentru prima oară la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d'Automne din Paris. Score: 0,29
La Târgu Jiu se inaugurează Centrul „Constantin Brâncuşi” Centrul este structurat în câteva compartimente și săli de expoziții: sală de lectură și bibliotecă, sală pentru proiecții filme (inclusiv în 3D), atelier Brâncuși, laborator cercetare, săli pentru expunere sculpturi, fotografii, documente, sala Brâncuși după Brâncuși și sala Vicenzo Bianchi. Score: 0,29
Programul care vă prezintă cei mai creativi oameni ai momentului Quick crede că Eurovision înseamnă, în primul rând, expunere, iar pe scena concursului ar merge cu o piesă „ciudăţică”, amuzantă, aşa cum a fost TOY, piesa câştigătoare a Nettei din 2018, în timp ce Alex Pelin este de… Score: 0,28