SCANDALUL LA ROMÂNI

Doctorul Virgil Răzeşu face, pentru cititorii cotidianul.ro, o radiografie a sistemului public de sănătate dar și o comparație cu cel privat. În expunerea sa, medicul vorbește și despre situația lui Victor Costache, ministrul interimat al Sănătății, despre care crede că „Va fi obligat la compromisuri într-unul dintre domenii, dacă nu în ambele“. 

Iată mesajul integral, așa cum a parvenit el pe adresa redacției.

„SCANDALUL LA ROMÂNI

Nu, nu e vorba de sfada dintre două vecine pentru stratul de flori stricat de găinile uneia, ci de scandalurile la scară națională, de care nici o zi lăsată de Dumnezeu nu ne ferește. Ce să mai creadă omul de rând și cui să-i dea dreptate ? Spaima lui e una singură: că o să-i fie și mai rău. Fiindcă, la drept vorbind, mai niciodată nu i-a fost bine. A fost tras în piept, păcălit, dus cu preșul, cu pagubă pe potrivă.

Cum ar putea medicina să fie ferită de scandal ? Discuțiile (că despre dezbateri nu poate fi vorba) despre medicina publică și cea privată au încins opinia publică. Cum să nu te îngrijorezi când nu știu ce fățarnic (beneficiar copios de medicina privată de la Viena sau Istanbul) zbiară că din banii și așa puțini pe care-i avem, o parte va lua drumul privaților, bau-baul multora. Nu fără substrat.

Să încercăm să pătrundem (pe cât posibil), în esența temei, pornind de la o realitate absolută: sănătatea nu s-a bucurat niciodată de o susținere materială suficientă, în limitele necesităților. Nu-mi aduc aminte, într-o practică de jumătate de secol, de o singură zi (și înainte și după ’89), în care să nu fi simțit povara acestui handicap.

Am văzut ce înseamnă să practici o chirurgie, nu comodă, nu de lux, ci de risipă. E suficient să spun că din firul de sutură cu acul gata montat, cu standard de 75 de cm, colegii mei străini făceau un singur nod, iar noi 3, 4 sau mai multe. Cu efort. Cum fac fumătorii înrăiți care-și frig degetele pe chiștocul țigării.

Se poate și altfel ? Fără îndoială. În 1988, într-o clinică italiană, făceam ce făceam și stăteam cu orele la un PC (inexitent la noi) încercând să prind pe picior greșit un program de diagnostic la distanță, fără să reușesc (am introdus semnele unei sarcini extrauterine rupte pe seama unui bărbat; am fost tras de urechi : ”fiți serios !”). Înainte de plecare, șeful clinicii mi-a dăruit calculatorul. Socialistul din mine a făcut explozie : ”Cum ? PC-ul nu e al spitalului ? Nu-l aveți în inventar ?” Răspunsul: ”Nu, noi am achiziționat unul mai performant, nu avem voie să-l aruncăm la gunoi și putem facem ce vrem”. Puteam să nu rămân cu gura căscată ?!?

Iată și reversul: nici un fir de ață, un centimetru de tifon sau leucoplat, o mănușă ori un flacon cu ser nu rămâneau neînregistrate. Nu pentru a impune limite, ci pentru a stabili costul final al operației. S-o spunem pe-a dreaptă: există o asemenea evidență la noi ? Nici vorbă și apoi, o parte din materiale se mai rătăcește, fiecare are familie, un prieten cu cabinet, oameni suntem, nu ?

Uite așa am ajuns la scandalul medicinei private. Gazul pe foc a fost turnat de factorii decizionali care s-au pripit cu decizii greu de acceptat. Rezultatul ? Ne uităm chiorâș la medicina privată, deși îi recunoaștem superioritatea.

Să continuăm! În România, asistența medicală este gratuită. Splendid! De o bucată de vreme, odată cu biletul de ieșire, pacientul primește și notă de chetuieli.

”Cum ? sare de o poștă beneficiarul : 11.275 de lei ? Pentru o apendicită banală și cinci zile de spitalizare ? Cine a mai auzit așa ceva ?”.

Da, stimabile, asta e realitatea. Acolo se găsesc lumina, gazele, mâncarea și operația, CT-ul și laboratorul, salariile, curățenia și contabilitatea, brancardierii, paznicii și câte și mai câte, de care nu ai habar.

Și dacă vine cineva, nu neapărat un nebun, și-ți spune că într-un serviciu privat se putea ca aceste costuri să fie mai mici n-ai rămâne (iar) cu gura căscată ? N-ai zbura cu gândul la timpul cumplit din fața unui cabinet, la salteaua plină de noduri, la cearceaful zdrențuit și la mâncarea proastă ? Că nu te-ai prea odihnit de zgomot? Că ți-a fost greu să umbli la plic dar te-ai gândit că te faci de râs ? Că doctorul n-a stat de vorbă cu tine ori că infirmiera sau asistenta te-au cam repezit și …

Să mergem mai departe! Casa de Asigurări susține toate costurile. Și o face către medicina publică sau către privat. Ea nu negociază, conform principiului ”banii urmează pacientul”. Asta în țările civilizate. La noi cei subfinanțați, Statul și CAS-ul împreună, nu pot plăti toată cheltuiala, ba te avertizează că nu știu ce explorare, trebuie s-o faci pe buzunarul tău.

Și atunci, în loc să ne căznim să ajungem la standardele europene, cu asigurare integrală, fiindcă nici tu nu te-ai scumpit când ai semnat rata, înfierăm cu mânie proletară sectorul privat, care e mai chibzuit la cheltuieli, mai grăbit să rezolve pacientul, ca să facă loc altuia, mai interesat să achiziționeze aparatură mai modernă și să-ți confere un confort sporit, în vreme ce sectorul public n-are încotro și acceptă cheltuielile mai mari, și risipa, și echipamente care zac ani de zile în lăzile nedesfăcute și așa mai departe.

În realitate, medicina publică trebuie să coexiste cu cea privată. Nimeni nu poate lua bolnavului dreptul de a-și alege specialistul și nici medicului dreptul de a activa în ambele sisteme. Ele nu sunt incompatibile. Medicina privată este factorul motor al competiției dintre cele două sisteme, din care rezultă progresul medicinei și avantajul pacientului. Cu condiția respectării unor principii, fără de care totul devine mlaștină și putreziciune. Cele două sisteme trebuie să fie perfect delimitate, iar sectorul privat nu trebuie să trăiască pe seama statului, altfel mână spartă și largă.

Este posibil? Absolut ! În alte părți da, la noi, cu siguranță, nu. Încă nu ne-am desprins de meteahna statului-vaca bună de muls. Am văzut într-o țară cu medicină avansată, servicii medicale în care cele două sisteme coexistau. Pe ușile unor rezerve era scris clar : ”Sector privat, Dr. X.”. În același spațiu, același medic, angajat în sistemul public, derula activitate privată. Fără resentimente, în deplină legalitate. Și asta fiindcă sectorul privat plătea chirie pentru spațiu, mobilier și echipament ; pentru operații și instrumentar ; pentru anestezie, personal etc., etc. Delimitările erau perfecte, respectul reciproc și serviciile pe potrivă. Nimeni nu cronometra timpul medicului dar nu înseamnă că el făcea ce vroia. E de necrezut dacă spun că eram în holul unui mare spital din Paris, în dialog cu un medic al spitalului. La un moment dat, cineva din administrație a atras atenția angajatului său că dialogul dura de prea multă vreme. Am socotit gestul scandalos. Dar colegul m-a liniștit: orice minut petrecut în spital peste program îi este plătit. Am continuat dialogul în biblioteca spitalului, unde puteai rămâne oricât.

Într-un sistem subfinanțat și ultrapermisiv ca al nostru, fără o evidență exactă a intrărilor și ieșirilor și punând accentul pe aspecte lipsite de relevanță, măsurile heirupiste și nesusținute material nu au nici o șansă de reușită.

Înainte de a încheia, nu cred că e târziu să-mi exprim unele credințe. Nu pun la îndoială pregătirea profesională a domnului ministru al nostru și îi înțeleg dorința de a face ceva pentru sănătate. Din păcate, chirurgi ca mine, de chirurgie generală, sunt, slavă Domnului, destui. Chirurgi ultra specialializați precum D-sa sunt mult mai puțini.

De cealaltă parte, funcția guvernamentală este mult prea acaparatoare și dificilă. Cu toată tinerețea și bunăvoința, implicarea și capacitatea de efort a domnului ministru, mă îndoiesc – omenește vorbind – că le va putea acoperi pe amândouă. La standardele cerute. Va fi obligat la compromisuri într-unul dintre domenii, dacă nu în ambele. Discuția cu timpul împărțit între profesie și funcție este meschină. Dar problemele de conștiință și deontologie nu. Un bolnav operat la sfârșitul săptămânii nu poate fi lăsat în grija altui coleg pentru ca operatorul să fie prezent la minister. În orice moment se poate întâmpla un necaz. Cui îi revine responsabilitatea rezolvării acelei situații, care se poate termina bine dar și rău ? Aici intervin principii care nu suferă interpretări.

Nu-i dubitez de interese ascunse și nedemne, nici pe domnul ministru, nici pe domnul secretar de stat, tot chirurg cardio-vascular. Îi prețuiesc sincer și nu-mi permit comparații ieftine. Dar nu mi-i pot închipui pe regretații profesori Juvara sau Setlacec acceptând o funcție care i-ar fi obligat la compromisuri. De nici un fel“.

Virgil Răzeșu – Piatra Neamț

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

21 de Comentarii

  1. Care sistem de sanatate? Cel in care medicii se formeaza completand la examene grile ca la pronosport cu 1X2 si fara sa fie intrebati de „somnitatile” de profesori universitari cateva intrebari ca sa vada cum se exprima viitorul medic. Noroc de meditaiile facute pe banii parintilor inainte de a intra la U.M.F. Dupa 6 ani de facultate trecuta ca gasca prin apa cu grile copiate cu guguloaie, tocesc cateva tratate si i-au examenul de rezidentiat fiindca guvernantii maresc numarul de locuri si posturi fiindca au nevoie de multi doctori dar tin fosilele pana la 70 ani prin spitale de n-au unde sa se incadreze tinerii medici specialisti. Spaga 20.000 de euro pentru a se scoate un post in spital sau a primi o lista de pacienti de la o fosila de medic de familie. Asta-i starea de sanatae a sistemului de sanatae romanesc. Se vede dupa cum se exprima tanarul medic de renume mondial Costache. Huuuo cerc vicios!

  2. Heheheeee! Citez pasaje din articol:”Ne uităm chiorâș la medicina privată, deși îi recunoaștem superioritatea…..”
    Medicina privata,aici lucreaza tot medicii bugetari la stat doar ca sunt interesati de orice propriu, retetele se dau pe foaia simpla incat pretul total apropape ca depaseste jumatate din suma programata lunar de cetatean pentru tratament! Deci, nu beneficiaza de nicio compensare!
    „Cum ? sare de o poștă beneficiarul : 11.275 de lei ? Pentru o apendicită banală și cinci zile de spitalizare ? Cine a mai auzit așa ceva ?”.”
    Ati uitat ca multi dintre taietorii curatatori scutura buzunarul intentionat ca sa prinzi figura „baga aici ca sa fie totul ok”? Personal nu am scos din buzunar cacadoaoe pentru medici desi operatiile au fost,n-am scos din buzunar, si-au batut joc! Suma de pe factura e buna totusi pentru incasari la bugetul spitalului pentru investitii! Aici e o alta problema mizerabila: ai cel mai mare buget adunat, fara acceptul primariei nu ai dreptul sa folosesti banii spitalului, si in cel mai mizerabil caz, bugetul spitalului tau este directionat la alte spitale si deja este o problema cu investitiile pentru spitalul ‘tau’ si bugetul spitalului!
    „Casa de Asigurări susține toate costurile. Și o face către medicina publică sau către privat. Ea nu negociază, conform principiului ”banii urmează pacientul”. ”
    Ma tem ca niciunii nici altii nu au interes ca banii sa urmeze pacientul sau, fiecare pacient e unic, toti tratati la fel, demn si onorabil! In Romania chiar daca ar fi asigurari private pe sanatate, specializarea.ro pe furat si escrocat din cei 30 ani cranceni, nu va avea finalitate avantaj cetatean deoarece nu exista legi clare,nu sunt pedepse, e haos total! Va fi un alt bechtel, un caritas, un bancorex si in asigurari private!

  3. Alo,dle.COMPROMISUL DUCE LA DEZASTRU,E NEINTELEASA NOTIUNEA,CONCESII POATE LA UN OM RATIONAL,ORI IN GHENUNCHI,ORI IN PICIOARE,D’AIA JOMGLAM BA CU STATU’,BA CU PRIVATU’,AI ALES PRIVATU’,GO,ITI IA PIELEA DE PE TINE DA’NICI NU TE FACE BINE,O MAROTA,AI MALAI TREABA TA PE MANA CUI TE DAI!BAJBAIALA ASTA INTRE ELE A ADUS SISTEMU’UNDE A AJUNS!O DELIMITARE CATEGORICA PRECUM ASIGURAREA CUI PLATIM,SAU AM PLATIT-O PENTRU UNII DIN NOI!CAT STAI PE CULOARE SA ASTEPTI O CONSULTATIE,PENTRU NOI AMARASTENII CE NU NE PERMITEM”REZERVE DE LUX”ANALIZE,S.A?NU ESTE CLAR CA ESTE O HIBA,O DISFUNCTIONALITATE?ORI CAL ORI PADUCHE LESINAT,CAND ASTIA,MEDICII,ALEARGA IN DOUA PARTI?CAT O POTI DUCE FIZIC?NEMAIVORBIND DE BANI,STIM CA SUNT ACUM DECENT PLATITI!NU-L MAI RIDICA IN SLAVI PE ASTA,NAVETISTU’DE DOI LEI”POLISANO”FACUT DIN PIX DE BEZMETICUL NICOLAESCU,SUNT ALTI MEDICI MAI BUNI,UNUL DIN EI HARTUIT ACUM,CE SUNT MAI DEDICATI PROFESIEI!I-AI AUZIT VAICARINDU-SE?SI-S MULTE,PREA MULTE DE SPUS!

  4. Domnule dr. Razes, asistenta medicala publica din Romania, este in colaps, capusata de cea „privata”, care a sufocat-o in lacomie si batjocura. Dumneata vorbesti de „lucruri sfinte” despre lumea satanica medicala capitalista din Romania, unde marea majoritate a „medicilor” romani, joaca la doua capete; in public inregistrarea „pacientului englez” sa vina peste o luna la consultatie; iar in privat, mersul la cabinetul particular pentru plata si spaga. Du-te sa vezi bataia de batjocura din UPU-ri, de pe culuoarele si camerele de internare din spitale, etc. cum totul se face cu plicul si spaga in mana pentru servicii medicale derizorii. Nu au nici-un Dumnezeu desi au salarii publice de zeci de mii de euro. Aici totul trebuie ars cu flacara focului asa cum facem primavara cu uscaturile din curte, pentru a lasa loc verdelui si noului. Dar nu cu acest sfertodoct de Victor Costache care este un neghiob lacom si primitiv. Tatal meu a fost prieten si pacientul dr. Ioan Juvara, de care amintesti, dar si a celebrilor medici dr.Trandafir Djuvara, dr. Tzetzu, dr. Dumitriu, de la Spitalul Coltzea, spital de anvergura mondiala, in anii 50-60. Am facut aceasta mentiune ca sa stii, ca stiu, despre ce vorbesc…?! Toti sunt acum „praf si pulbere”, prea bine drapati in nemurirea lor celebra, in antiteza cu cei de astazi, care cu putine exceptii, sunt niste banditi lacomi si fara de rusine. Asta este adevarul dureros, doctore Razes ?!.

  5. Frumos spus ! Nobil…precum juramantul ala pe care il repeta fiecare medic de vreo cateva mii de ani ! numai ca,de ceva vreme ,si medicii au constatat ca existenta bate constiinta,ba mai mult : existenta pur si simplu taraie , da de pamant cu o constiinta prea ageamie,care ar deranja cu cartelile ei despre „datorie”(am impresia ca acest cuvant tinde sa dispara din vocabularul nostru,precum realitatea pe care o denumea,inlocuit fiind cu „treaba”…nu ne mai facem „datoria”,ne facem doar „treaba);si,cand lucrezi (concomitent) si „la stat”,si „la privat”nu prea mai ai timp la astfel de „nuante”;ba mai esti si sef „la stat”,dar ai si clinica privata (printr-un membru al familiei),si o afacere care iti alimenteaza clinica cu cu „piese de schimb”pe banii casei de asigurari(nici nu mai punem si pasiunea pentru politica)…unde mai ramane timp pentru cujetat la ce zicea Hipocrate…

  6. Medicii trebuie sa lucreze ori la stat, ori la privat. Cine vrea la privat, plateste cash sau are asigurare privata. Toata nebunia vine la noi datorita amestecului privat-stat. Restul sunt gogosi ale unora care opereaza in week-end pro bono pe bani grei (pentru unii mai #rezistenti, ca sa inteleaga fara desene, am incheiat cu un sarcasm).

  7. Le cam scaldați domnule doctor și excepții din țările europene le dați exemplu de model. Nu începeți cu principalul adevăr și realitate că: Medicina privată e în principal o afacere. Nu zic că e rău, dar cel care are afacerea, nu neapărat un medic, trebuie să urmăresscă profitul. Lădați sistemul privat cum că ar fi fruntea medicinei, simplificând actul medical la dotări de ultimă oră și nu la ansamblul om mașină ce determină performanța. Un medic mai slab cu super dotări va face o trabă mai puțin bună decât un medic bun cu dotări mai modeste. Fiincă de exemplu la o operație calitatea se vede timp îndelungat și nu în minim zile de spitalizare și minim timp de recuperare. Nu am vazut și cunoscut madicii mari formați de medicina privată, activind doar în medicina privată și fiind și profesori universitari creatori de școlă într-un domeniu, de serii de generații de medici pentru care faptele, cuvintele și performanța “profesorilor mei” să fie model de urmat în cariera dedicată vivecării bolilor și suferinței. Și nici nu s-a aflat cercetare de vârf asociată medicinei private, spitalelor sau universităților private. Au trecut totuși 25 de ani de când “performează”. Cât despre acualul ministrul ce gestionează sănătatea cetățenilor Românie, habar nu are desore un sistem de sănătate fiindcă nu l-a iubit parcurgându-l muncind spre vârful carierei. A fost preocupat de scurtături și reclamă. Dar cel mai grav vizavi de caracter și competență în ori ce țară într-o situație de criză grozavă un ministru respinsabil de gestionarea crizei, care după ce recomandâ responsbilitate celor ce trebuie să se autoizoleze, autoizilat și el și prim ministru apar împreună la conferința de presă cu aer relaxat, ar trebui să parasească medicina de ori ce fel și treacă la afacerea cu naturiste. Sau modeling pentru export.

  8. Avea nevoie si „medicina privata”(ce titulatura inestetica!) de un sustinator desinteresat si l-a gasit. Argumentatia la primul impact solida,dar la o privire atenta destul de subtirica. In primul rand „medicina de stat”(adica a amarastenilor)
    functioneaza si ea pe o contabilizare a costurilor si nu e vina pacientului si statului risipa inconstienta a personalului
    medical! Apropo, ai nostri fac mai multe noduri decat occidentalii pentru ca chirurgii i-au acasa firele de sutura? Acest discurs sufera de contradictii majore, un altul fiind intre sustinerea cu „risipa” si aceea cu subfinantarea, ceea ce in traducere libera ar insemna „subfinantare risipita”!? Da, costurile sunt superioare in spitalele private, dar nu numai pt ca paturile, materialele, prestatiile sunt superioare calitativ, ci din simplul motiv ca tarifele sunt umflate, patronii stiind ca se adreseaza unui anumit tip de pacient, cu dare de mana!!! Acesta e motivul pentru care casele de sanatate nu acopera integral costurile si bine fac, altfel destrabalarea tipic romaneasca s-ar transforma in orgie. Ce a uitat la fel de dezinteresat autorul, este sa descrie situatia spitalelor de „stat” occidentale, ca si ale numeroaselor spitale aflate sub patronajul diferitelor culte religioase unde se urmaresc precis costurile, eliminandu-se „scurgerile”, folosind un nou si modern sistem de tratament intensiv care reduce zilele de spitalizare, pt ca multi manageri preferau sa tina pacientii spitalizati mai mult decat era necesar cand nu prea existau noi internari! In consecinta, nu medicina privata este solutia unui sistem medical solid, ci o finantare corecta, nu diminuata cum a procedat ministrul respectat de autor pt ca nu poate sa fie „meschin”, dublata de eliminarea risipei incepand cu dotarile care stim ce sursa de capatuire pt manageri si amicii
    lor din Securitate(politicieni, militieni, procurori stalinisti, securisti sefi!)…

  9. Dacă Hippocrate s-ar trezi subit în Patria Mamă numită România , cred că după 1 maxim o zi de „studiu” a sistemului medical autohton , ar „face infract” …. scuze …. Infarct miocardic / cerebral .

    Postările anterioare au sesizat / acoperit multe aspecte corecte şi pertinente . Respect şi „Jos pălăria” .

    Câteva observații personale . Poate că greşesc , dar asta este părerea mea ( doar câteva aspecte ):
    – suntem conştienți de costurile din sectorul public ….. atâta doar că aici nu scoți bani din buzunar ( acum vorbim strict „la modul ideal”….apropo sunt destui medici care n’acceptă nimic „nici să-i împuşti” ) ;

    – finanțarea sistemului sanitar „este cum este” ….. într-un spital public câteodată ai „şansa” ca din lipsă de fonduri să fii tratat cu medicamente provenite din donații sau cumpărate personal ;

    – mentalitatea celor care profesează în medicină diferă de la „om la om” / „tară la țară” ;

    – mentalitatea pacienților „este cum este” având în vedere spațiul geografic în care locuim ;

    – cred că la noi ar trebui stabilit ( pentru medici ) ….. ori sistemul public … ori cel privat (şi să avem în vedere şi gradul de rudenie …… cu siguranță ați înteles „unde bat” ) ;

    – nu odată pacientul din privat a fost „transferat” la public din , la acelaşi medic .

    Cu permisiunea D-voastră am să vă pun o întrebare :
    Care este părerea D-voastră sinceră : sistemul public sau ce privat este interesat mai mult de sănătatea pacientului ?

    În rest … s’auzim numai de bine şi să nu uităm Regula şoaptei : „Oamenii vor crede, dacă le-o şoptesti la ureche.”

  10. De la cineva care in 1988 facea stagii intr-o clinica italiana (?), ca si multe alte mii de medici romani, nici nu ma asteptam la altceva decit la ode aduse sectorului privat in medicina …

  11. Sistemul de sanatate e exceptional raportat la crima organizata din institutiile Romaniei.

  12. Tocmai ca privatii au anuntat : „nu primim cazuri cu probleme respiratorii acute!!”
    Mda astia sunt mai degraba „privateers” decat medici „privati” …

    Si autorul era in 1988 intr-o cvlinica italiana ? Da? Si Securitatea ce zicea?!

  13. Apologia „privatei…publice” e cu atat mai vizibila cu cat autorul se face ca da in ministrul atacat de altii, adica de neica nimeni ca noi, astia care mac-macanim cu…”meschinarie”! Privatii ar da faliment daca statul nu le-ar plati notele
    barosane, cardul nostru de sanatate asa amarat cum e, emis si finantat de stat, le da privatilor siguranta, garantia ca vor primi o bucata substantiala din nota de plata. Am mai spus de „asigurarile private” din Occident care costa doar cu foarte putin mai mult, unele fiind la acelasi nivel cu acelea de stat, acesti pacienti fiind privilegiati in spitalele care nu sunt private, respectiv prioritate in programari la cabinete medicale si camere(rezerve) cu un pat! In tarile foste comuniste si sanatatea a reprezentat/reprezinta surse de capitalizare fortata a bolsevicilor revopsiti, inclusiv ca medici proprietari de spitale, in teatrul democratiei „capitaliste” cu o noua aristocratie, fosta proletara…
    Daca cineva, inclusiv autorul, crede ca in Vest totul e pe roze se inseala amarnic, aici concernele de aparatura medicala si din industria farmaceutica storcand sistemul medical flexibil explodand preturile sub privirile presedintilor si al premierilor ILEGALI BOLSEVICI pline de grija parinteasca pentru camarazii din fruntea concernelor…

  14. @Manastirea Secu: super pertinenta observatia despre enorias,dar vad ca nimeni nu mai comenteaza,postacii astia sunt nascuti dupa ultima ploaie!

  15. Controlul utilizarii banilor publici in toate institutiile publice sau private a scapat de sub control ? Unde sunt statisticile privind cheltuielile aferente fiecarei perioade in fiecare institutie publica ? Avem avocati., economisti… Daca s-ar analiza si s-ar constata deficite atunci este evident ca s-ar aloca banii necesari catre sistemul de sanatate public… n-ar mai fi loc de alte invarteli ? Iar daca resursele sunt alocate in exces sunt cheltuite anapoda… nu s-ar mai aloca resurse in exces… ? Daca transparenta si controlul vor creste… interesul public n- ar fi mai bine servit ? Se vrea… sau mai degraba nu se vrea ? E ca pe piata imobiliara… Nimeni nu stie exact care a fost pretul mediu pe metrul patrat intr-o anumita perioada la toate tranzactiile incheiate intr-o zona anume pentru ca nici primariile nici notarii si nimeni altcineva nu publica transparent aceasta informatie…. Raportul Cerere/Oferta e baza caruia se stabileste piata se face la pretul din anunturile de vanzare… evaluarile imobiliare la fel…? Si asta inseamna ca cei care platesc…. platesc de cele mai multe ori preturi exagerate, nu ?

  16. Totul este posibil daca schimbi populatia (cea cu naravuri) cu alta mai educata! LACOMIA este considerata la budisti un delict cu aceeasi „valoare” ca FURTUL!Totul poate functiona iar Dl. Razesu are o conceptie corecta insa nu in ROMANIA fara constiinta! ROMANIA se afla in METASTAZA! Numai RADICAL se poate indrepta! Insa pt asta avem nevoie de altfel de oameni, oameni care de fapt nu exista! Si mai ales de independenta nationala! AVEM CEEA CE SUNTEM!
    Felicitari D-le Razesu – sunteti o voce in multime! Poate mai apar si altele!

  17. Aşa le-a ieşit acestor gunoaie politice ticăloşia la suprafaţă. Precum uleiul pe apă. Clară, vâscoasă, urât mirositoare !
    Ca straini de neam ce sant, ca alogeni paraziti, mânaţi de o ură viscerală împotriva poporului nostru, Iohannis, Orban şi ai lor sunt incapabili de empatie. Au o agendă a lor, a indeplinirii intereselor strainilor, bancilor, multinationalelor si corporatiilor occidentale : privatizarea sanatatii, a pensiilor, vanzarea a ce a mai ramas din avutia nationala la straini:CEC,CFR,HIDROELECTRICA,TAROM… GHINION !

  18. „Modelul sistemului de sanatate francez se remarca prin natura sa hibrida, rezultata dintr-o combinatie complexa intre sectorul privat si cel public din punct de vedere al ofertei si al finantarii,este fondat pe asigurari de sanatate obligatorii, si completat intr-o mare masura de asigurari voluntare private.Sistemul pare performant ,dar sanatatea publica prezinta totusi puncte slabe, cum ar fi incidenta SIDA care este foarte puternica, consumul de alcool si tutun. Mortalitatea difera mult in functie de CLASA SOCIALA lucru ce ingrijoreaza din ce in ce mai tare”(regielive,fratele cel mare).DECI,COPIEREA-COPY-PASTE a sist.”superioare”,ex.Franta ,pt.a aduce un Stat Social Public la tabula rasa si schimbarea sa in pofida Constitutiei.Caci nu se poate contesta ca Bugetul asig. de stat a fost preluat in 89 si continuat si constituit de catre cei multi care au muncit pe ac.plaiuri.Dr.francez isi face privatul intr-un sistem deja privat ,cu banii sai facand ctr.si platind locatia s.a ,etc.Aliniati dupa „nr.de paturi europe”,Boc,Basescu,Fekete Atilla notarul si seful de butic,au redus spitalele si clinicile,le-au dat pe mana primariilor pe unele,st.social roman a spus prin liberali ca nu poate si nu vrea sanatate publica,vrand privatizare.E Nicoalescu,a pus manageri straini de profesia medicala si dezastrul este care este.In plus,Secu si-a facut sistemul sau „aristocratic,separat”.Dr.V Costache nu face nici-un „compromis”nu are probl.cu „deontologia”este pus sa continue act.de capusare si finantare de la bugetul public de sanatate de firmele rechine.UNDE ESTE CRITERIUL SEPARARII CLARE?Floarea medicinii rom.,colctionara de colectii de arta,pictura si muzica este la adapost si imburghezita,elevata,superioara si bogata.Doar unii medicii-din provincie-mai au tresariri „sociale,de manie proletara”.Tutelati si complexati de catre „zeii” europeni,NU ramanem constienti:V Costache nu are rezidentiat legal.

  19. Romania se afla in „METASTAZA DE…DREAPTA” dle „CZC” care nu citesti vocile…”din multime”! „Multimea” la care te referi e
    redusa la nucleul dur basist care nu vrea privatizarea sistemului medical pentru a-l moderniza, altfel nu inchidea spitale si policlinici, modernizandu-le!!! Altfel nu taia si salariile personalului medical izgonindu-l in Occident. Ti se pare o intamplare, „dreptaciule”, faptul ca Cocosul Udrei si alti acoperiti ai Securitatii, printre care si reincarnatul Condrea,
    au scos miliarde din sistemul de sanatate ca sa-l tina pe Mongol in functie si sa-si multiplice conturile? Despre asta era obligat acest autor sa vorbeasca, nu sa faca ALUZII MESCHINE la personalul medical amarat, slab platit pana anul trecut, nevoit sa subtilizeze…pansamente etc!!! Nu vedeti ca va damarsavia afara din casa? Pe unul ca mine, specializat de-o viata in interpretarea corecta a diversiunilor marxiste/bolsevice si in special a mistificarilor „istoricilor mari”, vorba altui „profesor”, „Ciurtea”, caruia i-am dat ultima replica ieri, dar camaradul cenzorideologic a oprit-o,nu ma pot insela
    cu insailarile/compilatiile lor ideologizate…

  20. Stimati concetateni, toata lumea – inclusiv doctorii – prezinta nevoile din domeniul in care lucreaza si asteapta cu mana intinsa la cetateanul/pacient/stat/client sa-i plateasca cheltuiala/munca/profitul. N-am vazut insa pe nimeni care sa explice de ce Romania din 1902 avea Fabrica de pansamente (producea multe produse sterile de care oricine va avea nevoie si peste 100 de ani) iar dupa 1990 a disparut si alta Romania n-a mai fost interesata sa-si construiasca. „Capabilii” din toate domeniile – includem si protipenadada de la varful societatii – cu pretentii intelectuale din Romania – sa explice natiunii de ce s-a intamplat acest lucru si importam in loc sa producem. Productia inseamna venituri nu cheltuieli, salarii pentru ca romanii sa nu plece din tara, impozite si taxe pentru stat din care sa finanteze ce spune domnul doctor ca trebuie sau pentru multe alte activitati generatoare de bunastare in multe alte domenii in care IMPORTAM cele necesare… Ce sa faci cand ne-au integrat in Uniunea Europeana ca sa… ne ajute sa importam din China, nu sa producem competitiv in Romania sau in Europa… Vedem cum tara e condusa spre prapastie de 30 de ani si toti se declara euro-atlantici si spun ca Justitia aduce venituri… ASTEPTATI SA FINANTEZE TARA MARII POLITICIENI, JUSTITIARII, SERVICIILE SECRETE, ARMATA SI POPII TOTI ABONATI PE VIATA LA BUGETUL PUBLIC !? Asadar, cand aveti nevoie de bani ganditi-va sa produceti in Romania in loc sa importati de aiurea pe bani multi produse de lux care nu sunt absolut necesare. Enumerati propunerile doctorilor catre „ALESII NEAMULUI”- cu privire la produsele medicale care pot fi realizate in tara – din ultimii 30 de ani? Nici comprese sterile nu sunt capabili sa produca in tara… dar cereti bani, emiteti facturi, ‘io zic sa va tipareasca cati bani vreti… maine o paine o sa fie 1 milion de coco”…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.