Decret propagandistic

Pe lângă legislația mereu incompletă sau inutilizabilă, România mai are o problemă, constituită din  lipsa de utilitate a celor care au virusat de zeci de ani puterea publică: Guvern, Președiniție, Parlament. Luate pe rând, instituțiile menționate sunt locuri ale grupurilor de interese, deseori exterioare legii, cu încălcarea normelor de drept. Decretul privind starea de urgență, atât de necesar, în mod stupefiant nu este, de fapt, decât încă un derapaj în chestiunea abordării situației actuale. Este evident că persoana președintelui țării nu are capacitatea răspunderii și nici curajul să intervină în stabilirea unui cadru legal eficient, fiind o simplă marionetă. Deși curajos în alte cauze, v. alegerile anticipate și celelalte chestiuni conexe, într-o problemă de ordine publică și mobilizare a statului pentru stabilizarea securității standardelor, omul nr. 1 în stat se dovedește inapt să stabilească unele puncte care să nu lase loc interpretărilor și, totodată,  să nu încalce drepturile constituționale.

Atribuțiile directe ale președintelui l-ar fi obligat la o abordare maximă ale stării de urgență prin prisma aplicabilității  intervențiilor directe. Cel puțin trei ministere, al Sănătății, al Afacerilor Interne și al Justiției, ar fi trebuit să fie obligate la o gestionare a situației prin mecanisme excepționale care nu se pot baza pe suportul care a făcut praf și pulbere România în ultimii 30 de ani. Decretul președintelui Iohannis nu angajează pe nimeni, dimpotrivă, lasă loc altor abuzuri financiare care să angajeze Bugetul statului în folos privat. Medicii și personalul sanitar sunt livrați astfel unor experimente care pot paraliza întreaga gestionare a crizei epidemice. Modelul Coreei de Sud, al Chinei, printre cele mai elocvente în acest moment nu fac sub niciun chip o paralelă cu ceea ce se întâmplă la noi. România, sub asistență, pare împinsă spre situația din Italia, cu atât mai mult cu cât este parte a acestui câmp epidemiologic.

 

Decretul președintelui Iohannis este în fapt o simplă știre cum că în România este o situație epidemică, iar “distanța socială” și “spălatul pe mâini” sunt asistența care angajează. Faptul că Ministerul Sănătății nu a primit sarcini majore pentru achiziția de echipamente, arată superficialitatea caracteristică unei puteri politice iresponsabile, pentru protejarea câmpului tactic. Expunerea medicilor, prin lipsa echipamentelor, multe dintre acestea de unică folosință, este de aceeași natură cu a populației care se vede sub evaluare prin câteva mii de testere. Situația impune cheltuieli uriașe care ar trebui să aibă consecințe în necesitatea retragerii fabuloaselor alocări de fonduri din domeniile “ speciale”.

Decretul președintelui Iohannis aruncă epidemia pe umerii specialiștilor, năpăstuiți în situația de față, fiind o teribilă batjocură la adresa societății blocată în reacții contrariante. O nouă formă a decretului stării de urgență, cu anularea acestuia, obligă angajarea răspunderii generale fără abatere.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Nici asa nu e bine!Romanul e greu de multumit si usor de nemultumit!
    1.daca nu e,de ce nu e?
    2.daca e,de ce e,prea scurt,prea lung,prea propagandistic,prea de la tara…
    Dati cate o bucata „Stare de urgenta”, sa ajunga la toata lumea,cu autograf …

  2. Ce se putea aștepta de la un mărunt primar de provincie, colecționar de imobile și specializat în organizarea de ”evenimente culturale” mitteleuropene, devenit președinte doar din cauza meritului de a fi… german?
    Ce vedem acum e eșecul chiar al democrației române, în care puterea de a vota e anulată de incapacitatea de a judeca.

    • Pana se termina de organizat Orban si Iohanis trece epidemia. Felicitari personalului medical care au facut eforturi apreciabile!

  3. Deocamdata nu s-a modificat nimic dupa decret. Dimpotriva, lumea e mai iresponsabila la pastrarea distantei sociale si masurilor de igiena in spatii inchise. S-au aranjat in mai multe grupuri de 50-100 persone si barfesc coronavirusul.

  4. Dar noi d.le Vieru , nu avem nici o obligatie ? De la noi postacii , pina la voi , ziaristii ! Sa fim cinstiti , sa nu mintim , sa ne ajutam semenii ! Si mai ales , sa ne facem datoria de ceatatean , cu adevarat !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.