Schimbarea numelui Liceului „Mircea Vulcănescu”, din nou pe ordinea de zi Dl Băluță Daniel – Primarul Sectorului 4 al Municipiului București (PSD): Ȋnainte de a citi un citat cu care aș dori să îmi închei pledoaria, aș vrea să fac o glumă, pentru că mi-a picat la fileu această minge, apropo de relațiile bilaterale româno-franceze deosebite pe care le avem. Score: 0,25
Haideți s-o lăsăm pe Simona Halep în pace Dar de ce n-ai ieşit mai des la fileu, Simona, şi de ce nu ţi-ai plimbat mai mult adversara dintr-o parte a alta a terenului? Score: 0,26
Date despre noua adversară a Soranei Cîrstea Mattek-Sands a alunecat când a atacat o minge la fileu, după ce Sorana servise. Score: 0,26
„Mineriada”, la judecată după 27 de ani Dosarul însumează 413 volume, iar rechizitoriul întocmit în cauză are 2.000 de file și va fi judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Score: 0,25
Ziariștii mioritici la Washington Vă promit că-mi adun gândurile (și informațiile) pentru emisiunea de duminică, când voi intra prin Skype de la Paris, și de luni, LIVE din Studiourile Realitatea TV, căci culisele acestei file senzaționale de istorie la ale cărei artificii am fost martor conțin încă multe de analizat. Score: 0,25
Asociația 21 Decembrie, sesizare către procurorul general Romania http://hudoc.echr.coe.int/app/conversion/pdf/?library=ECHR&id=001-123039&filename=001-123039.pdf , Statul Roman a fost condamnat pentru incalcarea art.8 din Conventie, dreptul la viata privata – iar hotararea CEDO inca nu a fost pusa integral… Score: 0,25
Halep, după victoria împotriva Elinei Svitolina Am fost puțin norocoasă la ultima minge din setul al doilea, cu acel fileu în favoarea mea", a mai spus Halep, citată de AFP. Score: 0,26
Schimbarea contextului Urmează scandalul arhivei ”Doi şi un sfert” (mii de file sustrase, zic unii, între care şi Vasile Blaga)? Score: 0,26
Cotidianul şi Fundaţia Alexandrion, despre performanţă în presă, cultură, sport şi business Există trei poeţi contemporani, în viaţă, care să fie demni de menţionat?” au fost câteva dintre subiectele ridicate la fileu câtorva dintre invitaţii serii, poeţii Ioan Viştea, Ioan Vieru şi George Coandă. Score: 0,25
Ancheta a 13 mari publicaţii denunţă paradisul fiscal maltez quot;Panama Papers" şi "Football Leaks", consemnăm acum “Malta Files“. … quot;Panama Papers" şi "Football Leaks", consemnăm acum “Malta Files“… Score: 0,78
Simona Halep, încă un pas către titlu (Video) Nu a fost o zi bună pentru mine la fileu, dar am fost puternică din spatele terenului'', a spus Halep meciul său cu Kontaveit. Score: 0,26
Simona Halep a spart gheața Am exersat alergarea spre fileu destul de mult săptămâna trecută şi sper să fiu şi mai bine. Score: 0,26
Der Spiegel comentează politica duplicitară a Angliei În octombrie 1964, serialul din Der Spiegel a fost tradus de Agenţia Naţională Română de Presă Agerpres şi difuzat pe file speciale destinate doar liderilor comunişti din Biroul Politic al CC al PCR – Gh. Score: 0,26
File de Dragnea în sos de vin roşu şi supă de fost preşedinte Oricum, primele porţii de file de Dragnea sunt deja preparate de master chef-ii de partid. Score: 0,68
Brașov, o capitală literar-montană Cornel Nistorescu scrie ceva, în timp ce eu privesc cu plăcere cum i se rotunjesc literele pe filele lucioase, de bună calitate. Score: 0,25
Cum a fost aruncat la gunoi Tratatul de la Roma Un tratat plin de file albe În Belgia, publicația Le Vif își propune să marcheze summitul aniversar de la Roma publicând povestea jurnalistului britanic David Willey, care în 1957 a fost trimis de BBC la Roma, pentru a relata despre semnarea tratatului ce dădea naștere Comunității Economice Europene. Score: 0,25
Prejudiciul stabilit în dosarul Hexi Pharma Au fost probleme logistice care ţin de gestionarea unei cantităţi mari de informaţii, inclusiv fizic, în număr de file, în număr de volume. Score: 0,26
Marius Mioc: „Nu îi recunosc lui Iliescu vreun merit în răsturnarea lui Ceaușescu” …declare nimic, a vorbit totuși vreo trei ore, și a spus destule lucruri care ne interesau” (consemnat de „Renașterea Bănățeană” din 5 aprilie 1994 https://mariusmioc.files.wordpress.com/2012/12/rb050494gabrielescu.jpg [17] ) Score: 0,25
Corupția binomului, ignorată la Cotroceni (III) …Curtea de Apel Alba Iulia la diferite pedepse cu închisoarea, cu dispunerea suspendării condiționate a executării pedepselor, iar Cernica Romică a fost achitat (a se vedea filele 85-87 din documentația anexată). Score: 0,25
Actualitate Klaus Iohannis, beneficiar de case și proprietăți naziste – Clubul Sportiv „Șoimii Sibiului“http://urbo.ro/sites/default/files/imagecache/photo-big/fotos/2010/26/1/104033/ 104033-60607-39521.jpg – Școala Populară de Arte „Ilie Micu“http://wikimapia.org/5718051/ro/Liceul-de-Art%C4%83-Sibiu… Score: 0,25
Actualitate Stejar, extremă urgență: În SRI se toacă documente, se șterg informații, se desființează direcții și colective de lucru Răspunsul SRI de atunci Serviciul Român de Informaţii a răspuns cu o informare de trei file, cu opt anexe, totalizând 19 pagini, despre care însă Comisia a apreciat că „are un caracter preponderent teoretico-documentar, justificativ şi cu tente evidente… Score: 0,25
Actualitate Florian Coldea a fost suspendat şi în 2007 pentru implicarea SRI în viaţa politică Al doilea bileţel scris de mîna lui Florian Coldea o vizează pe judecătoarea Aspazia Cojocaru, tot de la CCR: Iată şi transcrierea acestuia: „Cojocaru Aspazia (2 file/note legate de Rodica Stănoiu, id în dosare terţe) – Score: 0,25
Politică Ponta: Sebastian Ghiță a spus doar 2% din ce știe Își pierde eroii, refugiați acum printre filele Codului Penal. Score: 0,25
Actualitate „Metodele folosite în mod obişnuit de DNA au condus la abuzuri grave” Cei care vor să citească integral şi în original Raportul lui David Clark pentru „Henry Jackson Society”, pot s-o facă pe adresa de Internet http://www.luju.ro/static/files/2017/01_ianuarie_2017/06/Romania-paper.pdf. Score: 0,25
Actualitate Extern Obama este ”sigur” că ar fi câștigat și prezidențialele din 2016 Într-un interviu acordat în cadrul seriei ''The Axe Files'', moderat la CNN de fostul său consilier apropiat David Axelrod, Obama a respins criticile privind o viziune fantezistă pe care el ar fi avut-o despre SUA. Score: 0,26