Pensie pentru românii care au muncit la negru în Italia …2009 se spunea: «Unul dintre principiile pe baza căruia se organizează şi funcţionează sistemul public de pensii este principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public de pensii. Score: 0,28
NASA vrea să aterizeze pe un asteroid care ar putea lovi Pământul OSIRIS-Rex (Origins Spectral Interpretation Resource Identification Security Regolith Explorer), este una dintre cele două misiuni care se bat pentru fondurile din noul program NASA, New Frontiers. Score: 0,28
Am dat UE cu 2,35 miliarde de euro mai mult decât am primit După trei ani şi jumătate de la aderare, România a reuşit contraperformanţa de a absorbi numai 10% din fondurile UE alocate prin instrumentele structurale şi 12% din cele destinate agriculturii. Score: 0,30
Emil Boc: În 2012, cetăţeanul va fi evaluatorul cheltuirii banilor europeni Boc a precizat că fondurile europene reprezintă calea cea mai simplă şi sigură ca România să iasă din recesiune. Score: 0,28
O altă bază militară din regiunea Moscova, ameninţată de incendii Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a donat aproximativ 350.000 de ruble (9.000 de euro) din fondurile sale personale victimelor incendiilor care devastează Rusia, a anunţat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a preşedintelui, Natalia Timakova. Score: 0,28
BNR cere băncilor locale să nu ia credite subordonate la scadenţe mai mici de 5 ani De exemplu, totalul valorii acţiunilor preferenţiale pe durată determinată şi al capitalului sub formă de împrumut subordonat nu poate avea o pondere mai mare de 50% în fondurile proprii de nivel 1, reprezentând preponderent capitalul social. Score: 0,29
Ministerul Finanţelor constată vânzarea vapoarelor (1) De altfel conform Sectiunii 3 a Articolului 5 din Statutul Companiei (anexa 10) deschiderea unui cont bancar era necesara pentru ca trezorierul avea datoria sa depoziteze fondurile titlurile de valoare si alte efecte de valoare ale companiei intr-un cont bancar (fondurile) respectiv la o banca (titlurile si efectele de valoare). Score: 0,28
Lista celor 11 firme românești acuzate de fraudă cu bani europeni În campania electorală din 2009, președintele Traian Băsescu stătea la masă cu Gigi Nețoiu, patronul Meda Prod 98, una dintre firmele care au fraudat fondurile SAPARD. Score: 0,29
D’ale Gurii Dunării şi-a desemnat câştigătorii Cu această ocazie, participanţii la dezbatere au punctat o serie de deficienţe administrative generate de lipsa de cooperare între instituţiile cu atribuţii în protejarea Deltei şi de incapacitatea de a absorbi fondurile europene destinate zonei Deltei Dunării. Score: 0,31
Guvernul Boc alocă bani pentru zonele inundate din R. Moldova …buget pentru refacerea zonelor din România afectate de inundaţii şi după ce presa a scos la iveală un pogon de ilegalităţi şi minciuni ale guvernanţilor referitoare la fondurile alocate îndiguirilor şi prevenirii efectelor viituriilor, onor miniştrii Cabinetului Băsescu-Boc au găsit de cuviinţă să se ocupe de înlăturarea efectelor inundaţiilor… Score: 0,28
Politica şi managementul, în calea fondurilor UE quot;Reprezentantul FMI are dreptate când afirmă că fondurile europene sunt o resursă de excepţie pentru România, atât în ceea ce priveşte situaţia de criză economică, dar şi atunci când ne referim la investiţiile în dezvoltare. Score: 0,30
Ministerul Agriculturii, avocat al fraudelor? APDRP consideră, totodată, că „datorită lipsei sau calităţii slabe a materialului probatoriu" pus la dispoziţie de OLAF există riscul ca APDRP să piardă eventualele procese intentate de firmele de la care s-au recuperat fondurile. Score: 0,30
FMI: Nu negociem un alt împrumut Griji pentru fondurile UE "Ne facem griji în legătură cu slaba absorbţie a fondurilor europene de către România", a declarat Franks. Score: 0,29
Aeronavele Ministerului de Interne, folosite pe post de taxiuri „Întrucât fondurile bugetare alocate MAI sunt insuficiente şi nu asigură întreţinerea şi funcţionarea corespunzătoare a aeronavelor din dotare, completările propuse vizează în… Score: 0,28
Leonard Orban susţine că aderarea la Schengen va fi influenţată de raportul CE …explica posibilele efecte ale raportului CE, el a reamintit o declaraţie făcută marţi seară de un europarlamentar, care a afirmat că, în condiţiile actuale, a suspenda fondurile pentru România nu ar afecta foarte mult ţara, având în vedere rata foarte scăzută de absorbţie a fondurilor comunitare, dar ar fi posibilă amânarea aderării… Score: 0,28
Silviu Prigoană a rămas cu gândul la PDL Bugetele din Franţa, Germania nu mai susţin bugetul de pensii, iar la noi, când vin domnii guvernanţi şi zic că fac şi dreg, nu mai au cu ce, toate fondurile vor merge la asistenţă socială. Score: 0,28
Intrarea României în spaţiul Schengen ar putea fi amânată Comisia Europeană a criticat din nou România şi Bulgaria pentru corupţia persistentă, fraudele vizând fondurile publice, sistemul judiciar şi poliţia ineficiente. Score: 0,30
Bulgaria – lăudată, România – criticată de CE Fondurile publice trebuie protejate mai bine împotriva fraudei şi a conflictelor de interese. Score: 0,28
SUA dau sinistraţilor români 50.000 de dolari Pături şi îmbrăcăminte Fondurile vor fi folosite pentru achiziţionarea şi distribuirea de articole de primă necesitate, precum pături, apă, îmbrăcăminte, încălţăminte, articole de igienă personală… Score: 0,28
Joe Biden, amendat cu 219.000 de dolari pentru nereguli în campania prezidenţială din 2008 Într-un raport dat publicităţii vineri, Comisia a anunţat că un control financiar obligatoriu a scos la iveală faptul că fondurile primite în campanie au fost mai mari decât limita maxim admisă legal, că nu au fost efectuate plăţi pentru călătorii cu un avion privat şi că s-au emis file de cec, care nu au fost încasate vreodată. Score: 0,28
FMI şi UE suspendă evaluarea acordului cu Ungaria, cer măsuri dure de reducere a deficitului bugetar …guvernul de la Budapesta trebuie să adopte măsuri dure pentru reducerea deficitului bugetar, transmite Reuters.Suspendarea discuţiilor înseamnă că Ungaria nu va avea acces la fondurile rămase din pachetul de finanţare în valoare de 20 de miliarde de euro primit de la FMI şi UE, informează Mediafax.Negocierile cu instituţiile internaţionale creditoare… Score: 0,29
Creştere accentuată a fraudelor din fondurile europene în 2009 Importante fraude din fondurile europene au fost constatate în Bulgaria la sfârşitul lunii iunie, ele ducând la condamnări ce au ajuns până la 12 ani de puşcărie pentru o fraudă organizată de un prelucrător de carne. Score: 0,82
Slovacia nu vrea să dea bani pentru Grecia Fondurile sunt destinate susţinerii statelor membre ale uniunii monetare în situaţii dificile. Score: 0,28
Boc spune că România poate pierde bani comunitari Premierul a spus miniştrilor prezenţi la reuniune că acest lucru îl nemulţumeşte "profund" şi că, în acest ritm, există riscul ca România să nu poată cheltui toate fondurile puse la dispoziţie pentru acest an de către Executivul comunitar. Score: 0,28
Europa recomandă băncilor să se finanţeze de pe piaţă înainte de a apela la guverne Dacă această soluţie eşuează, "prima linie publică de apărare" vor fi fondurile naţionale."Vulnerabilităţile vor fi analizate de la caz la caz", a afirmat el. Score: 0,28