Firme occidentale negociau cu miniştri petrolul Irakului, înainte de invadare Foreign Office invita BP, la 6 noiembrie, să discute despre oportunităţile din Irak, "după schimbarea regimului", scrie „The Independent", potrivit Mediafax.ro. Score: 0,27
Reprezentanţii service-urilor protestează împotriva companiilor de asigurări Dacă acţiunea noastră nu va avea efectul pe care îl dorim, asemenea mitinguri vor fi organizate şi în celelalte oraşe mari din ţară", a declarat preşedintele Asociaţiei Service-urilor Auto Independente din România, potrivit tion.ro. Score: 0,27
„Există şi ură, dar dragostea e mai mare” E trist că în societatea noastră se vrea ca un actor, un muzician să fie transformat dintr-un creator independent într-un „SRL", într-un „prestator de servicii". – Score: 0,26
Banii Băncii Mondiale, atribuiţi de Boc după criteriul carnetului de partid Not found: independent Score: 0,26
300 de suporteri stelişti, la miting împotriva lui Gigi Becali Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti (AISS) a anunţat, la începutul lunii, că va sprijini protestul unor suporteri stelişti la adresa lui Gigi Becali, care vor organiza, în 17 aprilie, de la ora 15.00, un miting la reşedinţa din Aleea Alexandru a finanţatorului stelist. Score: 0,27
Turnul Babel: O limbă preistorică vorbită în Africa, la baza tuturor limbilor din lume Unii sunt de părere că limbajul a evoluat independent în diferite părţi ale lumii, în timp ce alţii spun că a apărut într-un singur loc şi că limbile vorbite în prezent derivă dintr-una singură. Score: 0,26
Săracii sunt mai generoşi! Potrivit cercetătorilor americani, încrederea în aproape şi generozitatea sunt valori direct proporţionale: cine posedă una dintre ele o deţine şi pe cealaltă, independent de statutul social, gene şi cultura din care provine. Score: 0,27
Spitalele desfiinţate vor găzdui în medie între 22 şi 62 de bătrâni Not found: independent Score: 0,26
Cărţi pe care ţi le imaginezi pe măsură ce citeşti Carol Birch este o voce cunoscută în Marea Britanie, colaborând la ziare ca "The Independent", & Score: 0,26
TVR cere taxă TV indiferent dacă ai televizor sau nu Conducerea TVR cere "reglementarea taxei pentru serviciul public de radio şi pentru cel de televiziune ca fiind obligatorii, independent de posesia receptorului radio sau TV (măsură legislativă pe care Comisia Europeană a agreat-o), prin modificarea Legii nr. Score: 0,26
Aleşii din Bucureşti nu vor fi reprezentativi Pot fi presarati in cateva colegii candidati independenti, candidati PP-DD sau UNPR, in asa fel incat lumea sa fie si mai derutata. Score: 0,26
Elita României. Falsele semnale. Falsele modele …se pare iremediabil, un mare partid al Ardealului, Partidul Naţional Ţărănesc, cu merite incontestabile în lupta de secole pentru clădirea unui stat românesc unitar şi independent şi care, după Marea Unire de la '918, în parlamentul dintre războaie şi-a asumat rolul unei veritabile şi necesare opoziţii faţă de puterea politică care… Score: 0,26
Sarkozy se visează Napoleon şi De Gaulle, la un loc În final, acesta din urmă a fost declarat învingător de Comisia Electorală Independentă, el fiind sprijinit şi de premierul în exerciţiu Guillaume Soro şi de comunitatea internaţională. Score: 0,27
„Congresul” PDL, eveniment naţional? E o ruşine Mass-media independentă (audiovizuală şi scrisă, fie şi numai online) face jocul PDL insistând atât pe alegerea preşedintelui PDL, nu merită! Score: 0,26
Sondajele PSD îl dau pe Antonescu câștigător din primul tur al alegerilor prezidențiale Not found: independent Score: 0,26
Liderul teroriştilor ceceni intervine la Europa Liberă, după ce a fost „lichidat” de Moscova Doku Umarov, autoproclamat emir al Cauzazului de Nord şi preşedinte al Ceceniei independente, a mai declarat că nu va da "niciun ragaz" Rusiei, promiţând noi atacuri teroriste. Score: 0,27
Arhitecţii chinezi au proiectat un hotel în formă de paletă de ping-pong Potrivit cotidianului The Independent, costul întregului parc olimpic se ridică la 275 de milioane de dolari. Score: 0,27
Patru kenyeni dau în judecată Londra pentru tortură în perioada colonială Not found: independent Score: 0,26
Siria „reformatorului” al-Assad, un subiect tabu pentru Statele Unite Doi dintre aceştia însă, republicanul John McCain şi independentul Joe Lieberman, nu au avut nicidecum această opinie. Score: 0,26