Prefecții, între funcționari publici și instrumente politice Prefecți apolitici pentru echilibru Șeful de la acea dată a Delegației Comisiei Europene în România, Jonathan Scheele, a menționat principiile europene care guvernează domeniul administrației publice: încrederea, deschiderea și transparența, eficiența și lipsa culorii politice. Score: 0,28
Magistrații știu cine i-a angajat avocat lui Sebastian Ghiță Potrivit documentului, la apelul nominal făcut în camera de consiliu s-a constatat lipsa inculpatului Sebastian Ghiță, pentru care a răspuns, potrivit împuternicirii avocațiale, un avocat din Baroul București.Integral pe AGERPRES Sursa: AGERPRES Score: 0,29
Criza despre care se vorbește și se face foarte puțin Din luna iunie, iulie și august, antreprenorul principal a vrut să angajeze 180 de muncitori și a găsit vreo 3, lipsa forței de muncă a dus la această situație", a declarat președintele clublui, Marcel Popescu, la TV Digi Sport.Lucrările SUNT realizate de un consorțiu de opt firme, dintre care una din Germania. Score: 0,33
Se dau în folosință primii 15 kilometri de autostradă din 2017 Principalele motive care au dus la amânări au fost lipsa de autorizații de construcție pentru mai multe secțiuni, lipsa acordului de mediu revizuit, nu s-a demarat la timp procedura de achziție publică afarentă a tunelurilor, nu s-a finalizat procedura de expropiere pentru o secțiune etc. Score: 0,30
Cum îl sprijină PPE pe Donald Tusk “Regret profund lipsa de loialitate a lui Saryusz-Wolski şi lipsa sa de respect faţă de unitatea şi valorile partidelor din care făcea parte, Platforma Civică şi PPE”, a subliniat preşedintele PPE, precizând că familia politică… Score: 0,30
Ambiții politice răsuflate condamnă bolnavii la moarte Se știe că această boală se caracterizează prin deteriorarea progresivă a mușchilor corpului, antrenând slăbiciune musculară și invaliditate, la acestea contribuind și lipsa unităților spitalicești dedicate acestui tip de afecțiune, accelerându-i evoluția. Score: 0,28
PMB: Consolidarea clădirilor cu risc seismic, o prioritate …depășind 8 ani), complexitatea activităților care trebuie desfășurate pentru realizarea acestor lucrări (discuții cu proprietarii pentru a accepta relocarea temporară, lipsa documentațiilor cadastrale, proprietari aflați în străinătate), precum și imposibilitatea demarării lucrărilor în absența acordului majorității locatarilor etc… Score: 0,28
Lupta împotriva corupţiei la nivel înalt a continuat în 2016 în România CORUPŢIA Legile nu au fost implementate întotdeauna eficient, iar oficiali, inclusiv judecători, s-au angajat uneori în practici corupte în deplină imunitate, se arată în secţiunea a patra a raportului, intitulată ”Corupţia şi lipsa de transpentă a Guvernului”. ” Score: 0,28
Politica lu’ tata pe mâna odraslelor La toate aceste neajunsuri legate de „descendența“ noii clase de guvernare se adaugă și lipsa de experienţă personală a acesteia. Score: 0,28
Achiziţii involuntare rezultate din judecăţi prescurtate Prima consecinţă a blurării indentităţii şi, deci, a liberului arbitru, este lipsa asumării conştiente a acestor opţiuni sau acceptări tacite, de unde rezultă o angoasantă lipsa a responsabilităţii . Score: 0,30
Kovesi, respinsă de CSM În lipsa unei astfel de motivări, nu pot să trag decât o concluzie: că este o sancţiune pentru criticile pe care le-am adresat în timpul mandatului meu CSM-ului. Score: 0,31
CCR: Arestul la domiciliu, însoțit de garanțiile de la arestul preventiv 1 din Codul de procedură penală, care permite luarea măsurii arestului la domiciliu, în condițiile în care anterior inculpatul a fost arestat preventiv sau la domiciliu în aceeași cauză, în lipsa unor temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate. Score: 0,28
Actualitate Justiție Pinalti, trimis în judecată într-un nou dosar Romkuvert S.R.L.Circuitul trebuia să ascundă lipsa hârtiei din gestiunea „Fabricii de timbre” și să confere răgazul încheierii unor noi contracte care să genereze profitul din care să fie cumpărată și hârtia… Score: 0,28
Pinalti, trimis în judecată într-un nou dosar Romkuvert S.R.L.Circuitul trebuia să ascundă lipsa hârtiei din gestiunea „Fabricii de timbre” și să confere răgazul încheierii unor noi contracte care să genereze profitul din care să fie cumpărată și hârtia… Score: 0,28
Acoperiții din Parchete Ștefan Titus sau, în lipsa acestuia, cu o persoană anume desemnată – mr. Score: 0,28
Primele promisiuni PSD amânate Guvernul Grindeanu a renunțat la măsura lui Voiculescu și a decis să coboare cu 35% prețurile acestor medicamente la 1 martie, în ciuda faptului că mai multe voci din sistemul de sănătate, precum și din rândul reprezentanților pacienților, susțin că decizia ar putea avea efecte contrare – lipsa medicamentelor. Score: 0,28
Arta din Pata Rât Existența Unității Mobile a fost marcată de relocări și lipsa de resurse. Score: 0,28
Avocații Ioan și Ana Sava, victimele șefului DNA Oradea Colaborare frauduloasă cu infractorul Verificând situația dosarului, prim-procurorul Popa a constatat lipsa de temei a cererii procurorului Man. Score: 0,29
Un președinte care nu-și merită locul la Cotroceni Lupta multianuală cu un număr mic de persoane îndreptățite legal la aceste locuințe denotă lipsa totală de umanitate și sentimente de justiție care trebuie să primeze la o asemenea responsabilitate, la demnitatea ce o ocupă acum. Score: 0,28
După Hornbach, și Leroy Merlin întoarce spatele Schweighofer “Efectul utilizării de coordinate GPS false în AVIZ-ul de însoțire constă în lipsa oricărei legături între compania care acceptă lemnul și pădure. Score: 0,28
Valori de top ale dolarului Consumul intern aflat la o limită inferioară este prevăzut în legea economică, lege ce prevede că se va recurge la noi împrumuturi de la populaţie.Lipsa de experienţă a lui Donald Trump în economia SUA este explicată de analist prin staff-ul de specialişti ai preşedintelui, care este unul specializat pe fonduri speculative. Score: 0,28