Ai căutat: omul
/ Ale omului ori ale diavolului?”, … Pe urmă, s-a constatat că omul era mort, fără a se fi găsit nici o urmă de violenţă asupra corpului său. … (Chiar dacă n-a mai trăit mari aventuri, Omul din fereastră, măcar a fost văzut sprijinind pervazurile din punctele sale de observaţie, ba a devenit chiar şi un reper pentru florentini.
Score: 0,29
Omul, despre care scribul a amintit anterior, pretindea că l-ar fi chemat Felix Thomasus, însă a recunoscut că şi-a luat acel nume în cinstea Sfântului Toma, pe care l-a admirat atât şi de dragul căruia a îmbrăcat, iniţial, rasa dominicană. … spre deosebire de omul mediu modern, cum pretinde Ortega y Gasset4 -,
Score: 0,29
Horia Bernea avea dreptate să spună că „dacă omul actual va înțelege cât de sărac este în comparație cu strămoșii săi, va fi un câștig enorm pentru el”. … Teza analizei sună ferm: „omul culturii tradiționale a trăit mereu într-un orizont temporal colorat, armonios, asumat ca fapt sufletesc” (p.12).
Score: 0,31
Da, da, da… Era evident că omul ar fi acceptat orice variantă. … Omul moare de două ori: atunci când îşi dă ultima suflare şi atunci când, după dispariţia sa, dispar pe rând şi obiectele de care a fost legat, cravata pe care a purtat-o la prima întâlnire cu o fată ori carneţelul cu însemnări intime.
Score: 0,27