Mâna albă (55) După ce a renunțat de două ori, era puțin probabil să nu fie prins și să mai fie și acceptat pentru a treia dată. Score: 0,27
Mâna albă (54) Fără un țel, fără o recomandare, fără o meserie, fără un ban și fără o identitate dovedibilă, băiatul rătăci prin lume cu singurul gând de a se îndepărta cât mai repede și cât mai decisiv de Basra, spre a nu putea fi prins din urmă de servitorii tatălui. Score: 0,27
Director Rompetrol: Nu e eroare umană Din nefericire, unul dintre colegii care opera în zonă a fost prins de suflul acestei explozii. Score: 0,28
SF politic-PNL este sluga Capitalismului Internaționalist Trebuie să fie altă șmecherie la mijloc și nu ne-am prins noi. Score: 0,28
Gheorghe Piperea: consecințele infracțiunilor Renault, trecute asupra noastră Poate că lumea a uitat, dar scandalul Dieselgate a pornit de la Volkswagen, concern german prins cu mâța în sac de americani, pe speța manipulării softurilor de măsurare a emisiilor de NOx și a reducerii pe hârtie a cantității acestora, de zece ori mai mică decât cea reală. Score: 0,29
Primarul din Suceava: Sf Ioan cel Nou a scăzut cazurile Vin oameni la mine şi îmi spun: ştiţi domnule primar, eram la spital, când a ajuns Sfântul în curtea spitalului am simţit că am prins puteri. Score: 0,29
Firmele de consultanţă pot fi excelente spălătorii de bani Căci dacă n-ar fi prinsă şi şpaga de 10 la sută în contractele cu statul, acele contracte ar fi mai puţin costisitoare pentru contribuabil. Score: 0,28
SF politic-PSD este sluga Socialismului Internaționalist Uite aici, am o listă întreagă de profesori universitari, de generali, de scriitori, de ingineri care sunt oamenii noștri, te-ai prins?! Score: 0,28
(VIDEO) Moțiunea de cenzură, cu tulburelu’ și sacul de morgă M-a prins de față și mi-a zis: <în ce calitate mi-ai luat tu sacul?>. Score: 0,27
Dobânzile ar putea crește mai repede decât s-a anticipat ,,Toate economiile au fost prinse în acest carusel al creșterii prețurilor, scăderii consumului, a producției și dificultățile de aprovizionare generând o inflație semnificativă pe care o resimțim și în România, 3,2% în luna mai. Score: 0,28
(VIDEO) Ce nu s-a văzut la televizor – imagini de senzație! După ce s-a agitat puțin pe lângă jucători, el a fost prins şi evacuat de pe teren. Score: 0,29
Două pericole în această perioadă Acum m-am prins de ce vor useriștii cu atâta insistență să scoată domiciliul din cartea de identitate. … Tot acum m-am prins și de ce Plicușor Ban a tăiat banii de asistență socială destinați seniorilor aflați în situații vulnerabile. Score: 0,30
Jocurile pentru moțiune: „Semnale” la Ciolacu că şi unii de la Putere ar vrea să dea jos Guvernul Se vor regăsi pasaje de la fiecare prinse în moţiune şi de aici discuţiile individuale cu alţi parlamentari", a susţinut Ciolacu. Score: 0,28
SF politic-Era Spațială. Dezmembrarea Rusiei. Războiul Tornadelor. Unda de șoc însă i-a prins pe picior greșit. Score: 0,28
Daniel Dăianu: Asta poate să însemne şi demolarea unor oameni Faptul că unii cu 5 dolari au ajuns să aibă averi…au prins un tren, dar asta nu înseamnă că asta este sursa îmbogăţirii pe viitor. Score: 0,28
Dorin Tudoran – Valaștok (IV) Cu toate acestea, când a fost prins la înghesuială, a început să umble (hai să fiu și eu incorect politic) cu cioara vopsită, transformând-o în corbul de Țăndărei, nu înainte de se apăra astfel: “Nu trăiesc în România, nu cunosc o mulțime de detalii…“ Există apărări care te expun mai mult decât eroarea săvârșită. Score: 0,28
Iohannis a fost la summit-ul NATO să se laude că a dat „pumnul” cu Biden? …o face în acest weekend Klaus Iohannis la Sibiu?” și, din păcate, am avut dreptate: „Iohannis va pleca luni la Bruxelles să dea mîna cu mai marii lumii, sperînd să fie prins în cîteva cadre fotografice care să-l pună în valoare, după care mai stă două, trei zile la Cotroceni și va veni iarăși la Sibiu, acolo îl va aștepta doamna Carmen… Score: 0,28
Eduard Novak, la competiții cu maşina ministerului „Sursele noastre ne-au relatat că mașina ministerului a fost prinsă într-un carambol pe șosea, când se întorcea de la Bacău. Score: 0,28
Eminescu și Labiș – două destine frânte, vibrând pentru ceea ce este românesc …Bălcescu a vrut să ia un tramvai, nu spre casă, ci spre casa femeii, a încercat să se urce prin faţă la clasa a doua, dar cineva l-ar fi îmbrâncit şi, în ultima secundă, s-a prins de grătarul intermediar, dintre vagoane:„Ţineam ochii mari deschişi şi vedeam cum, din capul meu izbit de caldarâm, ies scântei»“, Score: 0,28
SF politic-Parlamentul European admonestează USR Pentru că selenarii după ce au citit romanul lui Solenoid s-au prins de schemă și l-au cântat la Iohannis. Score: 0,28
Ce-o face în acest weekend Klaus Iohannis la Sibiu? Oricum, vremea trece, iar Klaus Iohannis va pleca luni la Bruxelles să dea mîna cu mai marii lumii, sperînd să fie prins în cîteva cadre fotografice care să-l pună în valoare, după care mai stă două, trei zile la Cotroceni și va veni iarăși la Sibiu, acolo îl va aștepta doamna Carmen cu berea rece pe masă. Score: 0,28
Biserica Sf. Nicolae „Dintr-o Zi” Într-un mormânt a fost descoperită o monedă perforată la care se mai păstra firul cu care aceasta a fost prinsă de deget. Score: 0,28
Mișu Parastasică, primărici lăberal di Bahlui Se vede că pîrțigoiului Chiri’ i-a plăcut tare și a prins gustul colivărelii cu poze feisbuciste, așa că zilele astea a mai pus de-un parastas festivist, de data asta la crucea poetei Otilia Cazimir, băgîndu-i în poză și… Score: 0,28
Alte trei firme private, în PNRR. Cum explică Ghinea? Europa și-a propus să facă aceste două revoluții, le avem prinse în PNRR pe amândouă, România va fi parte din aceste revoluții. Score: 0,28