SF politic-Parlamentul European admonestează USR

Bertha s-a aşezat plină de dezinvoltură într-un fotoliu şi aprinzându-şi o ţigară, mi-a spus, cu o voce dogită, că are să-mi comunice nişte lucruri teribile. Avea buze senzuale, era planturoasă iar zulufii ei aurii abia-i puteau ascunde ce-l de-al treilea ochi. Așa, deci. O să-ți povestesc astăzi cine controlează PSD-ul, cine l-a creat pe Băse, cine trage sforile în PNL, cine îl manipulează pe Isărescu, cine îl plătea pe Măgureanu și cine l-a dus pe Ceaușescu în mare secret pe Insula Sfânta Elena în 1989. Așa, să le luăm pe rând. Și uită-te la ea cum îmi spune mie tot felul de parascovenii. Îmi zice că Parlamentul European s-a luat de USR. USR? Da, de Uniunea Selenarilor din România. O minoritate, acolo. Selenari cu ochii mari. Selenarii au de gând să facă tot felul de mitinguri în capitalele europene.

Vor nu știu ce drepturi. Toată lumea vrea drepturi. Parcă noi nu vrem drepturi? Uite, m-am dus la Primăria Capitalei. Acolo dau peste Nicușor. Nu peste Nicu Ceaușescu, nu! Peste Nicușor Dan. Aha, deci. Și el ce-a zis? Păi n-a zis nimic, avea o vizită importantă. Cine, soro? Unul cu ochii migdalați. Aha, Mircea Cărtărescu. Nu el, ce te pripești?! Era un selenar cu ochi migdalați. Și ce voia selenarul? De unde vrei să știu? O aprobare, ceva, o autorizație. Așa, în văzul lumii? Selenarii pot face ce vor ei, unde vor ei că au niște câmpuri magnetice care ecranează totul în jurul lor, pe unde sunt. Așa, și? Și asta e. Aha, înțeleg. Toate vechi și nouă toate. Furtișag public, scatolceală politicianistică, tevatură și pompadură. Acum ce să zic? A venit și domnul Finteșteanu pe terasă la Capșa și domnul Brâncuși, și domnul Labiș, și domnul Lucian Blaga. Domnul Lucian Blaga a spus că totul e deal vale. Sau invers. N-a zis el tocmai așa, zice Bertha, ai înțeles tu greșit.

Pe ce te bazezi? Păi mă bazez. USR e acționat din umbră de serviciile secrete franceze în dauna serviciilor secrete ruse și a serviciilor secrete americane. Adică selenarii sunt oamenii Parisului? Păi cam așa. Ce mai la deal, la vale! Iar te iei de domnul Lucian Blaga? Păi nu mă iau dar vezi, el a fost propus pentru Premiul Nobel. Și Mircea Cărtărescu e propus. Păi Cărtărescu ia Nobelul dacă vorbește Iohannis cu Angela Merlkel și Angela Merkel vorbește cu Vladimir Putin. Păi nu-l ia.

Păi de ce nu? Pentru că selenarii după ce au citit romanul lui Solenoid s-au prins de schemă și l-au cântat la Iohannis. Păi de ce? Păi pentru că Băse l-a decorat pe Cărtărescu. Și care-i treaba cu selenarii și cu Solenoid? Păi nu înțelegi. Și uite-așa ne tot contrapunem noi despre politichia românească. Și încet, încet apune soarele și se face noapte. Hăt, departe, se aude un tulnic dinspre Tulnici. În rest, e liniște și pace. Mă sună domnul Coldea și-mi zice să nu mai scriu parascovenii că mi-au pus un sereist planton la ușă, vai de capul meu. Asta cu sereistul e chiar reală dar știu că vă doare pe voi la bască de ce vă zic eu că e crunta realitate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

3 Comentarii

  1. De aceea nu exista nimic despre agrucultura in PNNR. De plantat se ocupa sereistii. Se planteaza ei intre ei, ne planteaza pe noi, le solicita colaboratorilor sa-si planteze apropiatii.
    Poate peste 5 ani „plantonul” va fi plantat intr-un nou partid de unde va rasarii un lider rasat, proaspat tuns, ras si frezat.
    De aceea se inghesuie americanii, chinezii, indienii, rusii, hititii, mazdacii sa ajunga pe Luna. Solenoizii sunt nepretiuti, fiind foarte apreciati pentru modul particular in care-si curenteaza/magnetizeaza opozantii.

  2. In statul american Illinois, exista un targulet cu vreo 54 de mii de suflete americane.Tot acolo traieste si un fost militar american, aflat la pensie de multa vreme si terorizat ani de zile de guvernul american pentru ca a cerut pensie,
    fiindu-i afectata sanatatea la intanlirea cu un OZN. Targusorul se numeste Normal! Domnule Bufnila, zau ca e adevarat. Un orasel normal ca Normal are nevoie de un primar precum Nicusor Dan, nenormal. Se pare ca Bertha are dreptate:serviciile americane au nevoie de USR, lucru nedorit de serviciile secrete franceze sau rusesti si nici de cele japoneze. Pentru ca Normal este un oras infratit cu gubernia Vladimir din Rusia si cu Asahikawa din Japonia.De aceea USR a cazut pe mana unui selenar din Normal,SUA.In ciuda faptului ca francezii au si ei orasul Orléans infratit pe bune cu Wichita,Illinois,nefiind normali, normalienii americani nu s-au infratit cu francezii aerieni. E un pic pistruiata povestea mea dar , daca il intrebati pe sereistul ala plantat la usa dvs. va va confirma ca spun adevarul valurit de tot.

  3. Parlamentul European prim departamentul” Găuri si tarnacoape” s-a luat de USR și le-a dat la toti pantalonii tanga jos ca sa constate personal daca nu au implantate cipuri in organul gândirii iraționale si-n pasărea cu clont neomarxist.Trădare, zise bolnavul de sciatica si cazu pe spate, sperând sa-si vindece sciatica printr-un contact cu podeaua lgbtiq-ista, podea care tocmai se-întorsese de la mitingul pentru diversitatea găurilor negre din universul cunoașterii paranormal de anormală. La auzul cuvântului ” trădare”, serviciile secrete din statele fără membre UE si din cele cu membre NATO au ciulit urechile de măgar si au dat drumul la aparatul de înregistrat sciatica. Văzând, atitudinea sciaticului, USr-isti si-au ridicat pantalonii in vine si dornici de performante s-au înscris la proba de 110m, garduri gaurite, proba care avea să dovedească faptul că microfoanele erau doar stimulente de vitamine si steroizi folositi in razboiul de gherilă urbană pe care îl au de dus cu normalitatea si moralitatea. S-au așezat în bloc straturi, adică în niște blocuri construite ilegal de către prietenii noștri veniți din vestul sălbatic, așteptând semnalul de plecare, asta după ce au prezentat startarului certificatul curcubeic pe un fond de ten verde. La vazul pistolului, cei mai viteji dintre USr-isti, adică toti au fost cuprinși de panica, ceea ce le-a declanșat o golire instantanee a colonului rațiunii impune, colon cu care reușeau sa-si ademeneasca aliații si sa si-i fidelizeze. Dezgustat, startarul lua tranacopul si sapa o gaura neagra in degrade în câmpul tactic, unde ii înghesui pe toti si le arunca un un camion de hartie igienică ca să-și scrie ideologia corectitudinii politice în culorile maronii ale vitejilor creatururi ale securității. La ora la care scriu aceste rânduri se discuta statutul securistului usr-ist neomarxist cu pantalonii în vine si constiinta in toaletele publice.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.