Firmele de consultanţă pot fi excelente spălătorii de bani

Multe firme de consultanţă fac o muncă de care beneficiarul nu are nevoie pentru a putea trimite nişte sume de bani în contul acelor firme.
Eu, ministrul cutare, mă înţeleg, de pildă, cu managerul unei firme puternice să-i onorez nişte lucrări, dar 10 la sută din sumele respective să se întoarcă pentru nevoile partidului meu.

Şi eu, şi managerul respectiv trebuie să agreem aceeaşi firmă de consultanţă, una care să nu ne păcălească. Una care să retrimită sumele ce reprezintă acel 10 la sută către alte conturi, controlate de oamenii mei.
Într-un alt punct al circuitului, banii astfel spălaţi vor fi scoşi din conturi şi vor fi donaţi partidului. Dacă nu sunt scoşi în formă lichidă, nu pot să reţin pentru mine personal o parte din ei. Sigur că mai reţin şi oamenii mei, că oameni suntem…
E ceva complicat? Desigur, nu.
Poate face DNA ceva? Doar dacă ajunge la oamenii mei şi dacă, ajungând la oamenii mei, nu are ordin să închidă ochii. Fiind implicat şi un manager de multinaţională, mizez pe un astfel de ordin.
Dar de ce nu-i ajung partidului meu banii pe care îi capătă legal de la stat? Nu mă întrebaţi. Eu constat că niciodată nu-i ajung. Puteţi crede că acolo, la partid, nişte mâini intră până la cot în donaţii? Puteţi. Dar nu-mi cereţi mie să fac astfel de cercetări. Rolul meu este să alimentez partidul cu resurse financiare. Dacă n-aş fi promis asta, n-aş fi fost numit ministru.

Aşadar, despre ce vorbim? Despre lăcomia bancherilor? Nu. Despre lăcomia unor şefuţi de la vârful unor partide. Fură ei de la contribuabili? Da. Căci dacă n-ar fi prinsă şi şpaga de 10 la sută în contractele cu statul, acele contracte ar fi mai puţin costisitoare pentru contribuabil.
Să lăsăm DNA-ul să-şi facă treaba şi apoi să radiem acele partide din Registrul partidelor? Doamne fereşte! Au să apară altele, poate şi mai lacome. E bine ca DNA să lucreze un pic. Ca să-i avem pe şefuţi la mână. Atât.
Există în lume sisteme de partide fără astfel astfel de „finanţări”? Poate doar în SUA, unde se fac strângeri publice de fonduri. Acolo nu lăcomia şefuţilor e problema, ci lăcomia marilor şefi de bănci.
Să fie vorba, aici, în politică, de o corupţie acceptată? Cam aşa. Cea neacceptată este cercetată mai ales când e nevoie de propagandă anticorupţie. Victimele acestei propagande făcute prin procurori sunt mici şefuţi care au căzut în dizgraţia marilor şefuţi. Uneori, chiar mari şefuţi când au căzut în dizgraţia serviciilor de informaţii.
Ce era de aşteptat? Ca multinaţionalele să se folosească de lăcomia coruptă a partidelor pentru a le şantaja. La noi, treaba a mers ca unsă. De neînţeles, atunci, cum a căzut USR-ul în capcană? Acest partid mai nou a intrat în capcană pe căi ideologice. De aceea, parcă sunt mai de înţeles corupţii decât cei convinşi de ideologia multinaţionalelor înainte de a fi furat, bieţii de ei, primul leuţ.
Şi încă ceva: partidele au învăţat să-i dispreţuiască pe cei care extrag şpăgile doar pentru interese personale. Ele consideră că hoţia este „aristocratică” doar atunci când furi pentru partid. Bulă-Bulai şi Bârnă-Barna vor fi rămas în găoacea viziunilor mai proletare şi se feresc de hoţie ca dracul de tămâie? Nu s-ar duce dracului partiduleţul aşa?
Îţi vine să crezi că mai există alegători care bagă mâna în foc pentru cinstea useriştilor? Pe acest idealism mai stă, ca într-un fir de aţă, şi constituţionalismul nostru în punctul în care postulează pluralismul politic. Un pluralism care, în realitate, a devenit un partid unic al hoţiei. Cea cu voie de la stăpâni e un „joc” care vorbeşte despre cum poţi face din ţara ta o colonie prin învoire mai degrabă voluntară.
Un procuror dornic de glorie, cu o înţelegere idealistă a ţesăturii politice din societate, încurajat de o anume conjunctură internaţională, ar putea face praf şi pulbere actuala noastră clasă politică. Ceea ce s-a putut întâmpla cândva în Italia. Acolo s-a putut întâmpla pentru că a fost urmărit un scop: distrugerea unor bastioane de naţionalism guvernamental. Noi nu mai avem aşa ceva.
În vremea „Mani pulite”, Fellini a fost întrebat de ce lucrează mereu cu Mastroianni. „Fiindcă nu-i atât de inteligent să mă contrazică şi să aibă şi dreptate.” Aşa gândeau şi regizorii americani ai Italiei. Bettino Craxi, premierul ce urma să fie inculpat, l-a moştenit în gaşca sa de prieteni pe Mastroianni de la Giulio Andreotti, premierul de dinaintea sa. L-a rugat pe Mastroianni să ascundă un mesaj către Cupolă, conclavul Mafiei, în caz că se va hotărî să-l trimită. Mastroianni trebuia să-l ţină acasă la el. „Vă felicit pe cei care aţi reuşit să vă păstraţi libertatea. Pe cei care aţi făcut puşcărie nu vă felicit, dar am să o fac mai târziu dacă veţi accepta să puneţi umărul să rezistăm presiunilor americane. Ei vor să-şi vândă produsele la noi, iar noi să le taxăm aşa de uşor încât produsele lor să fie mai ieftine ca ale noastre. Produsele noastre pot fi mai ieftine ca ale lor şi aşa trebuie să fie. Puneţi umărul la treaba asta. Fiţi naţionalişti!”
Să fie oare vreunul de la USR un viitor Craxi al nostru? Hai, curaj, găină! DNA-ul e pregătit să te inculpe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.