Mâna albă (40)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al patrulea volum, din cele 11 ale ciclului CEI O SUTĂ, și a apărut la Editura ALLFA, în 2000.

AL PATRUZECI ȘI CINCILEA

– Husein, Geographul (Califului) –

(630-680)

Despre lumea cea mare și nesfârșită

Un autor din secolul al XX-lea de după Christos, Arthur Koestler, scrie în cartea sa despre evoluția astronomiei că „Miturile cresc ca niște cristale. (…) Mediocritățile sau bolnavii n-au putere să genereze mituri; ei pot lansa numai o modă, care se uită însă repede.” Au fost Daedalion, Apollonissimus și Husein, Geographul, mediocrități ori bolnavi, sau faima de care s-au bucurat timp de generații a reprezentat totuși mai mult decât o modă? Orice răspuns i-am da acestei întrebări, n-am face decât să simplificăm în mod nepermis chestiunea. Nici unul dintre aceste personaje și nici cele ce le-au premers imediat sau le-au succedat în mod apropiat nu și-au creat renu- mele singure, ci au preluat ecouri pierdute și recuperate prin ricoșeu, s-au substituit unor legende dispărute, dar încă necesare – și ce reprezintă ele altceva decât tocmai dovada acelei necesități? –, au încurcat până la anacronisme calculele analiștilor și, e adevărat, au dispărut în uitare. în uitare, dar nu

În descompunere: uitarea s-a dovedit de atâtea ori inconsecventă și năzuroasă, retrăgându-se după ani sau milenii și redând privirilor imagini ce păreau pierdute pentru vecie.

Un personaj cu o asemenea soartă a fost și Al Patruzeci și cincilea: el s-a născut în 630, însă viața lui s-a scris mult după dispariția sa fizică. Venirea i-a fost pregătită de Daedalion și mai ales de Apollonissimus, dar autorii nu mai alătură în nici un fel nepotul de bunic și nici măcar fiul de tată, fiecare primindu-și locul său distinct, de parcă între ei n-ar fi existat nici o relație de rudenie sau măcar o corespondență umană. Ceea ce apare cu atât mai ciudat cu cât întreaga faimă a lui Husein Geographul pornește de la aceeași confuzie din care s-a născut și mitul lui Apollonissimus, ba, chiar mai mult, în numeroase privințe tatăl și fiul fiind confundați atât cu modelele lor, cât și între ei. Legenda Celui de Al Patruzeci și cincilea pare să se fi ivit dintr-un șir suspect de bogat de plagiate, de substituiri de personalități, de confuzii ale timpului acțiunii. De parcă fiul lui Apollonissimus n-ar fi fost decât o insectă parazită nesătulă, preocupată doar de a suge cât mai abundent din orice sursă i se ivea în cale, indiferentă dacă acea sursă îi era contemporană sau nu, indiferentă dacă spațiile îi îngăduiau să se apropie de ea. Insecta era atât de potentă încât își extrăgea materia mereu și de pretutindeni fără a plesni, deși se umflase peste orice măsură.

– Toate astea nu se pot realiza!

– Ba se pot.

Insecta a devenit altceva. Și a dăinuit.

Timpurile, se spune, au momente faste și momente damnate. De la această premisă a pornit și astrologia, mama tuturor științelor. Una dintre ciudățeniile acestor momente, ciudățenie atât de dragă magilor tuturor vremurilor, este că, în cazul geniilor, cerurile se deschid pentru a face loc schimburilor de ștafetă. Aristarh („ultimul dintre astronomii pythagoreici”) s-a născut la Samos, ca și Maestrul. Mai mult: Aristarh a venit pe lume în anul în care a murit Heraclit, de parcă acela ar fi trebuit să-i facă loc pe pământ, la fel cum Galilei a murit în anul nașterii lui Newton.

Conform aceleiași reguli, Al Patruzeci și cincilea a văzut soarele în ziua când Daedalion a dispărut în schela lui miraculoasă. Ceea ce îl face pe scrib să poată nota cu exactitate (cu precizia impusă de legendă…) locul și data nașterii personajului: Roma, anul 630. Este remarcabil cum cei trei, Daedalion, Apollonissimus și Husein Geographul, atât de diferiți în felul lor de a fi, în modul de a privi și de a-și trăi viața, deși parcă rupți la un moment dat de tot ce era în jur, este remarcabil cum de au găsit rezerve toți trei de a-și căuta, pe rând, părintele: Al Patruzeci și patrulea vine la Roma pentru a sta lângă disprețuitul său tată în ceasul din urmă al aceluia, Al Patruzeci și cincilea a fost alături de Apollonissimus, atunci când pelerinul se mai afla de mult doar cu trupul în lumea pământeană. O forță inexplicabilă i-a făcut pe acești bărbați să stea împreună în momentele de cumpănă, parcă pentru a prelua unul de la celălalt o moștenire ce nu a mai fost revendicată de nimeni. Nutrindu-se din ea.

Înainte de a schița biografia Celui de Al Patruzeci și cincilea, scribul simte nevoia să facă o mărturisire: dacă, de cele mai multe ori, se căina, pe tonul său plângăreț, că i-a fost foarte greu să descopere informații despre personajul luat în vizor, de astă dată biografia i-a apărut prea bogată, amănuntele s-au îmbulzit din sursele cele mai diferite, multe s-au contrazis între ele, multe se prezintă cu totul incredibil pentru cititorul din secolul al XXI-lea de după Christos, numeroase sunt corupte vizibil, însă toate s-au învălmășit într-o avalanșă de date ce trebuiau triate. Daniel J. Boorstin spune, referindu-se tocmai la uluitoarele descoperiri geografice, că „Marele obstacol în descoperirea formei Pământului, continentelor și oceanelor era nu ignoranța, ci iluzia deținerii de cunoștințe. Imaginația fabrica idei îndrăznețe, alimentând, pe moment, speranțe și temeri, în timp ce știința înainta cu pași mici și probe contradictorii”. Două precizări se impun: în primul rând că timpul trecut este de prisos, lucrurile se întâmplă și se vor întâmpla întotdeauna așa, iar în al doilea rând, afirmația este valabilă pentru toate procesele cunoașterii, nu numai pentru domeniul geografiei. însă cum Husein, Al Patruzeci și cincilea, a fost el însuși supranumit „Geographul”, aceste cuvinte s-ar potrivi de minune ca moto pentru viața sa. (Și nu numai pentru opera pe care a lăsat-o.)

Fiindcă trimiterile, în cazul lui Husein, vin parcă de la sine, confuziile se alimentează unele din altele. în cazul Celui de Al Patruzeci și cincilea nu este vorba să aduni elemente disparate și să le asamblezi într-o biografie coerentă, ci, mult mai degrabă, să înlături zgura și aluviunile de pe un corp conservat, însă deformat de vreme și de adăugiri întâmplătoare.

Așadar, Husein s-a născut la Roma¹, în ziua când bunicul își lua rămas bun de la tatăl său, în ziua când cei doi se vor fi întâlnit, în sfârșit. Și, ca și în cazul lor, nici Al Patruzeci și cincilea nu va avea parte de părintele lui decât tot în momentul de rămas bun: atunci când Apollonissimus va îmbrățișa jurământul tăcerii și când (parcă) orb și surd la toate cele ce-l înconjurau, se va îndrepta spre Ierusalim ca atras de un magnet. Copilul Husein nu-și va cunoaște în mod direct tatăl, ci doar din povestirile mamei și ale celorlalți oameni. Când, în jurul vârstei de zece ani, va pleca împreună cu mama la Constantinopol pentru a-l căuta pe Apollonissimus, ei n-au făcut decât să se intereseze de o cu totul altă persoană. Al Patruzeci și patrulea nu mai era de mult dregătorul favorit și omnipotent al lui Heraclius, doar că informațiile circulau greu și cu mare întârziere, ei veneau de departe și mama nu avusese de unde să afle itinerarul exact al tatălui fiului ei.

Totuși, pentru fiu, sosirea la Constantinopol n-a constituit o dezamăgire: aici el a avut șansa celor mai importanți dascăli și chiar a reușit să fie primit la Mănăstirea Studion, unde cei mai învățați călugări refăceau bibliografia de bază a lumii.

Mama trebuie să-și fi crescut băiatul în cultul tatălui său, pentru că Husein fusese încă foarte tânăr când, mama murind, va cutreiera lumea în căutarea lui Messia Purgatoriului. însă cei aproximativ patru ani petrecuți în plin studiu i-au prins bine. El va avea cunoștințe de istorie și religie, de matematică și muzică, atunci când va pomi în lume. Pe vremea aceea, copil fiind, și pe el îl chema tot Apollonius, ceea ce nu ajută decât la sporirea confuziilor. Ca și tatăl său, pe care-l căuta, și el va fi înzestrat cu multe dintre darurile acelor Apollonios și Apollonius atât de celebri care i-au premers. Și, bineînțeles, Apollonios din Tyana și Apollonios din Perga se vor interfera tot mai des în destinul său. Copilul, călătorind pe mare și pe uscat, va intra în contact cu tot felul de oameni, tovarăși de drum. Aceștia vor fi uimiți de cunoștințele practice atât de folositoare ale copilului și în primul rând de capacitatea lui de a se orienta după stele, de parcă ar fi avut mereu în față bornele unor căi cunoscute. Timpul zburând grăbit, toți cei ce purtau numele Apollonios și Apollonius – și nu erau puțini – au devenit una și aceeași persoană. De aici, în mod firesc, au urmat alte substituiri: cum un Apollonius a fost cel ce a intuit elipsele pe care se mișcau planetele, venind în totală contradicție cu cercurile perfecte ale lui Platon și ale neoplatonicienilor, această erezie avea să-i fie atribuită și Celui de Al Patruzeci și cincilea. (Iar când, în preocupările sale referitoare la ceruri, va colabora cu Țipor, un evreu, erezia va părea și mai evidentă.) Cum limbajul astronomic și calculele puse pe hârtie dădeau impresia unor mesaje secrete și cum Messia Purgatoriului tocmai readusese la lumină vechea legendă a unei secte pierdute, atribuirea âpartenen-

tei la o confrerie era la îndemână. Acest Apollonius, alias Husein, alias „făcătorul de hărți”, părea predestinat să rezume întreaga faimă â strămoșilor săi. Dintre multele exemple, se poate aminti și faptul că, în lungile zile pe mare și în popasurile de noapte printre nisipurile deșertului, băiatul își învăța întâmplătorii tovarăși de drum să-și omoare timpul cu un joc straniu, ale cărui piese, se zvonea, le purta mereu cu el. Jocul era cunoscut sub numele de „Oul de aur” pe vremea acțiunii, însă va fi denumit și „șatranj”, după câteva decenii, când cineva își va mai fi amintit de Husein Geographul.

Oricum, tânărul se dovedea a fi fost o prezență nu numai agreabilă, dar și folositoare pentru cei cu care se nimerea să călătorească: Al Patruzeci și cincilea era în stare să-ți îngrijească o rană, putea să prepare o mâncare comestibilă din te miri ce plante, știa drumurile de parcă le-ar fi călcat de cine știe când. Fără a mai aminti că vorbea numeroase graiuri și se putea înțelege, mai peste tot, cu băștinașii. Ba mai mult, în contactele cu aceștia dădea impresia că i-ar fi cunoscut de mult, iar prea numeroși străini îl primeau cu o solicitudine suspectă. Atunci când, prin 646, corabia ce trebuia să-l ducă la Alexandria va fi atacată și capturată de… de cineva (călătorii neaflând niciodată cine au fost tâlharii mărilor care i-au luat în robie), tânărul va sta îndelung de vorbă cu căpetenia corsarilor și, după doar câteva zile de navigat în comun, cele două corăbii se vor despărți de parcă doi prieteni și-ar fi luat la revedere, fiecare dintre ei având de parcurs un alt drum. Altă dată, pe uscat, caravana Celui de Al Patruzeci și patrulea, se spunea, ar fi fost surprinsă de bagauzi. Tânărul ar fi plecat singur cu căpetenia acestora, înarmați doar cu câte o lopată, și s-ar fi întors cu un cufăr plin de bogății. Desigur că oamenii n-au mai fost târâți în robie, însă anecdota avea și o urmare: bandiții ar fi refuzat averea și ar fi îngropat-o la loc în pământ; cele două grupuri s-ar fi despărțit, însă, sub un pretext oarecare, câțiva dintre tovarășii de drum ai lui Husein s-ar fi întors și ar fi încercat să dezgroape comoara. Ei n-ar mai fi fost în stare să identifice locul, ba mai rău, ar fi fost din nou surprinși de bagauzi și mutilați.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.