Încep înscrierile în Programul „Rabla” pentru maşini electrice Actul normativ prevede că, în cazul achiziţiei de autovehicule nepoluante, persoanele fizice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice beneficiază de un număr cuprins între două tichete valorice (pentru achiziţionarea unui autovehicul hibrid, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul… Score: 0,26
Finul lui Emil Boc susţine că Bosch şi-ar putea muta o parte din operaţiuni la Jucu Tişe a susţinut că nu poate deocamdată să fac publice detalii ale viitoarei investiţii, deoarece cei de la Bosch au cerut păstrarea confidenţialităţii. Score: 0,27
Programul de guvernare al Italiei stabilit la Frankfurt, viitorul UE la Berlin În situaţia actuală, avem în vedere următoarele măsuri ca fiind esenţiale: a) O strategie de reforme cuprinzătoare, ambiţioase şi credibile, inclusiv liberalizarea completă a serviciilor publice locale şi a serviciilor profesionale este necesară. Score: 0,27
RMGC a cheltuit un milion de euro pe publicitate în doar şase luni În sfârşit, cotidianul însuşi îşi asumă o „campanie" de dezbateri publice pe tema proiectului de exploatare; teoretic ar suna bine, dar formularea este „o dezbatere despre cum ar trebui exploatat aurul", nicidecum „dacă ar trebui exploatat". Score: 0,26
„Blestemul aurului” de la RMGC loveşte echipa naţională de rugby? Ideea este că RMGC nu are gânduri caritabile şi civice (adică, pure) când sponsorizează un proiect, ci are ca scop câştigarea opiniei publice. Score: 0,26
Artemisia Gentileschi, pictoriţa „scandaloasă”, la Milano Charles I era un colecţionar fanatic, dispus chiar să-şi compromită finanţele publice pentru a-şi satisface dorinţele artistice. … Triumful fericirii publice asupra pericolelor" fac dovada măiestriei artistice a lui Orazio. Score: 0,27
Maşinile ar putea fi ridicate numai ca măsură excepţională Legea reglementează modul în care vehiculelele staţionate neregulamentar, potrivit Codului rutier, pot fi ridicate şi depozitate de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz. Score: 0,26
Românii vor putea circula doar 90 de zile cu maşini înmatriculate în alte state Şoferii cu domiciliul în România nu vor mai putea conduce maşini înmatriculate în alte state, inclusiv în Bulgaria, decât pentru o perioadă de 90 de zile şi nu mai mult de trei luni pe an, prevede un proiect de act normativ pentru modificarea legii circulaţiei pe drumurile publice. Score: 0,81
Şoferii care conduc autovehicule înmatriculate în altă ţară vor avea nevoie de noi documente Şoferii români care conduc autovehicule înmatriculate în altă ţară vor prezenta la control poliţiei rutiere un document doveditor al titlului cu care vehiculul este deţinut şi traducerea legalizată a acestuia, conform proiectului de modificare a legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit Agerpres. Score: 0,29
Noaptea Bibliotecarilor: Proiecţii de filme şi lansări de carte "Campania Noaptea Bibliotecilor este rezultatul unui parteneriat între ANBPR, Asociaţia Excedo, Marketer Club şi numeroase biblioteci publice din majoritatea regiunilor ţării. Score: 0,27
Încă 3,7 milioane de euro pentru drumurile din satul lui Boc Mai pe româneşte spus, pentru drumurile care duc la satul lui Boc, cei de la CJ Cluj nu s-a mai încurcat în "amănunte" cum ar fi legea achiziţiilor publice, şi au trecut la încredinţarea directă a acestui contract pentru lucrări suplimentare. Score: 0,26
Măsuri sporite de ordine la meciul FC Vaslui – FC Zurich …Bacău, pe timpul sosirii şi plecării echipei oaspete şi celor aproximativ 300 de suporteri, prevenirea şi combaterea unor acte şi fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice pe traseul de deplasare de la Bacău la Piatra Neamţ şi retur, înainte, pe timpul şi după terminarea partidei de fotbal, în zona imediată şi apropiată a stadionului… Score: 0,26
A fost amendată pentru că a ţipat de durere în timp ce soţul o bătea Oamenii legii din comuna Popricani i-au amendat pe amândoi, şi pe agresor, şi pe victimă, pentru tulburarea liniştii publice. Score: 0,27
UE Trei crize grave, combinate În privinţa Greciei, consultanţii germani au pus la cale un plan numit „Eureca” care ar trebui să se desfăşoare în 7 etape şi care prevede ca toate activele publice să fie incluse într-o structură care să fie apoi vândută unei instituţii europene pentru 125 miliarde de euro, notează Adevărul, citând cotidianului francez La… Score: 0,26
S-a dat startul programul „Rabla” pentru autovehiculele electrice sau hibrid Persoanele fizice şi instituţiile publice pot intra în program în perioada 3 octombrie-4 noiembrie. Score: 0,27
Comisia Europeană a blocat un miliard de euro pentru România Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat la emisiunea "După 20 de ani" că situaţia trebuie rezolvată rapid, în special în domeniul achiziţiilor publice. Score: 0,28
Doctor, oportunist sau biet ciugulitor? Ciuhodaru s-a expus, riscând să fie socotit un ins lipsit de caracter, oportunist sau pur şi simplu un vânător de demnităţi publice. Score: 0,26
Estimări sumbre pentru Grecia. Şomajul va ajunge anul următor la 26% Datele nu iau în calcul planul recent anunţat de a constitui o rezervă de forţă de muncă la nivelul instituţiilor publice, în care să fie introduşi angajaţii în exces ai statului, a adăugat el. Score: 0,27
Fiscul a dat o lista cu noi amenzi de inspecţie fiscală Adică firmele care lucrează cu fonduri publice sau fonduri europene, scrie money.ro. Score: 0,27
Guvernul a aprobat normele de aplicare a legii privind reabilitarea faţadelor clădirilor Faţadele degradate ale clădirilor pot fi reabilitate de primării din fonduri publice sau de către proprietari, accesând credite cu dobânzi subvenţionate şi garantate 100% de stat, pe o perioadă de cinci ani, în aceleaşi condiţii în care se pot accesa credite pentru reabilitarea termică a clădirilor. Score: 0,26
Consultanţi germani: Grecia ar trebui să-şi vândă toate activele publice Grecia ar trebui să includă toate activele publice întră-o structură pe care să o vândă unei instituţii europene pentru125 miliarde euro şi să-şi reducă astfel nivelul de îndatorare de la 145% din PIB la 88%, potivit unui plan secret realizat de consultanţi germani apropiaţi guvernului de la Berlin. Score: 0,72
Consiliul Europei: Meciurile trucate trebuie considerate ca spălare de bani Guvernele ar putea cere organizaţiilor sportive să instaureze "drept criteriu de acordare a ajutoarelor publice" o "luptă eficientă împotriva manipulării de rezultate sportive". Score: 0,27
Fostul şef al propagandei egiptene, condamnat la şapte ani de închisoare Anas el-Fekki a fost găsit vinovat de delapidare de fonduri publice. Score: 0,26
PSD va depune plângeri penale împotriva mai multor parlamentari PDL Foarte greu, după eforturi supraomeneşti ale puterii şi cu participarea domnului Ciuhodaru, s-a reuşit să se asigure o majoritate care să permită trecerea prin Parlament a Avocatului Poporului şi a celorlalte funcţii de la instituţiile publice (CSA şi Curtea de Conturi – nr.). Score: 0,26
Primăria Capitalei alocă fonduri pentru pensionarii săraci, preşcolari şi bebeluşi Nu sunt uitaţi nici copiii din grădiniţe, cei aproximativ 42.000 de preşcolari înscrişi în grădiniţele publice urmând a beneficia de o extindere a programului "Cornul şi laptele" prin acordarea unor produse alimentare recomandate dezvoltării lor şi a unor materiale informative destinate părinţilor. Score: 0,26
Deputaţii jurişti au modificat legea ANI "Legea s-a modificat în sensul în care contractele cu autorităţi publice nu mai trebuie declarate dacă persoanele respective au acţiuni sub 5% în societăţi pe acţiuni. Score: 0,26